Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să mi pot şi eu duce crucea mea.

Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să mi pot şi eu duce crucea mea.

Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să mi pot şi eu duce crucea mea.

din vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.

O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

O, dragii mei, pare-mi-se că cei mai mulţi dintre noi până aci am parcurs drumul. Am ajuns să îngenunchem la picioarele Domnului Iisus. O, dar lupta încă e lungă. Nu s-a sfârşit. Trebuie, aşa cum spunea Părintele Iosif, să adâncim în noi Jertfa şi Crucea Mântuitorului, să stăruim mereu în cuvintele citate, de a ne răstigni împreună cu Hristos, de a fi noi înşine în fiecare zi tribunalul suprem care să condamne omul nostru cel vechi spre răstignire şi să-l răstignim împreună cu Hristos. Să ţinem răstignit omul cel vechi, ca omul cel nou să biruiască şi să nu mai trăim după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, după omul cel nou, cel dinăuntru. Aceasta se poate numai atunci când, conştienţi de starea noastră şi adânc smeriţi, ne recunoaştem în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem. Haideţi să zicem: „Doamne, încă nu suntem aşa cum ne vrei Tu. Mai sunt încă zbârcituri şi pete pe faţa noastră, ca mireasă a Ta – şi Tu ne vrei să fim mireasă a Ta. Dacă nimeni nu are, eu mai am încă. Şi vreau din toată inima să mor împreună cu Hristos, să mă răstignesc împreună cu El”. Să murim cu toţii, să ne răstignim împreună cu Hristos, că de-abia atunci începe viaţa noastră cea adevărată, cea duhovnicească.

Dacă ar fi să ne cercetăm fiecare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, o, iubiţii mei, de câte ori ar trebui să ne ruşinăm de [felul cum ne] prezentăm noi în familii şi între copiii noştri, de unele purtări sau ieşiri nepotrivite, care nu arată chipul lui Hristos pe faţa noastră. Drept aşa este. De câte ori, în societate şi în mijlocul celor cu care trăim, avem ieşiri nepotrivite, de care nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci chiar şi-n faţa semenilor noştri uneori ne ruşinăm. De ce să nu fim sinceri şi să recunoaştem? Şi totuşi Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult şi vrea să ne facă Mireasa Lui iubită, Biserica Lui fără de pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta.

O, cât ar trebui să spunem cu apăs cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi să fie o realitate trăită în viaţa noastră aceste cuvinte, cum că: „nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi”. Când am ajuns la această stare, să simţim că Hristos trăieşte în noi şi că am sfinţit pe Hristos ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre, atunci suntem plini de bucurie şi suntem într-adevăr fericiţi. [Dar] nu vom ajunge, dacă nu vom rămâne adânc smeriţi la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci fără de Jertfa de pe Cruce nu este şi nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Depinde de mine. Dacă voiesc puternic să-mi clădesc o casă (vorbind fireşte, despre lucrurile de pe pământ), trebuie nu numai [să am] gândul şi voinţa, ci trebuie să şi încep într-o bună zi lucrul, să-mi strâng un material sau altul, până când voi avea mai multe. Şi apoi să mă apuc de lucru. Trebuie să unim cu credinţa noastră fapta. Care dintre noi nu cunoaşte voia lui Dumnezeu aşa de bine? Toţi. Aceasta v-o mărturisesc din experienţă. În momentul în care aş greşi numai un cuvânt sau aş avea o abatere în faţa credincioşilor mei, toţi ar fi în stare să spună: „Uite ce a făcut!”. Chiar şi cel mai slab şi mai neînsemnat. Cu atât mai mult noi, care de mult, de mult am început să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l ascultăm, să-l iubim, ştim şi cunoaştem voia lui Dumnezeu. Dar ne trebuie puterea, ne trebuie pe Hristos în noi, ca prin El, prin această putere, prin Hristos, să realizăm trăirea vieţii în Hristos. Cu alte cuvinte, să trăiască Hristos în noi. Noi să fim morţi şi Hristos să trăiască în noi. Când vom ajunge la această stare, atunci, la fiecare pas, la fiecare cuvânt, la fiecare început de lucru, Îl vom întreba:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu poţi să faci aceasta?

– Nu.

– N-o fac nici eu.

Sau când vom fi în necazuri şi în dureri:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să‑mi pot şi eu duce crucea mea.

Sau când vom fi la vreo răscruce, neştiind ce să alegem, Îl vom întreba pe Domnul Iisus:

– Doamne, arată-mi Tu, luminează-mă Tu! Şi cu atâta bucurie Domnul Iisus Hristos, dacă într-adevăr este viu în noi, ne va călăuzi. „Căci despărţiţi de Mine, spunea Mântuitorul, nu puteţi face nimic”. E foarte adevărat.

Pentru aceasta Hristos trebuie să trăiască în noi. Şi va trăi numai atunci când ne vom răstigni faţă de lume. Şi atunci vom avea puterea aceea de a trăi în Hristos şi El în noi, în totul după voia Lui.

Multe ar fi de spus în asemenea prilejuri. Sunt însă atâţia fraţi şi m-aş fi mulţumit şi aş fi fost aşa de bucuros şi numai să stau să ascult, şi numai să-i privesc pe fraţii mei, că mi se umple inima de bucurie. Căci vă mărturisesc, n-am altă bucurie pe pământ, decât cei ce-L iubesc în curăţie pe Hristos şi doresc să-L asculte din toată inima. Şi, fraţii mei, Domnul Iisus ne va ajuta. Că ştie şi slăbi­ciunile noastre. Dar dacă avem voinţă puternică şi dorim să răstignim omul nostru cel vechi, Domnul ne va ajuta, ne va da putere să ne ducem lupta până la capăt. Să nu deznădăjduim, să nu disperăm. Hristos este cu noi. Şi să ştiţi – aşa cum spunea Sfântul Pavel: „Mântuirea este mai aproape acum de noi, decât atunci când am crezut”. Dacă ne-a iubit pe când eram păcătoşi şi îndepărtaţi de El, cu cât mai mult ne iubeşte acum, când ne-am hotărât să ne apropiem de El şi să facem voia Lui, chiar dacă n-o facem momentan. Trebuie să recunoaştem că avem multe slăbiciuni. Dar să îndrăznim şi să ne bizuim cu toată puterea şi să ne-ncredem neclintit în bunătatea Sa şi-n harul Său. Că noi suntem mântuiţi prin harul Său, prin mila Sa. Dacă n-ar avea Domnul milă, atunci unul astăzi, unul mâine, am cădea… unul într-o greşeală, altul în cealaltă. Dar Domnul e bun şi ne ridică. Să ne-aducem aminte cum S-a purtat de frumos cu apostolii. Încrederea cea mare a Sfântului Petru, când L-a văzut pe Mântuitorul pe valuri [l-a făcut să zică]: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine”. „Vino, Petre!” Şi a început să meargă pe valuri ca pe uscat, până când s-a îndoit în credinţă, gândindu-se: „Dar dacă va fi o nălucă?”. Şi Petru a început să se scufunde şi a strigat: „Doamne, scapă-mă, Doamne!”.

Aşa ni se întâmplă şi nouă. Cu câtă bucurie nu l-a ridicat Domnul… L-a prins de mână, l-a mustrat puţin, zicând: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Aşa ni se întâmplă şi nouă. Domnul Iisus ne strigă şi ne cheamă şi cu atâta bucurie ne avântăm pe urmele Lui în marea aceasta plină de păcate. Dar vine un val, o îndoială prin valuri, o îndoială în credinţă noastră şi începem a ne cufunda. Dar, dacă strigăm cu lacrimi, în momentul acela Domnul Iisus ne mustră puţin ca pe Petru: „Puţin credinciosule, nu trebuia să te-ndoieşti, ci să crezi puternic în Mine”. Ne ia de mână şi iar ne duce.

O, dragii mei, n-aţi simţit Mâna lui Dumnezeu, de ani de zile, cum ne-a luat şi ne-a tras? Ne-a luat de mână şi ne-a dus. Parcă de-atâtea ori ne-am văzut în chipul celor din Sodoma. Şi, fiindcă Lot zăbovea, îngerul lui Dumnezeu l-a luat de mână şi l-a scos afară. Aşa parcă procedează Dumnezeu cu noi; vrea să ne ia de mână şi să ne scoată, şi să ne spună: „Scapă-ţi viaţa la munte! Nu vă mai uitaţi înapoi!”. Cu alte cuvinte: „Priviţi spre Golgota, priviţi spre Cruce, priviţi spre semnul acesta, spre Căpetenia desăvârşirii voastre, spre Hristos. Scapă-ţi viaţa sus la munte, sus la Golgota”. Şi ascultându-L, vom merge mereu înainte. Dar când ne abatem privirea de la El, se întâmplă atâtea nenorociri în viaţa noastră. Sunt astăzi pe drumul credinţei şi mă uit în urmă pe cărarea vieţii – pe care am pornit când eram încă tânăr – şi văd şi ici, şi colo, oarecum în forma stâlpului de sare, şi pe unul, şi pe altul căzuţi. Cu câţi am pornit deodată pe drum şi cât de puţini au rămas credincioşi, statornici prin toate… Îmi vine să zic uneori: „O Doamne, oare nu sunt eu vinovat pentru fratele meu care a căzut atunci şi-atunci? Oare m-am purtat eu destul de frumos? Oare am fost eu într-adevăr mădular din [Trupul] lui Hristos şi l-am simţit şi pe fratele meu ca mădular al lui Hristos sau, când a fost biruit de cele rele, când a fost trântit, când a fost strivit acest mădular, în loc să-l fi îngrijit, l-am părăsit?”. Şi-mi vine să zic de multe ori: „Doamne, nu m-am purtat cu atâta iubire faţă de fraţii mei, aşa cum Te-ai purtat Tu!”.

Dar repet: să ne răstignim împreună cu Hristos, aşa cum a spus Sfântul Apostol Pavel. Să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi. Şi prin El vom birui.

 

Iubiţii mei, suntem şi noi, cei bătrâni, în bucuria celor tineri, la nunta tinerilor şi-n mulţimea tinerilor. Şi aş vrea să le spun Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Sfântul Apostol Ioan: „Vă scriu, tinerilor, zicea el, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi”. Şi după ce le spune astfel, le zice: „Dar nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu rămâne în El”. Nu ştiu de ce, dar poate pentru că şi eu, ca mulţi dintre fraţii de vârsta mea, am pornit din zorii tinereţii pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi am simţit atâta bucurie pe urmele Mântuitorului, am simţit atâtea binecuvântări şi atâtea bucurii, ne vine să spunem mereu şi celor tineri de acum să-L iubească din toată inima pe Hristos şi să nu iubească lumea şi nici lucrurile din ea. „Că tot ce este în lume, spune Sfântul Apostol, pofta ochilor, pofta firii şi lăudăroşia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.” Să iubim mai presus de orice pe Hristos, din toată inima, cu toată fiinţa noastră, cu toată puterea noastră. Şi vom vedea cât de minunat va lucra Dumnezeu în viaţa noastră, a celor tineri. Ne va duce pe culmi de bucurie chiar şi aici pe pământ. Pentru că atunci când de tânăr îţi predai viaţa în slujba lui Hristos, când toată puterea, toată tinereţea, tot talantul tău tineresc, tot elanul îl ţii în slujba lui Hristos, poţi face lucruri mari pentru Hristos.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi fraţii tineri şi să vă dea gândul lui Hristos, să vă dea putere să ascultaţi aceste sfaturi ale Sfântului Ioan Teologul: „Să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea, pentru că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu, dragostea Tatălui nu poate rămâne în El”.

Domnul să vă ajute să rămâneţi în dragostea lui Hristos până la capăt. Amin.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Arhivă articole pe acest subiect:

Despre purtarea crucii – Sfântul Ignatie Briancianinov

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii –  IPS Dr. Laurenţiu Streza

Calea Oastei a fost calea Crucii, calea jertfei – Pr. Iosif Trifa

Calea Crucii lui Hristos – Pr. Iosif Trifa

Despre purtarea crucii – Mitropolit Bartolomeu Anania

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

Chemarea Crucii – Pr. Constantin Necula

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE – fr. Traian Dorz

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE (II)

SURORI DE CRUCE ŞI RĂSPLATĂ – Poezie de Traian Dorz

Crucea ta e sărăcie? – dar și Domnul a purtat-o – Poezie de Ioan Marini

Crucea și păharul… – Pr. Iosif Trifa

O cruce mare sunt și vremile noastre. – Pr. Iosif Trifa

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38) – Pr. Constantin Necula

„Toţi care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă” -fr. Ioan Opris

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă – Pr. Iosif Trifa

Ceva despre crucea suferinţelor – Pr. Iosif Trifa

IUBESTE-TI CRUCEA TA… – Poezie de Traian Dorz

CRUCEA TRIMISULUI – Pr. Petru Roncea

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – fr. Traian Dorz

Frumoasa noastră cruce – Traian Dorz

A răspunde Mântuitorului, a răspunde Iubirii – Pr. Constantin Necula

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!