Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dor de biserica si de adunare

Dor de biserica si de adunare

Dor de biserica si de adunare

„Tăcem când suntem împreună, / iar singuri când suntem ni-e dor, nu-L preţuim când e Cuvântul, / nici fraţii când cu ei suntem, şi-apoi cum regretăm pierzându-L / şi cum tânjim când nu-i avem!…” (Traian Dorz – Ce minunată este Ţinta)

Nu cred că ar fi suflet de soră, frate sau credincios al Sfintei noastre Biserici care să nu se regăsească în aceste scumpe versuri acum atât de actuale ale dragului nostru frate Traian Dorz. Am avut atâta belşug, atâta revărsare de har şi libertate, încât prea ne obişnuisem cu ele şi, poate, fără să conştientizăm, le-am preţuit prea puţin. Chiar în iarnă, spre primăvară, stăteam împreună cu trei fraţi în faţa bisericii ce ne era deschisă de treizeci de ani pentru adunare înainte de Vecernie şi, aşteptând să mai vină şi alţi fraţi, ne-am întrebat: „Oare, cât va mai fi deschisă această uşă?”

Un frate dintre cei trei a reluat subiectul în vorbirea din adunare şi, cu lacrimi curgând pe obraji, a pus această întrebare celor prezenţi, sensibilizând coardele inimilor noastre.

M-am gândit atunci că destul de curând vom sta în faţa bisericii închise. Dar toate acestea sunt îngăduinţa lui Dumnezeu în planul mântuirii noastre. Tot ce-am învăţat, în anii de catacombe sau de binecuvântată libertate, să punem acum în practică rugându-ne, cântând, cu sufletul oricând pregătit, atât cât ţine de puterile noastre slabe sau mai tari. S-au cântat de mai multe ori şi cântările fratelui Traian: „Cât puteţi, bucuraţi-vă iară” şi „O, bucuraţi-vă de ziua de astăzi”. Şi iată ce bine că le avem în memoria sufletului destul de proaspete, ca pe un balsam înviorător. Când am auzit aceste cântări puse pe melodii, la început, le cântam cu lacrimi…, cum vorbeam de curând cu o soră preoteasă care atunci şi ea era tânără. Pentru noi era libertate atunci, dar, ascultând mesajul lor, primeam un imbold, căci fraţi de-ai noştri sufereau şi nu le cântau liberi, iar ziua de mâine nu ştiam ce ne va aduce. De aceea, lacrimile ne veneau pe obraji, chiar dacă eram tineri. Acum, în totală libertate, le cântam poate cu mai puţine lacrimi, dar cu un timbru deosebit, căci şi mesajul lor este semnificativ, la fel ca toate cântările Oastei noastre dragi.

Când fratele Traian era în ultimul cuptor al suferinţei înainte de plecarea în veşnicii, noi, cei de-aproape sau de departe, cântam cu şiroaie de lacrimi cântarea „Ia aminte, Doamne”. Cu lacrimi, căci eram sensibilizaţi atât de mult de versurile ei, văzând că mâinile atât de harnice şi neobosite ale poetului drag ce-au scris-o erau legate de suferinţă, căci aşa spun versurile: „şi Tu totuşi laşi legate braţele puţine”.

Am spus despre aceste cântări, căci ele ne sunt hrană atât de potrivită, care ne echilibrează în orice timpuri, prezente sau viitoare. Scrierile inspirate de la Duhul Sfânt din Biserică şi Lucrarea Oastei, cât le vom avea în mica noastră librărie particulară, vor fi seva din trunchiurile falnicilor noştri Părinţi, atât de necesară existenţei noastre.

Să ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca, neuitând de tot ce-am învăţat, să păşim hotărâţi şi statornici spre Ţara Luminii Eterne.

Amin! Slăvit să fie Domnul!

O soră din Bihor

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!