„Cu privire la naşterea din nou, fratele Traian spunea nişte adevăruri pe care trebuie să ni le punem pe suflet, tânăr sau mai puţin tânăr din locul acesta:
Dacă nu vreţi să vă naşteţi
cu adevărat de sus
şi nu vreţi să vă întoarceţi
cum a poruncit Iisus,
nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi
în Lucrarea lui Iisus!
Dacă vreţi mărirea
lumii şi căutaţi al ei folos,
dac-aveţi în voi trufie
şi vi-e gândul păcătos,
nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi
în Lucrarea lui Hristos!
Dacă vă-nspăimântă crucea
şi fugiţi de jugul greu,
dacă nu vreţi sfinte sarcini,
ci vreţi desfătări mereu,
nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi
să-L slujiţi pe Dumnezeu!
Că-n a Domnului lucrare,
fără naşterea de Sus,
faceţi numai tulburare
şi din Mâna lui Iisus
veţi lua, veţi lua, veţi lua
plata focului nespus!…
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”,
editura “Oastea Domnului” – Sibiu
Vrem din tot sufletul nostru să conştientizăm în viaţa şi în sufletul şi în inima noastră aceste lucruri. Fiecare dintre noi, care am auzit chemarea lui Dumnezeu şi am răspuns acestei chemări cu un «Da!», trebuie să înţelegem că acel «Da!» al nostru este pentru totdeauna. Pentru că în viaţa de credinţă nu există şi «Da!» şi «Nu!». Pentru că în viaţa de credinţă nu putem să fim aici aşa şi la plecarea noastră de aici să îmbrăcăm o altă identitate. Că un adevărat copil al lui Dumnezeu, născut din nou, trebuie să fie acelaşi, orişiunde. Trebuie să degaje aceeaşi lumină, aceeaşi căldură, aceeaşi dragoste, aceeaşi afecţiune faţă de oameni, faţă de toţi cei din jurul său. Numai un astfel de suflet, născut din nou, face cinste lui Dumnezeu. (…)
Dacă fiecare dintre noi am putea dovedi semenilor noştri că ne-am născut din nou, în locul acesta am fi cu mult mai mulţi. (…)
Îmi aduc aminte, era 7 aprilie 1977, se împlinesc douăzeci şi unu de ani, când, într-o zi de primăvară ca aceasta, cu liliecii înfloriţi, m-am întors la Domnul şi am făcut un legământ de ascultare. Am simţit în clipa aceea că eram cel mai păcătos om şi că dacă nu mă voi ridica de pe bancă mă va înghiţi pământul, că trebuie s-o rup cu viaţa aceasta păcătoasă, că trebuie să mă schimb, că în starea pe care o aveam nu puteam să îndeplinesc cerinţele şi condiţiile intrării în Slava lui Dumnezeu.
Nu vrem prin aceasta să spunem că acum vom putea intra în cer prin faptele şi puterile noastre. Fiecare dintre noi avem cele două aripi: una este credinţa, cealaltă este fapta bună. Dacă ne lipseşte una din aceste aripi, ce se întâmplă cu noi? Vom descrie în zborul nostru spre cer un cerc şi ne vom întoarce de unde am plecat. Vom fi ca o pasăre lovită şi rănită într-o aripă.
Trebuie să ştim că nu există naştere din nou când înaintea ei nu a existat o moarte. Şi spunea cineva, cu privire la aceasta, că există o moarte înainte de moarte şi există o înviere înainte de Înviere.
Să murim faţă de păcat înainte de moarte şi să înviem în Hristos înainte de marea Înviere. Sfântul Apostol Pavel ne dovedeşte aceasta atunci când scrie Galatenilor la cap. 2, cu vers. 20: «Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine». Iar în epistola I către Corinteni spune: «Purtăm în trupul nostru omorârea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca şi viaţa lui Iisus Hristos să se arate în faptele noastre». Fratele Traian spune: Dacă v-aţi predat Domnului şi aţi pus legământ, păstraţi-l unul şi pentru totdeauna. Nu vă aplecaţi inima şi urechea la alte crezuri! Aici ne-a pregătit Dumnezeu mântuirea, în Lucrarea aceasta, în credinţa aceasta, aici să trăim, aici să-L realizăm pe Hristos în toată frumuseţea şi aici să murim credincioşi. De aici de unde ne-a născut Dumnezeu să vină El să ne ia. (…)
În meditaţiile fratelui Traian Dorz la evanghelia după Ioan, cap. 3, vers. 7, spune: Trebuie să te naşti din nou oricine ai fi tu. Chiar dacă ai fi soţia unui soţ credincios, chiar dacă eşti bărbatul unei soţii credincioase, chiar dacă eşti copilul unor părinţi credincioşi, tu, tu, trebuie să te naşti din nou! Oricine ai fi tu, trebuie să te naşti din nou. Aceasta este condiţia intrării în Împărăţia lui Dumnezeu: naşterea din nou. (…)
Fr. Silvestru Gherman, din Cluj Napoca
din cuvântul la Adundarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, Oradea, 1998
