din vorbirea fratelui Arcadie Nistor
la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 10 iunie 1984
Când Domnul Iisus era cu ucenicii Săi noaptea, când a fost dus la pătimire, le-a spus aşa: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L voi trimite de la Tatăl, El are să mărturisească despre Mine. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început”. Deci iată, dragii mei: ceea ce a fost de la început cu Iisus mărturiseşte despre Iisus. Ceea ce n-a fost de la început cu Iisus nu poate să mărturisească despre El. Căci este scris: „Nimeni nu poate zice: «Iisus este Domnul», decât prin Duhul Sfânt”.
De aceea, dragii mei, pentru că [Părintele Iosif] a fost de la început cu Domnul, cu Mântuitorul, a putut să vorbească despre El aşa de frumos, aşa de dulce, aşa de limpede, ca toţi cei care eram pierduţi pe căile păcatului să putem înţelege.
Vedeţi ce minune mare s-a petrecut la Rusalii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste Sfinţii Apostoli în chip de limbi de foc! Şi-apoi au început să vorbească în toate limbile pământului; s-aducă această veste bună că Hristos a venit. Mesia a venit. S-a făcut ispăşirea păcatelor. Oricine crede în El nu moare în păcat, ci are viaţă veşnică.
Aşa şi Părintele Iosif. Căci numai cu o limbă de foc se mai poate vorbi unor inimi împietrite (…). Căci cu o limbă de carne nu se pot mişca nici inimile, nici sufletele. Tot reci, tot nepăsătoare rămân. Dar Părintele Iosif a vorbit cu o limbă de foc. Şi ne-a ars la inimă, ne-a ars la suflet. Ne-am trezit şi, iată, am ajuns în starea aceasta, am ajuns în vremea aceasta: să poţi vedea, să poţi înţelege, să poţi judeca cu mintea ta ce mare a fost iubirea lui Dumnezeu pentru noi! Ce Jertfă mare a pregătit El pentru noi! Dar ce grozav este păcatul şi cum distruge el şi strică opera lui Dumnezeu! Şi pierde sufletul şi trupul îl aruncă în gheenă.
De aceea, dragii mei, mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare om pe care l-a trimis la noi, care a fost de la început cu Domnul Iisus; de aceea a putut să vorbească despre Domnul Iisus. Că, dacă ar fi fost cu altceva, ar fi vorbit despre altceva. Cei ce au fost cu sâmbăta la început de sâmbătă vorbesc. Cei ce au fost cu botezul de la început de botez vorbesc. Cei ce au fost cu altceva la început despre aceea vorbesc. Dar el a fost cu Domnul Iisus. Şi, pentru că a fost cu El de la început, a putut să ne vorbească despre Domnul Iisus. De aceea, iată, suntem datori să-l ascultăm pe el şi pe urmaşii lui. Căci Dumnezeu nu ne va mai trimite un altul ca el. Şi, după el şi după urmaşii lui, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu oameni asemenea lor. Căci dacă nu ascultăm, [ci urmăm] lucrări de rătăcire, Dumnezeu nu va mai aduce o altă Oaste şi un alt gornist care să ne cheme la Dumnezeu.
Deci iată chemarea ceasului de faţă: înapoi, la Iisus cel Răstignit! Înapoi, la El! Şi astfel să-L ducem pe Domnul Iisus şi la alţii, care nu-L cunosc. Şi pe alţii să-i aducem la Domnul Iisus. Căci slujba aceasta este o slujbă pe care trebuie să o facă fiecare dintre cei ce L-au aflat şi L-au cunoscut pe Domnul. Cum spune în Evanghelie în două locuri: Domnul Iisus a trecut cu corabia dincolo, peste Marea Galileii. Şi o mare mulţime de oameni a ieşit în întâmpinarea Lui. Dar din acea mare mulţime, puţini erau acei care-L cunoşteau pe El. Dar acei care-L cunoşteau, spun acolo evangheliştii, s-au dus, au alergat în toate împrejurimile şi i-au adus pe toţi bolnavii la Iisus; şi El i-a vindecat pe toţi.
Această slujbă nu este o slujbă care să înlăture preoţia, cum zic unii care ne acuză că ne băgăm în locul preoţilor. Nu! Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, ispravnici ai Tainelor lui Hristos. Ei au locul lor, cinstea lor, scaunul lor, dar şi răsplata lor. Însă a aduce suflete la Iisus, aceasta este o chemare pentru toţi. De aceea Domnul a făcut făgăduinţa aceasta: „Pe cine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui şi a sfinţilor Săi îngeri. Dar de oricine se va ruşina de Mine înaintea oamenilor, Mă voi ruşina şi Eu înaintea Tatălui şi a sfinţilor Săi îngeri”. De aceea, această slujbă slăvită, această chemare sfântă o avem fiecare dintre noi. Căci, să ştiţi, toţi suntem copiii Părintelui Iosif, dar nu ne-a născut el direct pe fiecare. El a trăit la Sibiu. Aici a muncit, aici a luptat. Noi am fost născuţi din nou, la o viaţă nouă, de un bărbat sau de-o femeie. Au fost părinţi care şi-au născut copiii duhovniceşte; au fost copii care şi-au născut părinţii. Unii au fost născuţi de nişte copii. Dar toţi suntem fiii aceluiaşi părinte (…), cum le spune Sfântul Pavel corintenilor: „Chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători, totuşi n-aveţi decât un singur părinte, pentru că eu v-am născut în Hristos prin Evanghelie”.
De aceea suntem cu toţii datori să urmăm pilda marilor noştri înaintaşi – a trimisului lui Dumnezeu. Să rămânem statornici, aşa cum spunea părintele nostru, lângă Crucea şi Jertfa lui Iisus cel Răstignit. Pentru că – orice am spune noi – se poate să spunem lucruri frumoase, lucruri bune, care să le folosească oamenilor în anumite privinţe, dar să nu le folosească spre mântuire. Dar dacă vom mărturisi pe Domnul Iisus şi Jertfa Lui şi vom trăi curat şi sfânt, putem fi binefăcători multor oameni.
Dumnezeu să ne ajute! Şi, dacă nu ne vom întâlni la anul sau în alţi ani, să ne-ntâlnim cu toţii în Împărăţia lui Dumnezeu, la dragul şi scumpul nostru Părinte. Acolo, la Iisus, în Casa aceea minunată unde dorim să ajungem. O aşteptăm. O chemăm. Şi dorim să ajungem mai degrabă.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
