Nici Sfinţii Părinţi şi nici dogmele Sfintei noastre Biseirici nu asigură scoaterea cuiva din iad prin slujbe şi rugăciuni oricât de stăruitoare. Rugăciunea este o putere, ne spune Sfântul Iacov, şi, câtă vreme sentinţa nu-i definitivă, Biserica, prin rugăciuni şi slujbe, cere milostivire şi îndurare la Dum-nezeu pentru mântuirea celui plecat, dar schimbarea locului rămânând la voia Atotputernicului Dumnezeu. Da, rugăciunile celor de pe pământ, ale Bisericii lui Hristos pentru cel plecat, care s-a nevoit pe pământ a fi în ascultare de Domnul, sunt de mare şi nepreţuit ajutor.
Cât despre acei care se împotrivesc Harului Divin, care trăiesc în destrăbălări, lăsând ca după moarte să se plătească slujbe pentru scoaterea lui din iad, care înjură, hulesc şi blestemă pe Dumnezeu prin faptul că resping pocăinţa, respinşi vor fi şi-n viaţa de apoi, de la faţa lui Dumnezeu. Ei sunt zdrobiţi şi spulberaţi de Piatra care cade peste ei (cf. Mt 21, 44).
Sunt lucruri şi stări privitoare la mântuire, necercetate de marea majoritate a creştinilor, care toate lucrurile fie mari, fie mici, le rezumă la pomeni, la slujbele altora pentru ei, la ceea ce ar face alţii, iar ei să se desfăteze în poftele şi dezmăţul lumii.
Cu ajutorul Domnului şi al Sfintelor Lui Scripturi, vom încerca să arătăm doar câteva din aceste nepotriviri cu felul credinţelor deşarte. Mântuitorul a spus: „Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Mt 12, 32). Spuneţi, dar, câţi din cei pentru care ne rugăm ca Domnul să-i aşeze în Rai nu s-au împotrivit Harului Divin, n-au înjurat de cele sfinte, n-au vorbit de rău calea Domnului, n-au prigonit Biserica cum făcea Saul din Tars, dar fără să se pocăiască, şi totuşi ne rugăm ca Domnul să-i aşeze în Rai, pentru că datoria Bisericii e să se roage pentru fiii ei, şi răi şi buni, iar singur Domnul este în măsură ca să judece după dreptarul înţelepciunii Sale. Cum spunea şi poetul nostru român şi creştin:
„Nu te înşela, iubite,
tot de tine rău va fi,
c-o pomană şi c-o slujbă
raiul nu-l vei dobândi.
Trebuie să-ţi plângi păcatul
şi să-ngenunchezi supus
lângă Crucea Împăcării,
lângă Crucea lui Iisus.
Sângele vărsat pe Cruce
te-o spăla, te-o curăţi,
numai dânsul, frate dragă,
te mai poate mântui”.
Un alt cuvânt al Mântuitorului ne mai spune că „Orişicine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său Prostule! va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine îi va zice Nebunule! va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Mt 5, 22). Alt cuvânt: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mt 13, 41-42). Alt cuvânt: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Mt 25, 41). Alt cuvânt: „Acela Îşi are lopata în mână. Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” (Mt 3, 12).
Şi acum să mai vedem ceva şi din descoperirile Sfântului Duh. Ce ne va spune Sfântul Duh despre hula sau lucrarea cea împotrivitoare.
„Într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (II Tes 1, 8-9). Când vorbeşte despre închinătorii fiarei, icoanei şi semnului ei, zice: „Va bea din el şi din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” (Apoc 14, 10-11). „Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc 20, 14-15). „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apoc 21, 8). Deci să ne pocăim, să ne întoarcem la Dumnezeu, să nu cădem în ispita diavolului, ci prin Hristos-Domnul să avem viaţa veşnică în slava cea cerească.
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
