De ani buni încoace, adaosul din «Dreptar» privind comemorările anuale, specificat la subsolul paginii că nu aparţine autorului, dar care „s-a ivit ca necesitate, pentru o viziune completă a problematicii Oastei Domnului”, deşi neînţeles de unii la vremea aceea care-l socoteau nelegitim, începe a deveni de bun augur tuturor, de pretutindeni unde Oastea are istorie, sosind veşti despre adunări de comemorare a înaintaşilor. Pentru unii chiar dă bine, vechile ocări trecându-le la arhivă şi aliniindu-se trendului – în viziunea lor – ca să nu fie acuzaţi vreodată ca fiind în afara Ortodoxiei. Oricum ar fi, înaintaşii sunt pomeniţi, mai peste tot şi cu parastase, cu toate acestea, deşi scopul acestor adunări şi rânduiala cultică este aceeaşi, se păstrează ceva ce individualizează la nivel de grupări aceste întâlniri duhovniceşti.
M-am gândit la această stare de fapt pentru că acum, la sfârşit de septembrie, comemorăm la Comăneşti pe fratele Androne Aurică, la cinci ani de când a plecat cu trupul dintru noi. La toate comemorările anterioare am observat o prezenţă a duhului lui peste frăţietatea prezentă întrupată în programul adunărilor comemorative, luările de cuvânt, declamările şi imnele toate împletite împreună conturând atât de limpede glasul şi duhul fratelui Androne, de parcă el ne-ar fi vorbit ca odinioară. M-am gândit de fiecare dată că, dacă reuşim să readucem duhul înaintaşilor comemoraţi în actualitate, le îngăduim adică să ne mai vorbească şi azi ca pe vremea lor, de fapt le mai facem o bucurie care este şi scopul tainic al oricărei comemorări, un plus de bucurie celor plecaţi Acasă. Şi ce ocazie minunată este şi aceasta de a retrăi în acest mod vremurile de odinioară când corifeii Oastei luminau adunările noastre!
Se întâmplă ceva ce pare un paradox pentru unii, mai ales dintre cei mai tineri, de ce nu oricine ar putea participa la conturarea glasului celui comemorat, de ce nu orice vorbitor este invitat la microfon, de ce nu orice poezie este potrivită a fi recitată etc. Vorbeam mai înainte de un duh al înaintaşilor pomeniţi pe care trebuie să-l porţi în inimă. Dar dacă duhul care te călăuzeşte nu se potriveşte cu al celui comemorat, dacă sună altcum, el nu ajută la încununarea celui comemorat, dimpotrivă, face să-i întristeze inima, să sufere, în loc să se mângâie. Mai ales cei care s-au arătat mereu împotriva înaintaşilor când trăiau împreună pe pământ, de bună-cuviinţă s-ar cădea să nu le ştirbească comemorarea în nici un fel. A îngădui pe unii ca aceştia, din respect pentru perii cărunţisau alte motive omeneşti, poate însemna un gest chemător la pocăinţă, dar de aproape fiecare dată s-a sfârşit lamentabil şi cugust amar. Firesc este, prin urmare, să participe, mai ales să activeze, la comemorarea unui înaintaş cei a căror încredinţare se aseamănă cu a aceluia.
Dar poate că cel mai grozav lucru este atunci când unui înaintaş i se face comemorare în alt duh decât cel al lui, el rămânând un străin, unul ce nu-şi regăseşte cuvintele în cele grăite, care tace supărat că nu se mai află duhul lui printre cei vii. Oare nu devine o astfel de comemorare mai curând o profanare a numelui celui pomenit? Să ferim adunările noastre de orice fel de duhuri străine Ortodoxiei şi, implicit, străine Oastei Domnului căreia întâistătătorul ei, Părintele Iosif Trifa, i-a imprimat duhul lui de preot ortodox ce-şi simte răspunderea pentru mântuirea lui şi a poporului său.
Poate că cele mai frumoase adunări ale vremii de azi nu sunt altele ca şi comemorările în care fraţii reuşesc să aducă în prezent atmosfera de odinioară despre care în altfel de adunări ne lamentăm aproape mereu că nu le mai trăim. Grija pentru păstrarea duhului curat al înaintaşilor, atenţia sporită asupra oricui urcă la amvon sau asupra modului de cântare etc. poate continua şi înflăcăra şi-n cele mai tulburi vremi adunarea Oastei Domnului de orice fel, nu doar cea de comemorare care are însă un atu în plus să se regăsească mai uşor pe temelia cea bună şi în duhul
înflăcărat al fericiţilor înaintaşi.
Preot Petru RONCEA
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVI, nr. 39 (1015) 21-27 SEPTEMBRIE 2015
