Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Duhul Sfânt îţi dă şi ţie puterea să poţi trăi în sfinţenia cerută de Dumnezeu.

Duhul Sfânt îţi dă şi ţie puterea să poţi trăi în sfinţenia cerută de Dumnezeu.

Duhul Sfânt îţi dă şi ţie puterea să poţi trăi în sfinţenia cerută de Dumnezeu.

Ioan Opriş (Batiz)

„Cine zice că este al lui Iisus trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus” (I In 2, 6).

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (I In 2, 15).

Fratele meu şi sora mea, mă adresez tuturor, de la cel mai mic şi neînsemnat copil, până la cel mai bătrân, dar mai ales tineretului, celor tineri, pentru ca să nu duc cu mine în groapă osânda că n-am spus.

„Trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus.”

Nu spune că trebuie să vorbească şi el cum a vorbit Iisus. Ci spune că trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus.

Poate va zice cineva: „E prea de tot!… E imposibil să trăiască cineva cum a trăit Iisus”. Dacă zicem aşa, dacă credem aşa, atunci ne înşelăm zadarnic, pentru că Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune aşa, în I Petru 1, 16: „Fiţi sfinţi precum şi Părintele vostru din ceruri sfânt este”.

Eu aş putea să zic: Sfinte Apostol Petru, ţie ţi-a fost uşor să spui „fiţi sfinţi”, dar eu trăiesc într-o lume rea, într-o lume stricată, într-o lume nenorocită, plină de nervi, plină de ambiţii, plină de orgoliu, plină de nepăsare de cele sfinte… Şi deci eu nu pot, nu pot ca să trăiesc o viaţă de sfânt cum zici tu, Sfinte Petru.

Dar Sfântul Petru, dacă ar fi de faţă, ne-ar răspunde şi ar zice: Fiule, iubitule, nu eu am spus lucrul acesta, ci Duhul Sfânt a spus prin gura mea. Duhul Sfânt l-a spus. Şi Duhul Sfânt e Dumnezeu.

Şi un tată nu pune o povară peste măsură pe umărul copilului său. Şi dacă Dumnezeu a spus „fiţi sfinţi”, El nu numai spune, nu numai că spune…

Se spune în primul capitol din Faptele Apostolilor că „Iisus a început să facă şi să înveţe”. Sfântul Luca aşa spune: „Iisus a început să facă şi să înveţe”.

Cea mai eficace, cea mai dumnezeiască, cea mai minunată predică este atunci când tu ai început să faci ceea ce te-a învăţat cel de dinainte de tine: Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, sfinţii şi plăcuţii lui Dumnezeu, pe care poate că pe unii i-ai cunoscut şi tu personal. Ei toţi au început întâi să facă şi apoi să vorbească.

Noi vorbim… Şi apoi, de făcut, mai facă altul…

Sfântul Petru ne va răspunde: Eu nu-ţi pretind să fii sfânt, să trăieşti o viaţă de sfânt.

„Fiţi sfinţi precum şi Părintele vostru din ceruri sfânt este.” Eu nu spun lucrul acesta de la mine. Căci şi un păcătos, şi un rău este şi el un om, o suflare de viaţă, un vierme care se târăşte pe pământ… Dar Duhul Sfânt e Dumnezeu şi El vorbeşte prin gura aleşilor Săi şi ne-a spus nouă… Şi când ne spune Duhul Sfânt să trăim în sfinţenie, ne dă şi puterea de înfăptuire. Căci Duhul Sfânt dă şi puterea, nu dă numai învăţătura.

Domnul Iisus învăţa „ca Unul care avea putere”, ne spune Sfântul Cuvânt. Nu ca şi cărturarii şi învăţaţii care dădeau numai sfaturi, numai învăţături. „Ca Unul care avea putere”, aşa era Domnul Iisus.

Duhul Sfânt îţi dă şi ţie puterea să poţi trăi în sfinţenia cerută de Dumnezeu. În sfinţenia cerută de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, de Sfânta Scrip­tură. Căci Sfântul Cuvânt este viu şi lucrător şi mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, până acolo că despică carnea de pe oase, despică măduva din oase.

Fii atent, frate, fii atentă, soră! În faţa Lui, totul este gol şi descoperit. În faţa Dumnezeului cu Care avem de-a face. Tu, frate, de mine şi de o lume întreagă te poţi ascunde, te poţi dosi, dar de Dumnezeu nu te poţi ascunde.

„Cei ce zic că sunt ai lui Iisus trebuie să trăiască şi ei cum a trăit Iisus” (I In 2, 6).

Cum a trăit Iisus? Sfintele Scripturi sunt martore. El n-a râs niciodată… Dar de plâns, a plâns mereu. Cine ar fi în stare să spună de câte ori a plâns Domnul Iisus? Dacă a plâns şi pentru păcătoşi, pentru cei din urmă căzuţi… Dar de râs, n-a râs niciodată. Numai în Psalmul 2 spune că „Dumnezeu râde de cel rău, de cei necredincioşi; Îşi bate joc de ei” (Ps 2, 4). Şi spune cauza: căci ştie că vine ceasul fără de capăt al răului ce acum dă cu barda în lună, răstoarnă globul pe dos cu atâta putere… Dar îi vine vremea, îi soseşte ceasul!

Câţi n-am văzut cu ochii noştri dintre cei care se înălţau, cum zice Proorocul David: „Se înălţau ca cedrii din Liban”. Sau cum zice prin Psalmul 73: „Sunt graşi, sunt puternici, limba le cutreieră pământul, au mai mult decât le doreşte inima. Vorbesc cu răutate, vorbesc de sus. Dar când am privit în urma acestor oameni, am văzut că vântul îi duce aşa în prăpastie, că nu se mai scoală niciodată”.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume”… De ce? Căci „în lume este pofta ochilor, pofta gurii şi lăudăroşia vieţii. Şi acestea nu-s de la Tatăl, ci de la lume. Şi lumea trece, ca şi pofta ei; dar cel ce face voia Tatălui rămâne în veac” (I In 2, 15-17).

Sau cum zice în capitolul 3: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl? Să ne numim copiii lui Dumnezeu. Ce vom fi încă nu s-a arătat, dar ştim că atunci când Se va arăta El vom fi ca El şi că Îl vom vedea aşa cum este”.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume”… Doamne Iisuse!… Sfinte Ioane, cel care te-ai culcat în seara Cinei cu capul pe pieptul Mântuitorului, ucenic al dragostei!… Hai, spune-ne ce te-a determinat pe tine să ne scrii şi să ne spui: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume, că în lume este pofta ochilor, pofta gurii şi lăudăroşia vieţii”. Iată ce stăpâneşte în lume. Întâi pofta ochilor şi apoi mâncările, pofta gurii, şi apoi lăudăroşia vieţii. Sfinte Ioane, te rugăm frumos să ne spui de ce zici tu că nu e bine să iubim lumea. Atunci noi ce să iubim? Nici măcar noi, cei tineri, să nu iubim lumea? Păi lumea e aşa de frumoasă, o vedem mai trandafirie până ce suntem tineri. Dar când ajungi bătrân şi bolnav, nu mai vezi lumea în culorile acestea trandafirii. Atunci se vede cu totul altfel, aşa cum este, de fapt.

Când eşti tânăr, crezi că tot ce zboară e de mâncare… Dar vin anii bătrâneţii, vin anii neputinţelor, vin… La unii nici nu mai vin, căci mor în floarea vieţii şi nu mai gustă din bătrâneţe, din hainele bătrâneţilor.

Fraţilor şi surorilor, nu uitaţi! Sfântul Ioan spune: „Nu iubiţi lumea”… Dar ce să iubim atunci? Ce să iubim, dacă nu iubim lumea, care e în toate culorile, care pare aşa de frumoasă, aşa de îmbietoare, care e aşa de amăgitoare, care ne dădăceşte şi ne încarcă cu toate plăcerile… Şi noi să n-o iubim?

Aceasta e porunca Domnului, eu atât am avut să vă spun: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume”.

Poate că va zice cineva: „Eu nu iubesc lumea. Însăşi mâna mea, paşii mei dovedesc că eu nu iubesc lumea… Haina, ţinuta mea, îmbrăcămintea mea dovedesc că eu nu iubesc lumea. Dar să vedeţi că versetul nu s-a terminat, ci adaugă: „nici lucrurile din lume”… Nici pe acestea să nu le iubeşti.

Cu acestea cum stai, fratele meu? Cu acestea cum stai, sora mea? Când cu ochii umbli în toate vitrinele. „Îţi scapără ochii – cum zicea Sfântul Prooroc Ieremia – îţi scapără ochii de preacurvie”.

Vreţi şi voi aşa?

Preacurvie înseamnă neînfrânare şi vine de la cuvântul frână, dar prea­curvia e fără frână. Şi dacă tu îţi permiţi de toate, dacă tu le vrei pe toate, atunci tu nu mai eşti înfrânat, ci eşti desfrânat, pentru că îţi permiţi ceea ce nu trebuie să îţi permiţi.

Mă gândesc la un cuvânt al înţeleptului Solomon din capitolul 11, versetul 9 din Ecclesiast, ce vorbeşte tinerilor, dar e şi pentru bătrâni: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute ochilor tăi. Dar pentru toate acestea, nu uita că Dumnezeu te va chema la judecată”.

Şi ultimul verset din capitolul 12 spune aşa: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău!”.

Mie îmi place să repet mereu acest verset, mai ales la priveghiuri, atunci când ne ducem la catafalcul unui mort: soră, prieten, vecin, cunoscut, coleg… Îmi place să spun mereu versetul acesta: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”

Iubitule, iubito care eşti aici de faţă şi mă priveşti, să nu uităm ceea ce ne spune aici: că „judecata se va face cu privirea la tot ce este ascuns”.

Astea ies la judecată, astea ies la suprafaţă – şi cele bune şi cele rele –, ca să dăm socoteală.

Pentru cele bune să ni se spună: „Vino, slugă bună şi credincioasă, căci peste puţine lucruri ai fost credincios şi peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”.

Dar pentru cele rele vom da socoteală şi vom auzi înfricoşatele cuvinte: „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”.

E mult de atunci, sunt zeci de ani de când am auzit un frate predicând şi spunând: „Fratele meu, când vei ajunge acolo, în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, nimeni nu te mai cunoaşte, nici cel mai drag şi mai scump, şi mai intim frate sau părinte al tău… Nu te mai cunoaşte nimeni. Acolo toţi duc lipsă de ajutor, toţi tânjesc după o mână care să-i mângâie, după un cuvânt care să-i îmbărbăteze”…

Şi tu vei fi acolo un străin printre străini, vei fi înconjurat de mulţi oameni, de mulţimi nenumărate. Acolo ai să te vezi singur-singurel stând în faţa lui Dumnezeu, a Dreptului Judecător, pe Care ni-L arată Sfântul Matei în capitolul 25, unde spune despre Împăratul care va apărea pe cer judecând… Împăratul până aici Miel, blând, iertător, Cel care îngrijea de orfani, de văduve, de necăjiţi, de amărâţi, de neîntorşi… El, Împăratul, Care pentru toţi avea de spus un cuvânt de mângâiere… Acum s-a terminat… S-a sfârşit mila.

Împăratul se prezintă Judecător, în haină de Judecător, şi atunci va sta de vorbă cu tine individual. Şi după această întâlnire vei auzi doar o sentinţă: „Vino!” – ori „Du-te!”.

Tu, care vei auzi: „Du-te!” – ştii unde te vei duce? În focul cel veşnic, care‑i pregătit diavolului şi îngerilor lui. Pentru că „am fost”… „am fost”… „am fost”… De şase ori spune „am fost” – de şase ori spun sfintele Evanghelii:

„Am fost flămând”…

„Am fost însetat”…

„Am fost dezbrăcat”…

„Am fost fără casă”…

„Am fost bolnav”…

„Am fost în temniţă”…

Fraţilor dragi, mulţi ani de zile n-am înţeles cuvântul acesta: „Şi în temniţă am fost şi n-aţi venit la Mine”. Am fost cândva la Sibiu, la un întemniţat, să-i duc ceva daruri, să pot să străbat la el, că nu-l cunoşteam. Auzise că e doctor şi că e credincios şi am dorit să mă duc şi eu să schimb două cuvinte cu dânsul. Pe drum mi s-au luat darurile şi mi s-a spus că i se vor înmâna doctorului, dar mie nu mi-au dat voie nici măcar să-l văd, măcar printr-o perdea… Şi am fost mâhnit mulţi ani de zile: „Oare cum? Nu pot să intru nici măcar cinci minute, să stau de vorbă?…”

Păi cum ai spus Tu, Doamne, că ai fost în temniţă şi noi n-am venit la Tine… Că uite, Doamne, eu am vrut să vin şi mulţi alţii ar vrea să vină, dar nu se poate intra acolo.

Odată mă găseam la Ghencea, la Bucureşti, la închisoare… După ani de zile de când voiam eu acest lucru; şi odată mi s-a deschis cum se deschide o uşă sau o perdea se dă în lături – şi un glas îmi spune: „Tu ai dorit să intri la acei deţinuţi, să le duci daruri, să le spui două cuvinte, să-i mângâi, ca să răsufle şi ei… Şi ai fost mâhnit că nu ai putut să intri; dar iată că te-am trimis aici în mijlocul lor, să stai aici ani de zile. Să stai ani mulţi, să stai de vorbă cu ei, cu fiecare, să‑i îmbărbătezi şi să-i mângâi”…

Aceasta a fost cu mine… Dar ce facem cu ceilalţi? Cu marea mulţime de oameni care nici nu trec pe la porţile temniţelor, căci versetul acesta îi priveşte şi pe ei: „Am fot în temniţă şi n-aţi venit la Mine”…

Du-te, frate şi soră, la un frate paralizat…

Du-te la un frate fără picioare…

Du-te la un frate care zace în pat, cum am avut noi pe unul care zăcea de 23 de ani. De 23 de ani nu putea nici să se ridice…

Oare nu-i acesta un întemniţat? Nu-i acesta în temniţă? Oare nu are el lipsă de îmbărbătare, de mângâiere, de un mic ajutor?

Câţi nu zac aşa! De 2 ani, de 3 ani, de 5 ani, de 10 ani, de 25 de ani…

Fraţilor dragi! De şase ori a spus Domnul: „Am fost”…

„Am fost flămând, voi nu Mi-aţi dat să mănânc”…

„Am fost însetat, voi nu Mi-aţi dat un pahar de apă”…

Că poate aţi auzit că şi un pahar de apă nu va rămâne nerăsplătit. Adesea nu ştim ce-i aceea. Cum am întrebat-o odată pe o doamnă presbiteră, când părintele, soţul ei, era arestat:

– Dar dumneata din ce trăieşti cu cei doi copii? Te ajută oamenii pe care îi păstoreşti?

– Nu, mi-a răspuns, ci fiecare pentru el. Mi-a dat să înţeleg că fiecare are curtea lui, gospodăria lui, pâinea lui.

Nu uitaţi, iubiţilor, că în şase locuri ne trimite Dumnezeu: la cei flămânzi, la cei însetaţi, la cei goi, la cei fără casă, la cei bolnavi, la cei din temniţă.

Ia gândiţi-vă la cei din ţările africane, unde nici apă nu se găseşte, de care au lipsă de atâtea ori. Gândiţi-vă atunci cât preţuieşte un pahar de apă.

Mi-aduc aminte că eram o grămadă, prin anul 1935, pe la Sibiu, şi am mers la Muntele Găina. Şi pe vârful muntelui muream de sete şi abia găseam o cană de apă clocită, că era purtată în spate de multă vreme în vase. Abia acolo ni s-a dat apă. Vai de mine cât de ieftină a fost apa asta, deşi am plătit-o, dar nu ni se părea scumpă, pentru că ne topeam de sete şi eram obosiţi.

Ia gândiţi-vă atunci la oamenii care sunt fără case! Tu poate ai lăsa pe cineva să intre şi să doarmă la tine şi unii te lasă şi te îmbie, şi te cheamă… Şi pe doi, şi pe zece. Chiar unde am dormit azi noapte erau cincizeci; în alte părţi, patruzeci. Şi un alt frate spunea: „Şi noi am avut azi noapte treizeci de fraţi”. Slavă lui Dumnezeu, e bine aşa!

Dar ştim noi oare că mai sunt unii pe care nu-i cheamă nimeni, nu-i primeşte nimeni? Toţi au poate loc în casă, dar El, cel singuratic, rămâne singur în vreun colţ, uitat de toţi şi nebăgat în seamă de nimeni.

Fraţilor dragi, Evanghelia Domnul Iisus este să facă întâi – şi apoi să vorbească.

Slăvit să fie Domnul!

Vorbirea fratelui Ioan Opriş (Batiz) la nunta din Hunedoara – 26 iulie 1981

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!