1. Inima mea este fericită, Preaiubitul meu, inima mea este fericită. Căci iarăşi sunt cu Tine.
2. Dar, pentru că sufletul meu a fost chinuit prea mult, noile lacrimi ale bucuriei nu au putut şterge de tot şi nici acoperi ecoul şi urmele celorlalte.
3. În bucuria mea mai aud încă, şiroind ca un ecou amar, trecutul plâns îndelungat.
4. Şi, privind spre un viitor atât de minunat, încât pare cu neputinţă, îmi vine să mă îndoiesc şi de prezentul acesta fericit, care mi se pare un vis.
5. Îmi frec ochii şi îmi spun: oare este aievea?
Se poate oare să fi venit pe totdeauna vindecarea mea?
6. Tu, sfântă şi dulce vindecare a inimii mele, pe care te-am dorit şi te-am chemat atât de sfâşietor, eşti oare chiar aici, lângă mine?
7. Este, oare, adevărat tot ceea ce văd şi ceea ce simt? Nu este, oare, minunea aceasta numai un vis?
8. Doamne Iisuse, eu am nevoie nu numai de trei zile spre a mă obişnui cu minunea. Am nevoie să o am mereu lângă mine, veacuri şi veacuri, până când mă voi încredinţa pe totdeauna că nu-mi va mai putea fi despărţită niciodată şi de către nimeni.
9. Abia atunci, inima mea, fericită pe vecii vecilor, ar putea să strige:
– Am ajuns! Nu mai doresc nimic!
10. Nu numărul anilor trăiţi au vreun preţ, ci măreţia, puterea, înflăcărarea, înălţimea şi roadele cu care i-am trăit!
11. Sufletele mari îşi trăiesc fiecare zi, aproape fiecare clipă, la cea mai înaltă tensiune. Inima lor este ca un cuptor încălzit de şapte ori, în care focul este continuu, fără scăderi, fără întreruperi, fără răciri.
12. Iisus iubit, Tu eşti acelaşi, ieri, azi şi în veci.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
