O, ce Evanghelie curată şi lămurită am primit noi de la Domnul nostru Iisus Hristos prin marii şi sfinţii noştri înaintaşi, care ne-au vestit nouă Cuvântul cel curat şi lămurit al lui Dumnezeu! Dacă trebuie să mulţumim pentru ceva, de mii de ori acest ceva este harul pe care ni l-a dat nouă Domnul Iisus când a făcut să căutăm şi să aflăm noi mântuirea noastră într-o învăţătură, într-o lucrare şi într-o cale atât de dulce şi de curată, cum este cea pe care ne-a pus El paşii prin înaintaşii noştri. Când vedem pe ce căi răsucite şi în ce învăţături încurcate bâjbâie alţii, fără a afla dulcea pace şi curata lumină de care ne-a făcut nouă parte Dumnezeu, nu găsim îndeajuns nici lacrimi, nici cântări să-I mulţumim…
Numai să luăm bine seama că acest har ne învaţă să preţuim în smerenie şi curăţie ascultarea noastră de Evanghelia care ni s-a propovăduit şi în care am crezut şi prin care vom fi mântuiţi, dar numai dacă o ţinem întocmai cum am primit-o. Altfel, dacă o părăsim şi luăm alta, degeaba am crezut! Vom fi pierduţi (I Cor 15, 1-2). Ferice de cine ascultă şi păstrează cu scumpătate bunul cel scump al Cuvântului curat şi lămurit al Evangheliei unice şi mântuitoare, prin care am venit noi la Hristos. El să ne ajute să ne curăţim şi noi tot mai mult şi să ne lămurim deplin, până nu ne va mai întina nimic şi nu ne va mai rătăci nimeni.
Traian Dorz – Hristos – Puterea Apostoliei
Arhivă articole pe acest subiect:
Predică la Duminica după Botezul Domnului
– Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Duminica după Botezul Domnului
– Pr. Prof. Stelian Tofană
Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului
– Sf. Ioan Gura de Aur
Gelu Săvărăşan – Cuvânt la Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului
Pr. Claudiu Melean – Cuvânt la Praznicul Botezului Domnului
Cuvânt la Începutul propovăduirii Domnului
– Pr. Iosif Trifa
Evanghelia propovăduită de noi
– Traian Dorz
„Să luăm aminte că această evanghelie se petrece şi azi printre noi şi sub ochii noştri. „
– Pr. Iosif Trifa
„Eu sunt lumina lumii“
– Pr. Iosif Trifa
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( II )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( III )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( IV )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( V )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VI )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VII )
– Traian Dorz
TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VIII )
– Traian Dorz
Dar celor ce L-au primit…
– Traian Dorz
Despre pocăinţă şi rugăciune
– Sf. Ioan Gura de Aur
Omilii despre pocainta – Sf. Ioan Gura de Aur (omilia a-8-a)
– Sf. Ioan Gura de Aur
Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului
– Iosif Trifa
Avem felurite daruri
– Traian Dorz
Cuvânt la Începutul propovăduirii Domnului
– Sf. Ioan Gură de Aur