din vorbirea fratelui Traian Dorz
de la înmormântarea părintelui Vladimir Popovici – Cluj,
29 martie 1985
Unora le-a dat cinci talanţi, altora doi, altora unu. Între noi, puţini sunt dintre cei cu cinci talanţi. Aceştia sunt marii oameni ai lui Dumnezeu care au primit mult şi au dat mult pentru Dumnezeu. Noi suntem dintre cei mici, suntem dintre cei care am primit abia câte un talant. Dar ferice-i acel slujitor care, şi un talant primind, s-a străduit să lucreze după puterea lui. Că aşa spune Mântuitorul în Evanghelie: că stăpânul i-a chemat pe slujitorii săi şi le-a împărţit averea sa „fiecăruia după puterea lui”. Noi suntem dintre cei cu puteri puţine. Domnul ne-a dat talanţi puţini. Dar atâţia câţi ne-a dat, a ştiut că putem să lucrăm cu ei şi să aducem roadă pentru El.
Foarte mulţi dintre noi însă sunt dintre cei care au primit numai un singur talant, dar au adus pentru Dumnezeu cinci talanţi. Unii au primit doi talanţi şi s‑au străduit să aducă, pe măsura talantului primit, şi rodul Stăpânului, când a venit să le ceară socoteală.
Dar sunt poate mulţi dintre noi care au primit cinci talanţi, dar n-aduc pentru Dumnezeu nici un talant. În Lucrarea aceasta sfântă în care Dumnezeu a chemat mulţi oameni şi le-a încredinţat multora mulţi talanţi, am cunoscut oameni care au primit mulţi talanţi. Dar când a venit vremea socotelilor n-au putut înfăţişa lui Dumnezeu nici un rod după tot ceea ce au primit. Am cunoscut însă, spre slava lui Dumnezeu, oameni care au primit un singur talant. Slujitori modeşti, suflete credincioase modeste, dar care, străduindu-se pentru Dumnezeu, luptând pentru El, lucrând din dragoste pentru El, au adus multe, multe suflete la Dumnezeu. Aceştia sunt talanţi nemuritori. Acestea sunt comorile nemuritoare ale lui Dumnezeu, pe care aşteaptă să le aducă orice modest slujitor şi pe care le poate aduce, prin harul lui Dumnezeu.
Dar ceea ce-i mai frumos vedem la sfârşit, când Mântuitorul îi învredniceşte pe slujitorii care au adus mulţi talanţi de o răsplată veşnică. Celui cu doi talanţi i‑a zis: „Bine, slugă bună! Intră în bucuria Domnului Tău. Peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune”. Celui cu cinci talanţi i-a răspuns la fel. Ce adevăr înseamnă aceasta? Că existenţa care începe după ce se termină socoteala noastră, prezentarea noastră în faţa Stăpânului, abia aceea este existenţa noastră adevărată şi veşnică. Cel cu cinci talanţi a primit drept răsplată cârmuirea a zece cetăţi. Ce înseamnă aceasta, nimeni dintre noi nu ştie. Pentru că lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt cele pe care le-a pregătit Dumnezeu în existenţa cealaltă pentru cei care cred în El.
Iată ce minunat viitor îi aşteaptă pe cei credincioşi după ce se termină această existenţă scurtă şi mizerabilă de cele mai multe ori. Dar pentru cel credincios, sfârşind-o frumos, biruitor şi rodnic, începe răsplata cea veşnică, aceea care niciodată nu se va sfârşi şi pe care nimeni nu ştie cât de minunat a pregătit-o Dumnezeu pentru cei care au sfârşit aşa cum a sfârşit acest om al lui Dumnezeu care stă în faţa noastră ca un biruitor. Un biruitor obosit. Un biruitor slab, dar un biruitor strălucit în faţa lui Dumnezeu.
Despre existenţa acestui om sfânt al lui Dumnezeu vrem să vorbim. Dar cuvintele noastre sunt aşa de limitate, pentru cei aproape nouăzeci de ani, care i-a trăit el şi i-a pus în slujba lui Dumnezeu cu toată puterea. Şi talanţii pe care i-a primit i-a dus Stăpânului cu rod îmbelşugat.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
170. FECIOARELE ŞI TALANŢII
