Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dumnezeu nu cere minuni, pe acelea le face el

Dumnezeu nu cere minuni, pe acelea le face el

Dumnezeu nu cere minuni, pe acelea le face el

Povestesc Bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său.

Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s-a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L-a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s-a mişcat din loc acea piatră… Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i-a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s-o urnească din loc! Deci truda lui n-a fost nicicând zadarnică, pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i-au devenit mult mai puternice!
„Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât s-o împingi! Eu sunt Cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!” Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!
Trăim într-o lume în care stâncile ne sunt mai mereu la îndemână. Nu de puţine ori ne lovim, tot mai greu, de împietrirea celor apropiaţi ai noştri, de indiferenţa şi obtuzitatea absurdă la auzul de Dumnezeu a semenilor noştri, chiar de ura cu care unii din cei din proxima noastră vecinătate o manifestă la întâlnirea cu Cuvântul lui Dumnezeu. De multe ori Lucrarea Oastei Domnului a reuşit să mişte pietre, să îmblânzească stânci, să despietrească suflete şi să le aducă în lupta pentru cucerirea Împărăţiei lui Hristos. Citim şi lăcrămăm a bucurie şi recunoştinţă pentru vremurile acelea dintâi, în care mulţimi întregi se înrolau în Oaste, crâşmele erau închise rând pe rând, bisericile erau aprinse de focul viu al Duhului revărsat peste credincioşi, ţărănimea învăţa să citească, cu nesaţ, pe filele Scripturii, iar fronturile gemeau de fraţi. Erau clipele de aur ale acestui şuvoi binecuvântat ce cuprinsese întreaga Românie Mare, ce se dezlănţuise cu putere multă peste Neamul nostru atât de încercat şi, totodată, iubit de Dumnezeu. Ne hrănim şi ne tragem seva noastră duhovnicească, şi acum, din jertfa şi felul de vieţuire ale celor de dinainte de noi, care au ştiut să ia cu asalt, încă de pe aici, de pe pământ, Acasa Tatălui Ceresc.
Nu Dumnezeu este cel care şi-a schimbat purtarea şi modul de lucru. Nicidecum nu acolo trebuie căutat răspunsul la nefirescul stărilor de azi. Faptul că nu reuşim să ne regăsim trecutul, să ni-l chemăm ca arvună a prezentului este, într-adevăr, o realitate ce doare gemut, ce mistuie Lucrarea. Din păcate, inclusiv stâncile şi-au făcut loc între oamenii lui Dumnezeu. Sau, mai bine spus, împietrirea a devenit felul de vieţuire al multora dintre noi.
Mai mult ca oricând poate, resimţim tot mai acut luarea ascultării de la noi. Monahului din pilda de mai sus nu i s-a cerut decât să îşi facă ascultarea. Şi o făcuse, de ani şi ani, în deplină luminare de cuget. Ispita vrăjmaşului vine înspre el însă nu acolo unde ne-am fi aşteptat mai mult, la nivel de cârtire că Dumnezeu nu îi ascultă rugăciunile. Ci, mult mai diplomat, în suflet îi este strecurată îndoiala că… a greşit undeva în ascultarea sa, că nu a făcut, în fapt, ceea ce i s-a cerut şi, pentru că el ascultase orbeşte, trebuia să fie şi răsplătit pentru nevoinţa sa cu mult mai mult. Ca şi cum chiar i s-ar fi cuvenit şi pasul următor, adică mutarea pietrei.
Câţi dintre noi nu ne regăsim în această ipostază, încercând să Îi luăm locul lui Dumnezeu în multe din acţiunile noastre! Or, Hristos Domnul nu ne cere decât să ne facem ascultarea. Aceea de a mijloci la El pentru ceilalţi, prin purtarea noastră, prin smerenia noastră şi, mai ales, prin rugăciunea durută, cu putere, la Cer, pentru ceilalţi de lângă noi. În momentul în care El va vedea că această ascultare a noastră vine dintr-o inimă curată, necârtitoare, cu siguranţă că El, Dumnezeul dreptăţii, va veni să mute stânca indiferenţei, împietrirea împotrivirii, transformând refuzul în chemare, ura în iubire, depărtarea în sete de Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Vrea însă un singur lucru de la noi. Să Îi dăm posibilitatea de a face El minuni în viaţa noastră şi a celor asemenea nouă…
Romeo PETRAŞCIUC

Sursa:
Săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, „Iisus Biruitorul”
Anul XXII, nr. 9 (777) 21-27 FEBRUARIE 2011, fondator Părintele Iosif Trifa.
Apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!