După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea.
Nu poţi nici rămâne liniştit acasă şi nu poţi nici pleca liniştit de acasă decât după ce ai spus tot ce erai dator să spui tuturor celor cu care eşti împreună.
Nu te poţi niciodată uni deplin cu cineva, dar nu te poţi nici despărţi deplin de el decât după ce i-ai spus tot ce erai dator să spui acestor două feluri de fiinţe. Adică celor cu care vrei pe totdeauna să te uneşti
şi celor de care trebuie să te desparţi pe totdeauna.
Dacă trebuie să locuieşti cu cineva o vreme,
sau dacă trebuie să mergi cu el un drum,
sau dacă trebuie să stai împreună cu el un timp,
ia seama bine să nu pierzi vremea aceasta şi ocazia aceasta fără a-i spune despre mântuirea lui şi despre Mântuitorul tău.
Ia seama să nu te desparţi de el fără să-i fi spus tot ce erai dator să-i spui, despre ceea ce tu ştii, dar el poate nu ştie.
Nu are a face dacă el crede sau nu,
dacă primeşte sau nu cuvântul tău.
Domnul poate aduce mai târziu o vreme când el va gândi adânc asupra celor spuse lui de tine cândva. Şi cuvintele acelea îl vor aduce la Dumnezeu cu smerenie. Şi îl vor întoarce la Hristos cu credinţă.
Când ştii că deschizi sau că închizi pentru totdeauna o uşă, caută să-L duci şi să-L laşi acolo pe Hristos
prin fiecare cuvânt sau tăcere a ta,
prin orice gest sau faptă
cu toată ocazia şederii sau a plecării tale. Du-L acolo şi lasă-L acolo pe Hristos.
Aducerea-aminte a acelora despre tine şi despre tot ce le-ai spus va fi pentru ei îndemn şi călăuză spre Hristos, în Care vor ajunge apoi să creadă şi ei în chip mântuitor dacă tu li L-ai dus şi li L-ai arătat pe El aşa.
Doamne Iisuse, scumpul nostru Mântuitor,
Tu eşti în toate privinţele modelul nostru sfânt pe care, urmându-L, putem să nu păcătuim niciodată,
ci să ne ştim îndeplini fiecare datorie pe care o avem faţă de fiecare semen al nostru,
pentru ca, atunci când vom veni în faţa Ta, să putem spune nu numai că suntem curaţi de sângele tuturor (Fapte 20, 26),
dar şi că ne-am făcut tuturor totul, spre a-i câştiga pe toţi pentru Tine. Fie prin cuvântul nostru, fie prin faptele noastre (I Cor. 9, 22; Rom. 15, 18),
fie prin rămânerea, fie prin plecarea noastră dintre ei.
Amin.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
