Sfântul Isaac Sirul, în „Cuvinte despre nevoință”, ne spune că : ” înțelesul numelui pocăintei, precum am cunoscut din felul adevărat al lucrurilor, este acesta: ea e cererea prelungită în tot ceasul a rugăciunii pline de străpungere ce se îndreaptă spre Dumnezeu pentru iertarea păcatelor trecute și grija pentru păzirea de cele viitoare „.
Creștinul este urmașul lui Hristos, cât este omenește posibil, prin fapte, cuvint, înțelesuri.
Trăirea creștinească este autentică atunci când iubim mai mult Crucea decat tihna, lupta mai mult decât biruința, când dorim mai mult moartea decât viața.
Mai ” alaltăieri ” a fost Crăciunul.
” Astăzi ” ziua s-a plecat și se va încheia Paștele. Înălțarea bate la usa inimilor noastre, iar „poimâine ” vor fi Rusaliile.
Este timpul să ne întoarcem la prăznuirea pocaintei reale în Hristos Domnul Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor noastre .
Societatea contemporană, adică noi, de fapt eu , socotește că ținerea Poruncilor constituie o morală mecanică, de suprafață. Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin metode matematice oferite spre rezolvare. El este prin excelență Taina care se descoperă inimilor noastre.
Trăim într-o seducție a festivismului sarbatorii chiar și a celei numite religioase.
Petrecem altceva decât ceea ce trăiau și simțeau frații noștri întru Domnul, din epoca de Aur a Bisericii. Aceasta perioada poate fi înțeleasă ca orice timp în care conduita creștină nu se schimba la 180 ° odată cu încheierea postului.
Chiar nu se observă aceasta păgubitoare diferența ?
De fapt nu de diferență este vorba ci de a fi sau a nu fi, în Hristos și în Biserică.
Cei înțelepți trebuie să-și aducă aminte necontenit că răbdând acum și aici mici și scurte necazuri în viața, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere și de fericirea veșnică.
Poate gresesc !
Se prea poate ! Dar unde sunt roadele mele in Duhul Sfant ?
Nu le pot vedea de aici din lume. Aceasta înseamnă ca sunt unde nu trebuie.
Sunt unde nu pot rodi în Duhul Sfânt.
Va trebui să aleg !
Nu va fi simplu, pentru că de alegerea mea vor depinde morții mei . Vor depinde vii mei.
Rodirea mea în timpul existenței mele este chiar locul meu în arborele genealogic al meu dar și al lui Hristos.
Atunci când Hristos Cel Înviat intră, este primit în viața mea, în inima mea, foarte mult se mângâie sufletul meu. Un timp fără El nu poate exista.
Lucrarea Oastei Domnului este într-o continuă stare de purtare de grijă pentru cei de pe Cale, neajunsi la Înviere și care vor pierde și Înălțarea și Rusaliile pentru că de Craciun nu au avut ” odaia caldă ” să-L primească pe Cel înfrigurat.
Oastea Domnului este cea care își arată dorința, cu timp și fără timp în complexitatea vieții actuale și care ne îndeamnă la o trăire autentică, la trăirea în Duhul Sfânt. Această trăire desăvîrșește măreția omului nou. Omul este mic dar și mare totodată. În locul prezentului trăiește în veșnicie, și în loc de ” aici ” se hrănește cu cele de ” dincolo „.
Oastea Domnului te cheamă, te îndeamnă să intri în itinerariul duhovnicesc pregătirii și primirii , în cunoștință de cauză a lui Hristos Cel din Biserica Neamului nostru românesc și ortodox.
Este timpul să ne întoarcem la pocainta! Adică eu! Dacă crezi, poate chiar și tu!
Părintele Onu Constantin
