„Atunci când Părintele Iosif şi-a început Lucrarea, oamenii din vremea aceea care aveau ceva răspundere şi ceva iniţiativă vedeau cât e de mare răul. Cât e de mare decăderea morală, economică, politică, din toate punctele de vedere a ţării noastre. Dar acesta-i meritul Părintelui Iosif Trifa. Părintele a avut o aşa legătură strânsă cu Dumnezeu, încât a putut să fie luminat de Dumnezeu ca să vină cu soluţia. Să vadă în toate acele rele ale lumii de-atunci nişte provocări care să-l facă pe el să se apropie de Dumnezeu mult mai mult. Să se roage mult mai mult. Chiar şi greutăţile din viaţa lui, faptul că i-a murit soţia şi cei trei copii, toate acestea Părintele Iosif le-a văzut ca pe nişte provocări care să-l ducă «Mai lângă Domnul meu». Ajungând foarte strâns lângă Domnul, Părintele Iosif a avut o contribuţie decisivă în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi a cărţilor care aduceau Lumina Evangheliei în popor.
Este un fenomen ceea ce a făcut Părintele! Aşa cum Iosif, în Egipt, a dat pâine poporului şi poporul a scăpat de foamete, tot aşa şi Părintele Iosif Trifa a dat Pâinea Evangheliei, Pâinea lui Hristos. L-a dat poporului pe Hristos-Cuvântul, ca oamenii să se lumineze, să-şi schimbe viaţa…
Părintele Iosif a îndemnat pe fiecare ostaş să fie un vestitor şi un trăitor al lui Hristos cel Răstignit… ,
Chiar şi comunismul a lovit ceva mai uşor ţara noastră decât Rusia, pentru că Părintele Iosif, prin Oastea Domnului, a reuşit să lumineze un pic oamenii. Şi fratele Traian a cunoscut, în închisoare, torţionari care se purtau mai blând cu el, tocmai pentru că i-a atins cumva lumina Evangheliei, pe unii poate chiar prin Lucrarea Oastei…”
Pr. Gelu Săvărăşan (Cluj-Napoca)
spicuiri din cuvântul rostit în 25 februarie 2023, la Aşezământul rostuit în memoria Părintelui Iosif Trifa de la Certege
Anul acesta, la 3 martie, s-au împlinit 135 de ani de când a venit pe lume întâiul nostru ostaş, moţul dârz din Certegii Apusenilor
întreg cuvântul îl puteți asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=d3ZA-OSQnEA