Între anii 1923 şi 1925, Părintele Iosif a suferit şi cu ochii, fapt care l-a determinat să urmeze un tratament special şi să poarte ochelari. În legătură cu aceasta, după întoarcerea sa de la Ierusalim, în cartea «Pe urmele Mântuitorului» se destăinuieşte în felul următor:
La lacul Siloamului
Cred că ştiţi cu toţii evanghelia orbului din naştere pe care l-a tămăduit Iisus ungându-i ochii cu tină şi trimiţându-l să se spele în lacul Siloamului. Citiţi pe larg această minune la Ioan 9, 1-41.
Această vindecare s-a petrecut în Ierusalim.
Ierusalimul este aşezat sus pe colina muntelui Sionului, iar lacul Siloamului este în afara Ierusalimului, tocmai în valea Chedron, în sudul Ierusalimului. Din Ierusalim trebuie să cobori mult până ajungi la lacul Siloamului.
Un grup de vreo douăzeci de pelerini am pornit pe jos să cercetăm locurile din valea Chedronului. Era o căldură înăbuşitoare. Întreg drumul e piatră, piatră şi iar piatră. Un nor de praf se ridică în urma noastră. Sărim pe întrecute unii înaintea altora, ca să lăsăm praful celorlalţi. Mă gândesc în mine: Doamne, ce puţin trăim noi în duhul Evangheliei!
O milă mă cuprinde când mă gândesc, pe de altă parte, la bietul orb din evanghelie, de câte ori se va fi împiedicat el sărmanul de aceşti bolovani până să ajungă la apa unde-l trimisese Iisus.
Iată-ne ajunşi în faţa lacului Siloamului.
Acest lac este şi azi şi are apă ca pe vremea Mântuitorului, numai că s‑a împuţinat.
E mai mult o fântână mare decât un lac. Dar lacul cu apă nu e la suprafaţă, ci e în adâncul pământului. Trebuie să cobori în pământ vreo treizeci-patruzeci de trepte de piatră până dai de apă.
O mulţime de oameni săraci din partea locului, mai ales fete şi copii, scot mereu apă şi o duc la mari depărtări. Fetele şi copiii au un fel de ulcioare mari de pământ pe care le duc pe umeri. Unii au vase din tablă, iar alţii vin cu măgăruşi pe care încarcă apă în burdufuri de capră şi o duc la Ierusalim unde o vând pe bani. O, ce lucru scump este pe aici apa! În întreg Ierusalimul sunt numai câteva izvoare mici de apă. În cea mai mare parte se foloseşte apă de ploaie. În Ierusalim plouă numai în timp de iarnă, între noiembrie şi martie. În vremea asta oamenii strâng apă de ploaie în cisterne, în fântâni săpate în piatră pe lângă zidurile caselor.
O astfel de apă, strânsă din ploaie de iarnă, are şi lacul Siloamului.
Aşteptăm să se gate mulţimea, ca să intrăm în adânc. Dar, în loc să se gate, tot mai mulţi vin cei ce însetează după apă. O, ce comoară este pe aici apa!…
Eu mă gândesc la ţara mea cea binecuvântată de Dumnezeu cu izvoare şi râuri de apă cristalină şi limpede. Dar pe la noi oamenii nu ştiu preţui acest dar al lui Dumnezeu. Căci, dacă l-ar şti, nu s-ar înfunda în crâşme să bea băuturi otrăvitoare.
Intrăm în lacul Siloamului. După zăpuşeala de afară, simţim înăuntru o răcoare plăcută. Abia străbatem înăuntru de mulţimea celor care intră şi ies mereu, purtând vase cu apă pe umeri şi în mâini.
Înaintăm mereu şi tot mai avem. Trebuie să coborâm 32 de metri. Mă gândesc la orbul din Evanghelie, mă gândesc la viaţa sa tristă pe care a petrecut-o în orbie şi mă gândesc la bucuria tămăduirii mele. Mă gândesc că orbul a trăit două vieţi, una în orbie şi una în lumină. Mă gândesc că şi eu am trăit o viaţă în orbie sufletească, o viaţă pierdută.
Oh, cum nu cunosc oamenii pe Cel care a venit în lume să dea orbilor vederea (Luca 4, 18)!
Oh, cum nu ştiu oamenii că vorba cea mai dulce şi fericirea cea mai mare de pe lume sunt cuvintele orbului din naştere: „Orb am fost şi acum văd!“
Iată apa Siloamului. Aici s-a spălat cu apă orbul, aici i s-au deschis ochii.
Mă aplec, iau apă cu mâna şi îmi ud ochii, rugându-mă cu cuvintele din cântarea bisericească: „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine cu căinţă: milostiv fii mie, Unule, Cel ce eşti lesne iertător“.
Ieşind afară, mă gândesc la cei mulţi-mulţi, care ochi au şi nu văd, orbiţi fiind de patimi şi păcate.
Oh, cum a orbit dumnezeul veacului acestuia (diavolul) mintea oamenilor ca să nu vadă strălucind lumina lui Hristos (II Cor. 4, 4)!
În legătură cu evanghelia de la Ioan cap. 9 vers. 1-42, voi spune că şi eu am luat vindecarea de la lacul Sioamului.
Înainte de a face pelerinajul la Ierusalim, sufeream de ochi. Doctorii îmi dăduseră medicină şi ochelari. Ajuns la Ierusalim, când am cercetat lacul Siloamului, m-am coborât în adâncul lui cu credinţă şi m-am rugat Domnului cu căldură să-mi dea şi mie tămăduirea ochilor trupeşti şi sufleteşti.
De atunci n-am mai folosit nici medicină, nici ochelari. Mă tămăduise Doctorul cel Mare.
Eu Îi mulţumesc şi din acest loc pentru această mare binefacere şi-L rog neîncetat să mă ţină şi să mă întărească şi în sănătatea ochilor sufleteşti.
Unde a intervenit mâna cea iubitoare a Tatălui Ceresc, a apărut apoi mângâierea. Rănile şi neputinţele atinse de harul divin s-au vindecat. În acest trupuşor slăbuţ şi firav, vor apărea încă şi alte necazuri şi suferinţe.
Rănile făcute de cuţitele doctorilor însă nu se vor mai vindeca, ci vor rămâne mereu deschise şi sângerânde până la mormânt.
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000
