1. Mulţimea te înstrăinează,
treburile te aspresc,
purtarea poverilor altora te întunecă şi te oboseşte.
Tu ai nevoie să-ţi împrospătezi sufletul şi puterile, revenind între ai tăi!
Durerile te tulbură, ocupaţiile te împrăştie, lipsurile te învârtoşează,
ai ajunge un nenorocit, dacă n-ai avea fiinţele iubite între care să revii pentru a te reface. Între care redevii iarăşi tu, recăpătându-ţi starea normală şi bună.
2. Ai tăi au nevoie nu numai de pâinea ta, de banii tăi, de casa ta, ci de tine însuţi. De prezenţa ta, de dragostea ta, de fiinţa ta de care să se rezeme şi să se ali-pească.
Cele mai multe nefericiri şi nimiciri s-au petrecut în familiile şi în căsniciile unde soţii n-au găsit timp destul să stea împreună unul cu altul.
Unde părinţii n-au găsit vreme să stea cu copiii – sau copiii, cu părinţii lor.
Au găsit destulă vreme să stea cu fiinţe străine, dar cu ai lor n-au avut timp. Şi astfel sufletele s-au înstrăinat, inimile lor s-au alipit de altele, desfăcându-se de acolo unde trebuia să rămână alipite pe veci, iar fericirea lor şi căldura familială s-au risipit pentru totdeauna.
După aceea, chiar dacă locuiesc sub acelaşi acoperiş, mănâncă la aceeaşi masă sau se învelesc în acelaşi strai, ei sunt despărţiţi unul de altul de uriaşe depărtări,
fiindcă nu şi-au făcut destul timp să stea împreună atunci când erau apropiaţi.
3. Orice iubire neglijată este ca şiragul de mărgele după ce i s-a rupt aţa: toate se risipesc şi se pierd. Tu fă ţi timp să stai cu ai tăi!
Şi fă în aşa fel ca şederea ta să-i bucure, să-i învioreze şi să-i facă totdeauna fericiţi.
Stai cu ei până îi ai.
Căci după ce odată îi vei pierde, în zadar vei mai regreta – nu-i mai ai!
4. Toate sărbătorile mari sunt frumoase. Pregătirea pentru ele ca şi toate amintirile lor sunt, pentru sufletele noastre, comori fără seamăn de scumpe şi de neînlocuit.
Dar sărbătoarea Paştilor, praznicul acesta cu totul deosebit, cu plinătatea luminii şi sfinţeniei lui, care ne-a impresionat din cea mai îndepărtată copilărie,
rămâne unic pentru fiecare dintre noi.
5. Adesea mama noastră sau tata,
fraţii sau surorile noastre,
casa şi prietenii noştri
rămân pe veci legaţi de sufletele noastre numai cu chipul din trăirea sărbătorilor de Paşti.
Ce tristă trebuie să fie viaţa celor care n-au astfel de amintiri…
6. Ce crimă face acela care nimiceşte pentru cineva bucuria sărbătorilor sfinte!…
Ce vinovat poate fi oricine ia omului ceea ce nu mai poate fi înlocuit niciodată şi cu nimic pe lume pentru sufletul lui!
7. O, ce privelişte tristă este totdeauna gloata flămândă!
Flămândă după pâine,
flămândă după dreptate,
flămândă după libertate,
flămândă după lumină, după mângâiere, după înţelegere, după mântuire şi după adevăr,
– adică după Hristos.
Binecuvântat să fie oricine are milă de ea.
8. Gloata sărmană şi exploatată este atât de puţin înţeleasă cu bunătate, cu milă şi cu iubire, fiindcă cine se ocupă de ea trebuie să uite de sine.
Iar oamenii aceştia sunt atât de rari!
9. Numai Hristos a avut şi are o adâncă şi o adevă-rată milă de gloată.
Numai El nu oboseşte iertând (Is 55, 7).
Numai El nu Se mânie pe gloată şi nu Se ruşinează de ea (Evr 2, 11).
Numai Hristos poate să aibă îndurare şi răbdare cu toţi (Lc 9, 11), fiindcă nimeni nu poate şti cât de greu este să porţi cu răbdare până la sfârşit poverile gloatei şi totuşi să-i rămâi iubitor.
10. Fie-vă milă de gloate şi nu le chinuiţi!
Ele vin la voi să se hrănească. Pregătiţi-le din timp hrana bună, gustoasă şi din belşug, ca să le puteţi sătura dacă vin la voi.
Iar dacă voi n-aveţi cu ce să le săturaţi, îndrumaţi le să-L caute şi să-L afle pe Hristos, ca să le dea El, direct sau prin alţii, ai Lui.
Dar nu le înşelaţi, căci Hristos le iubeşte şi vă va pedepsi dacă le lăsaţi flămânde sau dacă încă le mai dezbinaţi de cum sunt.
11. Nu există nici o situaţie din care Domnul să nu aibă o ieşire.
Nu există nici un necaz din care Domnul să nu aibă nici o scăpare pentru ai Săi.
Nu există nici o încercare din care Domnul să nu aibă pentru ai Lui pregătită izbăvirea (I Cor 10, 13).
Oricine crede află aceasta.
12. Domnul a spus multe lucruri, ca să ne încerce şi pe noi.
Domnul ne-a spus că în lume vom avea necazuri… ca să nu meargă după El decât aceia care nu caută avantaje pământeşti şi numai acei care ar putea primi şi necazurile, şi moartea liniştiţi, pentru El.
Dar iată că după ani de zile de credinţă, când ne uităm înapoi, ne întrebăm: Doamne, unde sunt necazu-rile, căci noi n-am avut decât bucurii pe calea Ta?
Chiar şi necazurile noastre, El ni le-a prefăcut în bucurii.
13. Hristos ştie şi acum tot ce au de gând să facă oamenii. Ştie ce are să facă fiecare popor, ce are să facă fiecare om.
Şi ştie ce are să facă şi El cu fiecare, la timpul său.
De aceea tu, robul Lui şi poporul Lui, poţi sta liniştit, bizuindu-te pe Domnul şi Mântuitorul tău.
14. De multe ori atârnă foarte mulţi de un singur răspuns.
De multe ori viaţa noastră sau a altora,
libertatea noastră sau a altora,
mântuirea noastră sau a altora
depind de un singur răspuns pe care trebuie să-l dăm.
De aceea nu te grăbi niciodată să răspunzi repede în nici o problemă… mai ales atunci când răspunsul este hotărâtor şi greu.
Fii atent!
Poţi fi chiar un ucigaş, dacă răspunzi nechibzuit.
15. Fiecare dintre ucenicii Domnului Iisus îşi are frumuseţea lui aparte. Nici unul nu-i lipsit de frumuseţe, dar nu sunt toţi la fel. Pentru că tocmai în aceasta stă frumuseţea lor.
16. Domnul Iisus nu schimbă temperamentul, felul de fire al cuiva dacă vine la El, ci îl înnobilează numai.
Mărul rămâne tot măr; îl altoieşte numai, spre a fi nobil.
Soiul timpuriu sau târziu rămâne tot aşa; îl altoieşte numai, pentru a rodi, în loc de poame acre şi mici, roade gustoase şi mari.
Vasul rămâne tot vas; îi schimbă numai conţinutul.
17. Domnul face aşa că cei iuţi rămân iuţi şi după ce vin la Hristos. Numai că acum nu sunt iuţi pentru a face răul, ci sunt iuţi pentru a face binele.
Cei curajoşi rămân şi mai departe tot curajoşi. Dar nu spre a sări la bătaie acum, ci spre a ajuta la nevoie.
Cei zgârciţi înainte faţă de Dumnezeu vor fi zgârciţi şi după aceea, dar faţă de diavolul. Nu vor mai întrebuinţa pentru molii sau pentru rugină ceea ce au, ci pentru propăşirea Evangheliei şi pentru ajutorarea lip-surilor, pentru a-şi muta avuţia în ceruri.
18. Chiar şi chipul omului, chiar şi înfăţişarea lui din afară se schimbă după ce se întoarce el la Dumnezeu.
Lumina dinlăuntru se răsfrânge şi în afară, pe faţa lui. Şi prin ochii lui, şi prin mişcările lui.
19. Ce bine când slujitorii Domnului nu neglijează nimic, nu dispreţuiesc nimic şi pe nimeni.
Căci acolo unde nici nu te gândeşti se găsesc daruri şi vase cu care Dumnezeu face apoi minuni nemaipo-menite.
Numai dacă se găsesc oameni binecuvântaţi care să aibă grijă să le aducă la Iisus.
Cu dragoste şi la timp.
Iar cei aduşi sunt miei, şi nu lupi.
20. Este o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru părinţi ca să aibă copii credincioşi,
dar este un dar şi mai mare pentru copii să aibă pă-rinţi credincioşi.
Cu toate acestea, în astfel de familii, lucrurile se petrec invers, de cele mai multe ori.
Rareori copiii îi ascultă pe părinţii lor credincioşi, spre a se întoarce şi ei, ca să-i urmeze pe calea lui Dumnezeu.
Dar adeseori părinţii îi ascultă pe copiii lor.
Mai degrabă vin părinţii după copiii lor la Dumnezeu decât copiii după părinţi.
Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
