CÂND ERAM COPIL MIC, de multe ori mă ruga bunica să-i pun ața în ac. Îi slăbise vederea și nu mai putea face acest lucru. Și-mi aduc aminte că, de multe ori, bunicuța cosea fără ață. Când ieșea ața din ac, bunica nu observa și cosea înainte în gol.
Eu mă gândesc, azi, că așa se întâmplă de multe ori și în viața cea duhovnicească. Un ac fără ață este viața sufletească a acelor mai mulți creștini. Se roagă omul lui Dumnezeu din buze, din obișnuință. Acul rugăciunii aleargă cu zor, dar lipsește ața din ac. Lipsește duhul, lipsește cusătura, lipsește viața cea trăită după voia lui Dumnezeu.
Rugăciunea celor mai mulți oameni este un ac fără ață, o cusătură în gol.
Țin oamenii la ac, țin la obiceiuri, datini, la lucruri de suprafață, dar au pierdut ața din ac, au pierdut duhul și au rămas cu litera.
Dragă cititorule, nu cumva și viața ta de creștin este un ac fără ață, un cusut fără cusătură?
Fă-ți tu socoteala singur!
„600 istorioare religioase – istorioare, pilde și asemănări religioase”,
Pr. Iosif Trifa
