Dar oamenii de azi au tot mai puţin timp şi tot mai puţin îndemn să privească în trecut, pentru a se orienta bine în viitor. Sunt absorbiţi total numai de prezentul acesta zbuciumat şi nesigur, întunecat şi nebun, dezorientat şi haotic. De aceea nu-şi mai pot vedea nici viitorul înspăimântător.
Fără o puternică oprire din prăbuşirea păcatului şi fără o lucidă privire spre Dumnezeu, nu se poate mântui nimeni! Nici indivizi, nici popoare, nici generaţii. Nimeni.
Oamenii nu mai trăiesc astăzi decât pentru jumătatea lor inferioară, a cărei satisfacţie o caută tot mai lacomi, fără însă a şi-o sătura deplin niciodată. Pentru că păcatul dă numai setea, nu însă şi satisfacerea ei.
Dacă un popor nu are în mijlocul lui un glas puternic care să oprească prăbuşirea în imoralitate şi să-l antreneze la saltul spre Dumnezeu, neamul acela va fi pierdut ca neam. Chiar dacă se vor mai salva câţiva indivizi din mijlocul lui.
Şi dacă o Biserică decăzută nu mai are nici un profet care să întoarcă puternic, dintr-o dată, vieţile tuturor fiilor ei spre Salvatorul Hristos, atunci toate lacrimile trăitorilor Evangheliei din această Biserică nu vor curge decât spre osândirea ei definitivă de către Judecata lui Hristos.
Pentru neamul nostru şi pentru Biserica noastră, glasul acesta puternic şi profetul acesta unic era – şi este – Oastea Domnului.
Traian Dorz, din „Zile şi adevăruri istorice”, pag. 106-107
