25 Februarie – Faţa Ta, Doamne, o caut

25 februarie – Psalmul 27, vers 8

Dacă această singură grijă o avem noi întotdeauna, nici o altă îngrijorare nu trebuie să mai avem în inima noastră niciodată (Mat. 6, 31). Dacă totdeauna ochii şi inima noastră vor căuta Faţa lui Dumnezeu, ca să o cinstească, ascultându-L pe Domnul în tot ce-i cere şi împlinind cu fapta tot ceea ce ştim că este plăcut acestei Feţe, putem fi deplin liniştiţi în faţa tuturor celorlalte feţe…

În faţa Prezentului, în faţa Viitorului, în faţa oamenilor, în faţa evenimentelor, în faţa morţii, în faţa veşniciei. Putem privi liniştiţi în faţa viitorului, căci acesta nu ne poate fi decât fericit. Putem privi în faţa oamenilor, căci nemaiavând ură, nici ruşine şi nici frică de ei, nu vom fi siliţi să ne plecăm ochii sau să le ocolim privirea şi faţa. Nici unora, niciodată. Ci, iubindu-i, respectându-i pe toţi şi făcându-le cât bine le putem, vom putea privi cu plăcere, cu bucurie, cu bunăvoinţă şi cu seninătate oricare faţă de om şi oricând am vedea-o.

Putem privi liniştiţi în faţa celor ce ne duşmănesc pe noi, căci neavând nici un fel de vrăjmăşie împotriva lor pentru răul pe care ni-l fac sau ni-l doresc, neavând frică de răcnetele şi cruzimea lor, neavând dor de răzbunare pentru nedreptatea lor, nu mai avem de ce să nu le putem privi ochii şi faţa, oricât de mânioasă şi întunecată şi-ar avea-o, decât cu linişte, cu seninătate şi cu milă.

Putem privi liniştiţi în faţa greutăţilor pe care le întâmpinăm din cauză că dorim să fim cinstiţi şi credincioşi în umblarea şi munca noastră sau în comportarea noastră socială. Pâinea noastră zilnică, fiindu-ne asigurată de Dumnezeu, Tatăl nostru, în urma muncii noastre făcută cu hărnicie şi rugăciune, neavând nici lăcomie, nici risipă, ne este de-ajuns ceea ce avem în chip cinstit şi cumpătat şi putem privi liniştiţi totul.   Putem privi liniştiţi în faţa morţii şi a Veşniciei, fiindcă viaţa noastră trăită în ascultarea de Hristos, toţi paşii noştri făcuţi pe urmele Lui binecuvântate…, toate gândurile inimii noastre închinate Lui cu dragoste, cu meditaţie şi rugăciune…, toate faptele şi simţămintele sufletului nostru, semănate prin anii şi drumurile umblării noastre cu Hristos…, toate ne vor însoţi în clipa trecerii noastre în veşnicie…

Toată lumina prezenţei lui Hristos din noi şi de lângă noi va face atunci ca trecerea prin apa cea rece a morţii şi prin umbra ei, să fie pentru noi ca o baie plăcută, după un drum prin dogoarea şi uscăciunea obositoare a unei călătorii grele… În ea vom lăsa tot ce ne era greu, neplăcut şi împiedicător şi vom ieşi din ea, pe Ţărmul Celălalt, uşuraţi deplin, curăţiţi deplin, fericiţi deplin-deplin, în cântările tuturor fericitelor duhuri cereşti şi ale preaiubiţilor noştri plecaţi înaintea noastră Acolo… Şi în faţa cea negrăit de dulce şi de scumpă a Domnului nostru, Faţa Lui, pe care am căutat-O cu toată râvna credinţei, cu toate lacrimile iubirii, cu toată lupta speranţelor noastre când eram pe drumul către Ea.

Lasă un răspuns