„Şi a zis Maria: «Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile»” (Luca 1, 46-47).
În întreaga istorie a omenirii, începând de la Adam şi Eva până la potop, şi de la potop până în zilele noastre, există o zi care le depăşeşte pe toate, ca importanţă. Şi această zi împarte, pentru totdeauna, viaţa lumii.
La poalele muntelui Horeb, îngerul Domnului s-a arătat lui Moise, într-o pară de foc ce ieşea dintr-un rug care nu se mistuia. Moise s-a aplecat cu teamă şi smerenie la pământ, şi-a acoperit faţa, apoi, apropiindu- se, şi-a scos încălţămintea, răspunzând chemării cereşti: „Iată-mă, Doamne!”…
La plinirea vremii, taina cea mare şi din veac ascunsă a Întrupării Cuvântului şi Mântuirii neamului omenesc din robia păcatului a început tot printr-o convorbire. Îngerul Gavriil s-a coborât din ceruri, la Sf. Fecioară Maria, aducând Vestea cea Bună în mica cetate a Nazaretului.
Fecioara Maria trăise într-o desăvârşită puritate sufletească şi trupească, în Casa Domnului. Ispititorul cel din vechime nu a putut nici măcar să se apropie de această aleasă făptură umană, ce nu săvârşise nici un păcat personal.
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei…”
Cuvintele acestea Dumnezeieşti n-au făcut decât să răsplătească puritatea şi Sfinţenia Sf. Fecioare.
„Vei zămisli şi vei naşte Fiu… Care Fiul Celui Preaînalt Se va chema… Şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
Această „ofertă” cerească era o caldă invitaţie de împreună-lucrare cu Dumnezeu la opera de mântuire a lumii. Nedumerirea Mariei a fost îndreptăţită şi conştientă, iar întrebarea „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” a fost una firească. Şi Îngerul Gavriil i-a adus lămurirea: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi Puterea Celui Prea Înalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte Fiul lui Dumnezeu Se va chema (Luca 1, 35).
Acum totul este clar şi lămurit. Fecioara Maria a înţeles deplin cinstea pe care i-a hărăzit-o Creatorul, a înţeles că este o chemare, şi nu o poruncă, dar a fost copleşită de faptul că Cel Atotputernic şi Necuprins Se va sălăşlui în pântecele său.
„Iată, roaba Domnului: Fie mie după Cuvântul Tău!”
Aceste puţine cuvinte şi pline de simplitate au împărţit istoria lumii, marcând începutul restaurării şi mântuirii noastre.
Astfel, Maica Domnului Iisus este Născătoare de Dumnezeu, căci a născut pe Dumnezeu cu Trup, spre mântuirea tuturor. Minunea şi taina Întrupării Cuvântului Divin era de negrăit şi de nepătruns pentru raţiunea umană, fiindcă – pentru prima şi ultima dată – o Fecioară a născut fără sămânţă bărbătească. Adam cel dintâi a dat o parte din trupul său pentru crearea Evei, pe când Iisus Hristos, Adam Cel desăvârşit, Şi-a luat trup din urmaşa Evei, trup cu care va zdrobi capul şarpelui celui din vechime.
Cuvintele rostite la Nunta din Cana Galileei: «Faceţi toate câte vă va spune!» au fost socotite, pe bună dreptate, testamentul Maicii Domnului. Dacă atunci, la Nuntă, Fiul Său i-a ascultat cererea, cu siguranţă, îi va asculta rugămintea ori de câte ori va mijloci şi pentru cei ce cred şi mărturisesc că ea este Maica lui Dumnezeu. Dacă atunci, când era răstignit pe Cruce, Iisus Hristos i-a spus ucenicului iubit, Ioan: „Iată MAMA ta!”, înseamnă că, prin el, ni s-a dăruit şi nouă aceeaşi Maică iubitoare. Dacă îi vom îndeplini cu credinţă şi cuvintele testamentare, făcând toate câte ne-a poruncit Fiul ei şi Dumnezeul nostru, atunci putem nădăjdui că Fiul ei ne va primi şi pe noi în Împărăţia Sa cea veşnică.
Fratele Ioan FRUNZĂ
Dersca – BT
( N. 02.01.1958 – D. 23.09.2021 )
