Într-o actuală traducere a Noului Testament, coordonatorul acesteia a menţionat principiile de care echipa de traducători a ţinut seama. Între cele 14 principii precizate, este şi acesta: „Am evitat tendinţele de îmblânzire a tonului radical al cuvântului Evangheliei, temându-ne că aceasta echivalează cu corectarea celor dumnezeieşti din perspectivă omenească”. Autorul dă două exemple, între care amintim pe următorul: „«Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca, ce veţi bea…»” (Matei 6, 25), unde majoritatea traducerilor străine noi şi unele româneşti traduc prin «Nu vă îngrijoraţi…», sugerând că Domnul nu s-ar fi referit la grija propriuzisă, ci la anxietate, la îngrijorare exagerată. Or, contextul, cel în care este citat exemplul păsărilor cerului, face foarte limpede înţelesul corect” (Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Noul Testament, Sfânta Mănăstire Vatoped, Sfântul Munte Athos, 2022, p. 642). Dar traducerile nu ne privesc în mod direct pe noi, ci interpretarea cuvintelor „tari” ale Mântuitorului.
Să rămânem la dilema „grijă” şi „îngrijorare”. Te întristezi atunci când întâlneşti tâlcuiri de felul: De fapt, Domnul nu ne spune să nu ne îngrijim, ci ne spune să nu ne îngrijorăm. Altfel, ar trebui să frânăm progresul economic. Oare aceasta este grija noastră, să punem Evanghelia lui Hristos în acord cu progresul lumesc?
Dacă nesocotim Predania Bisericii sau felul în care Sfinţii au împlinit cuvintele Mântuitorului, suntem în primejdie să diluăm Evanghelia, ba chiar să o desfigurăm. Sf. Atanasie cel Mare spune despre Sf. Antonie cel Mare: „A intrat în Biserică şi s-a întâmplat să se citească chiar atunci Evanghelia în care a auzit pe Domnul zicând bogatului: «Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi avuţiile tale şi, venind, urmează Mie. Şi vei avea comoară în ceruri» (Matei 19, 21). Antonie, simţind că pentru el s-a citit această Evanghelie, ieşind îndată din biserică, a dăruit bunurile – ce le avea de la strămoşi – oamenilor din sat, ca să nu-i mai pricinuiască griji. Apoi, când a intrat iarăşi în biserică, a auzit pe Domnul zicând: «Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine » (Matei 6, 34), nerăbdând să mai aştepte, a ieşit, şi-a dat – şi ceea ce mai avea – săracilor, a început o viaţă de nevoinţă, înfrânându-se cu asprime” (Epistole şi Viaţa Cuviosului nostru Părinte Antonie, EIBMBOR, 2010, p. 280-281). Astfel de exemple nu trebuie să le cauţi mult, căci ele sunt frecvente în vieţile sfinţilor.
În sfinţii cuvioşi, flacăra iubirii dumnezeieşti s-a aprins ca o torţă, iar când au simţit dogoarea şi lumina ei, au spus: „Dacă aşa este Dumnezeul nostru, trebuie ca, în grabă, să lăsăm totul şi să căutăm numai unirea cu El” (Sf. Cuv. Sofronie Saharov).
Nu de puţine ori se pune întrebarea: „Dacă toţi am lua calea pustiei, ce s-ar întâmpla cu ordinea socială şi echilibrul demografic?” Trebuie să recunoaştem că, în această întrebare, este şi puţin vicleşug; gândul îmi spune: cei care pun această întrebare nu împlinesc cuvântul Evangheliei ca Sfântul Antonie nu pentru că îi doare inima de progresul economic şi de echilibrul social, ci pentru că sunt neputincioşi. Iar dacă totuşi, la un moment dat, prin flacăra iubirii dumnezeieşti, cu toţii am urma lui Hristos precum Sfântul Antonie cel Mare, atunci vom fi strămutaţi „din acest veac rău” (Gal 1, 4) în „Împărăţia Fiului iubirii Sale” (Col 1, 13), ca prin somn, fără să mai suportăm urgiile şi durerile sfârşitului.
Dar sfinţii au fost de mare folos lumii chiar şi în mersul ei istoric. În slujba Sf. Antonie cel Mare nu ni se spune că acest atlet al lui Hristos – „lepădând toată grija cea lumească” radical şi definitiv – a fost o piedică în calea progresului, ci, dimpotrivă, ni se spune că „prin rugăciunile tale ai întărit lumea” (Troparul Sf. Antonie).
O atitudine primară faţă de tonul radical al Evangheliei ar fi recunoaşterea neputinţei noastre şi o evlavie mai adâncă faţă de cei care au împlinit în acest fel cuvintele lui Iisus. Căci adevăratul eşec nu este să fii în chipul seminţei care a rodit treizeci de unităţi, ci să pierzi legătura cu cei care, dintr-o dragoste neîmpărţită faţă de Iisus, au adus ca rod o sută de unităţi.
Dacă citind Evanghelia, o vom pune în legătură cu sinaxarul fiecărei zile, o vom înţelege într-o altă lumină.
Protos. Vasile NICA
