Femeia cananeancă s-a apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos și a cerut un singur lucru: mila cerească. Ea avea o fată bolnavă și, ca o mamă cuprinsă de dragostea aceasta copleșitoare și de milă faţă de fata sa aflată în suferinţă, din pricina diavolului, s-a apro- piat de Mântuitorul Iisus Hristos, deși era străină de neam, considerată de evrei necredincioasă, și a strigat cu glas mare: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon” (Mt. 15, 22). Ce suferinţă mai mare putea să fie pe o fiinţă care fără vina sa, nu din cauza păcatelor sale, era chinuită de diavolul?
Femeia a fost cuprinsă de o credinţă puternică, încât L-a mărturisit pe Mântuitorul ca Mesia, numindu-L „Fiul lui David”. Alţii strigau după El: Miluieşte-ne, Învăţătorule! Sau Îi spuneau: Învăţătorule bune și a fost întrebat acela: De ce mă numeşti bun? Că numai Unul singur Dumnezeu este bun. Ea a strigat de la început: Fiul lui David, miluieşte-mă!
Cananeanca s-a rugat pentru fiica ei. N-a cerut nimic pentru sine, ci a cerut pentru altul. Şi i-a fost pusă la încercare credinţa și în continuare. Ucenicii Îl rugau, zicând: „Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră”! (Mt. 15, 23). Iar El le-a răspuns: „Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel” (v. 24). Credinţa puternică în împlinirea cererii sale a determinat pe această mamă să se apropie mai mult de Hristos, închinându-se Lui și zicând: „Doamne, ajută-mă!”. Rugăciunea sa a fost însoţită de cel mai sincer act de devoţiune faţă de Hristos, închinându-se Lui.
Şi atunci Mântuitorul i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”! (v. 26). A pus-o la o încercare, la o smerenie deosebită. I-a arătat că, de fapt, cei din părţile Tirului și ale Sidonului erau cei care se depărtaseră de Dumnezeul adevărat. Chiar dacă neamul acestei femei a fost asemănat câinilor, acelora care au decăzut din starea de fii, ea recunoaște cu smerenie, cu umilinţă: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor” (Mt. 15, 27). Mântuitorul, văzând atâta credinţă, exclamă: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! (v. 28). Şi adaugă Sfântul Evanghelist Matei: „Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela” (v. 28).
Iată, iubiţi credincioşi, suntem chemaţi și noi la o mărturisire sinceră și smerită a credinţei în Fiul lui Dumnezeu, rugându-ne unii pentru alţii. Există o preocupare care, până la un anumit moment, este benefică. O preocupare faţă de noi înșine. Dar când atenţia se îndreaptă numai spre noi, egoismul nu ne lasă să vedem și împrejurul nostru, pe cei rânduiţi de Dumnezeu ca să trăiască alături de noi.
Sfânta Biserica ne învaţă, întotdeauna, să ne rugăm mai întâi pentru bunurile spirituale, veșnice și apoi pentru trebuinţele vieţii acesteia. Ne îndeamnă să ne rugăm și mai ales să ne exprimăm dragostea noastră faţă de semenul nostru, pentru că spune Scriptura: „Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său.” (1 Ioan 4, 20-21).
Suntem îndemnaţi astăzi să privim cu multă atenţie și cu multă dragoste spre cele mai apropiate fiinţe pe care Dumnezeu ni le-a rânduit în viaţa noastră, spre copiii noştri. Şi pentru ei, întâi de toate, să ne rugăm! Cel care se roagă să-i dea Dumnezeu mult bine și multă bogăţie lui, dar uită pe cei care sunt alături de el sau pe cei care trebuie să se bucure de toată osteneala vieţii lui, acela greșește mult în faţa lui Dumnezeu.
Trăim astăzi vremuri deosebit de dificile din punct de vedere material, dar mai ales spiritual. Mereu, de ani de zile, ni se vorbește de criza economică, de criza financiară. Este un artificiu pe care omul l-a creat, cu voie sau fără de voie, pentru ca să ni se atragă atenţia spre o anumită direcţie. Dar uităm, de fapt, că cel mai mare pericol, din care nu putem ieși decât dacă suntem conștienţi de el, este cel al crizei morale. Noi vedem că sunt bunuri mult mai multe decât au fost înainte, dar suntem totdeauna nemulţumiţi. Am dori să avem tot mai multe. Ne va da Dumnezeu, dacă știm să fim mulţumitori și dacă încercăm să ne redresăm din criza morală.
Familia noastră este în criză mare. Dacă vă spun că printre cele mai multe acte pe care le semnez, în fiecare zi, sau în fiecare săptămână, sunt divorţurile. Ceea ce nu s-a mai pomenit. Într-un fel, ne bucurăm că vin să primească binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a doua căsătorie. Dar ne îngrijorează faptul că mereu ni se fac cunoscute tocmai astfel de exemple negative. Îi vedem pe artiști sau pe oamenii mari cum se despart, ca și cum nu s-ar fi cunoscut, ca și cum s-ar fi întâlnit pentru prima dată. Mărturisesc că s-au iubit, ba au făcut și copii, și acum nu mai au absolut nimic în comun. Trebuie să intervină legea, ca să împartă bunurile și chiar copiii. Îi vedem apoi că, la sfârșit, apar copii nerecunoscuţi și pe care nu i-a știut nimeni, care vin și cer drepturi de moștenitori. Sunt acestea toate lucruri de care te în- spăimânţi! Ţi-e și frică să mai afli o știre, pentru că ești copleșit de aceste suferinţe umane, care sunt provocate de o situaţie atât de gravă, dar care ne este prezentată, cel mult ca o curiozitate. Să mai vedem acum cine s-a mai despărţit. Să mai vedem acum câţi copii au rămas singuri. Să vedem acum cât de greu se mai căsătoresc tinerii, pentru că ei consideră că este firesc să stea împreună, fără cununie, până se obișnuiesc unul cu altul, în concubinaj, săvârșind continuu păcatul desfrânării.
Rânduiala Cununiei a lăsat-o Dumnezeu cu un scop binecuvântat. Dumnezeu a binecuvântat în rai pe Adam și Eva ca să „crească”, să se „înmulţească” și să „stăpânească pământul”. Prin binecuvântarea Lui s-a întemeiat familia în Rai. Apoi, la nunta cea din Cana Galileii, Dumnezeu a binecuvântat unirea dintre bărbat și femeie, comparată fiind de către Sfântul Apostol Pavel cu unirea dintre Hristos și Biserică. Iată că, din păcate, astăzi trebuie să spunem exact: bărbat și femeie! și să apărăm menţionarea corectă a familiei, în Constituţia ţării. Familia este o binecuvântare sfântă și, în urma acestei binecuvântări, în cadrul căreia trebuie să se facă experienţa iubirii adevărate. Pentru că Dumnezeu a lăsat bucuria convieţuirii, pentru ca oamenii să se înmulţească, dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu hedonizând instinctul, nu creând din aceasta plăcerea vieţii! Pentru că va veni, după așa-zisa bucurie și plăcere, și pedeapsa lui Dumnezeu. Pedeapsa aceasta nu va veni numai asupra familiei vinovate. E o durere mare pe familie, o durere mare pe copii. Oameni în vârstă se despart și-și lasă copiii pe drumuri. Şi apoi vor veni să se justifice spunându-le copiilor când sunt mari: Trebuie să înţelegeţi că aşa a fost situaţia şi ne-am despărţit! Dar eu mi-am făcut datoria! Nu este datorie împlinită plătind pensie alimentară unui copil, ci datoria împlinită e să stai lângă el, dacă l-ai făcut! Dacă te-ai rugat lui Dumnezeu și te-ai bucurat de darul acesta, nu-l părăsi și nu-l lăsa al nimănui!
Lucruri mari și grave am văzut, care ne pun pe gânduri. Este o dezumanizare. Mamă să lase copilul la tomberon. Mamă! Vieţuitoarele, animalele pe care le avem împrejurul nostru, vedeţi cu câtă grijă își ocrotesc puii. Dacă până acolo am ajuns, înseamnă că suntem într-o mare criză! Şi ce trebuie să facem? Nu este suficient numai să ne pară rău. Trebuie, în primul rând, ca părinţii să ţină aproape copiii și de la început să-i responsabilizeze. Dacă părinţii se despart și copiii, când vor fi la vremea lor, vor spune: Am făcut o probă! Nu există căsătorie de probă! Este o angajare sfântă în faţa lui Dumnezeu. Pentru că iată câtă dragoste a avut femeia cananeancă, și câtă milă, și cu câtă putere a strigat către Mântuitorul Iisus Hristos să-i vindece fiica! Şi, după ce a vindecat-o, ea a rămas, de fapt, o pildă de credinţă tare, puternică. O pildă de credinţă smerită, care a fost dublată de rugăciune. Pentru că a venit și s-a-nchinat Mântuitorului Iisus Hristos și a zis: Doamne, ajută! Şi a primit binecuvântarea lui Dumnezeu!
Să ne ajute bunul Dumnezeu pe toţi să lăsăm în urma noastră o lucrare bună, ziditoare. Începând de la familia noastră, să fie binecuvântaţi copiii noștri, ca urmași demni atât pentru Biserică, cât și pentru neamul nostru. Şi apoi, să contribuim și noi, prin rugăciunea noastră și prin modelul de viaţă pe care-l oferim, mai binelui vieţii acesteia și comunităţii din care facem parte. Să ne gândim că nu suntem numai responsabili în faţa unei legi, a unor legiuiri. Ferească Dumnezeu, dacă n-ar fi existat măcar aceste legi! Ci suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu Care ne-a lăsat o lege sfântă și pentru care vom da răspuns de două ori: la încheierea vieţii acesteia, prin Judecata personală, și la sfârșitul veacurilor, prin Judecata obștească.
Ne apropiem acum de perioada pregătitoare pentru Postul Mare. Vor fi duminici speciale – sunt patru duminici speciale, pregătitoare, și apoi vor fi șase duminici ale postului. Cel mai important eveniment, cel al Învierii Domnului, îl vom serba cu bucurie după o pregătire stăruitoare.
IPS Dr. Laurențiu STREZA
sursa: mitropolia-ardealului.ro
