13. Dreptarul învăţăturii sănătoase este acela care te îndrumă spre locul sfânt de unde apoi credinţa te călăuzeşte mai departe drept şi fericit,
spre felul cel nespus mai înalt de cunoaştere a acelor taine şi adevăruri care depăşesc puterea minţii
şi pe care numai prin credinţă le poţi trăi cu inima.
14. Mântuirea sufletelor noastre este legată chiar de ascultarea întocmai şi până la sfârşit a învăţăturii primite, prin care am ajuns la credinţa care ne-a născut din nou în Hristos.
Cine o ţine întocmai şi până la moarte va fi mântuit prin ea (I Ptr 1, 9).
Cine nu o ţine întocmai şi până la sfârşit degeaba ar crede oricum altfel – este pierdut (I Cor 15, 1-2; Mt 7, 22-23).
15. Adevărul are căile sale de ascultare şi condiţiile sale de mântuire de care este legată viaţa noastră de acum şi viaţa noastră cea veşnică.
Cunoaşterea şi păzirea lor ne garantează mântuirea sufletului nostru şi fericirea veşniciei noastre.
Neascultarea şi lepădarea acestora ne aruncă sigur în întunericul şi nefericirea veşnică.
Cine nu le crede pe acestea va vedea cu groază realitatea lor;
iar cine le crede va afla fericit răsplătirea Celui care le-a aşezat şi rânduit.
16. Slobozenia Adevărului te face:
liber pe voinţa ta,
sigur pe învăţătura ta,
sănătos în cunoaşterea ta,
puternic în credinţa ta,
statornic în legământul tău,
cinstit în conştiinţa ta,
orientat deplin în gândurile tale,
ordonat şi stăpân în dorinţele tale,
iubit şi iubitor în frăţietatea ta,
mulţumit şi mulţumitor în toate împrejurările tale,
curat şi drept faţă de toţi semenii tăi
adică un om după inima lui Dumnezeu…
17. Cine cunoaşte şi trăieşte Adevărul, acela a ajuns o fiinţă desăvârşită, aşa cum a ieşit omul din Mâinile Făcătorului Ceresc
şi aşa cum trebuie să ajungă în Braţele Lui.
18. Oricine nu se poartă în orice loc şi în orice vreme curat şi drept faţă de toţi semenii săi,
respectând munca lor, demnitatea şi conştiinţa lor
sau dreptatea, sau avutul, sau credinţa fiecăruia,
acela nu cunoaşte Adevărul, nici nu-l va cunoaşte niciodată, dacă va rămâne mereu aşa.
Şi n-a ajuns slobod, nici nu va ajunge niciodată dacă va rămâne mereu aşa.
Acestea sunt condiţiile slobozeniei sau ale robiei faţă de Adevăr.
19. Cunoaşterea Adevărului nu cuprinde numai starea de fericire cerească a inimii, ci şi harul înţelegerii acestei stări, care este suprema fericire a minţii.
Cunoscând-o în amândouă aceste feluri, trăieşti fericirea slobozeniei Adevărului nespus mai puternic şi mai înalt decât oricare dintre cei care o trăiesc rece, numai cu mintea, sau dezordonat, numai cu inima.
20. Nu cunosc nici vreun altul din Sfintele Nume şi Cuvinte ale lui Dumnezeu care să fi fost mai rău înţeles şi mai răstălmăcit decât Adevărul.
Toţi înşelătorii, toţi capii dezbinărilor, toţi făţarnicii şi mincinoşii din trecut, din prezent şi poate şi din viitor s-au folosit şi se folosesc cel mai mult, mai neruşinat şi mai îndrăzneţ de acest Nume şi Cuvânt Sfânt şi Scump.
În Numele Adevărului se răspândesc atâtea minciuni, se fac atâtea dezbinări şi se săvârşesc atâtea fă¬rădelegi.
Dumnezeule Slăvit în veci, zdrobeşte o dată Minciuna, pune capăt Dezbinării şi opreşte Fărădelegea care înăbuşe Adevărul Tău.
Ca să rămână pentru totdeauna biruitor şi liber numai El.
Amin.
Calea bunului urmaş / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
