După ce a primit credinţa apostolică, începând cu vestirea Cuvântului Sfântului Apostol Andrei, pe teritoriul Dobrogei de azi, poporul român a pătimit mult ca să păstreze credinţa creştină, în timpul persecuţiilor de tot felul venite de la popoare păgâne, migratoare sau năvălitoare şi de la stăpâniri ostile. Numărul martirilor şi mucenicilor de pe teritoriul patriei noastre a crescut de la martirii străromâni, la martirii brâncoveni şi până la cei din timpurile recente.
Şi noi, astăzi, învăţăm de la martiri că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor din Roma, oraşul în care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia
(…), precum este scris: Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de înjunghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a izbăvit” (Rom 8,35-37), adică prin Iisus Hristos.
Oastea Domnului este o mişcare de renaştere a vieţii creştine întemeiată de Părintele Iosif Trifa, lucrare transmisă ucenicului Traian Dorz, ce a avut o viaţă de Apostol şi de mucenic.
Fratele Traian Dorz a fost şi este stâlp al spiritualităţii naţionale prin opera şi activitatea sa. El a fost un mare trimis al Domnului
pentru mult-încercatul neam românesc.
Acest mare om al lui Dumnezeu a dat, înainte de toate, întâietate Domnului Iisus, mărturisind-L puternic şi înalt pe Hristos şi jertfa Sa, conectând creştinismul de azi la firul de aur al creştinismului apostolic.
Fratele Traian Dorz a fost un român adevărat şi un creştin adevărat, care nu şi-a părăsit Biserica străbună şi neamul, în ciuda multor piedici şi capcane ce i s-au întins, din toate părţile. Luându-şi crucea sa, L-a urmat pe Hristos, până la martiriu.
Prigonit, închis, bătut, fratele Traian a iubit şi a binecuvântat. În niciuna din poeziile sale nu blestemă, nu loveşte, ci cheamă la viaţă nouă, singura absolut necesară de aici şi posibilă în Iisus Hristos, pe care L-a iubit şi slujit ca pe Dumnezeul Neamului Românesc.
Prin Limba de Foc a Duhului Sfânt, Dumnezeu, fratelui Traian Dorz i-a aprins şi luminat candela de ortodox credincios şi ostaş pătimitor şi mărturisitor al Domnului, sporindu-i în acelaşi timp şi înmulţindu-i talanţii.
Fratele Traian a visat şi a militat la transfigurarea României prin vestirea neştirbită a Cuvântului lui Dumnezeu. Pe câţi nu i-a trezit la credinţă! Pe câţi nu i-a convertit la Ortodoxie! Pe câţi nu i-a condus la picioarele Crucii lui Iisus şi, în final, i-a decis să-L urmeze pe Hristos!
Atunci când predica şi când mărturisea, fratele Traian Dorz te făcea contemporan cu Hristos şi nu mai ştiai cine vesteşte Cuvântul,
el sau Acela.
Observăm astfel frumuseţea Oastei Domnului, care realizează în Biserica şi Neamul nostru un patriarhat spiritual al Cincizecimii
şi care aduce celor iubitori de Hristos statutul şi starea binecuvântată de trăitori şi beneficiari ai unei Cincizecimi personale. Naşterea din nou este o cincizecime personală, o predare totală şi definitivă, de unde începe omul ceresc, omul nou, omul harului..
Cât de minunat şi – am putea spune – magistral răsună în mintea noastră afirmaţia fratelui Traian Dorz: „Hristos a murit pentru păcatele noastre!”. Da, Hristos a murit pentru noi; şi noi să trăim pentru El.
Preot Constantin ONU
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 20 (944) 12-18 MAI 2014
