S-a orânduit către Acasă tocmai atunci când aveam mai multă nevoie de el… Venise spre noi parcă pentru a ne reînvăţa colindul veşniciei, statornicit din nou, pentru o vreme, la iesle de Mizieş, într-un decembrie învolburat în dor şi s-a aşezat punte de lumină către cel din urmă vârf al Ţării de Departe într-un iunie scăpat în deznădejde.
L-am fi vrut cu noi măcar câteva luni în plus… Măcar câteva zile, câteva ceasuri, câteva clipe… Să se bucure împreună cu noi de vremurile de libertate, cum le credeam şi le numeam noi pe atunci. Însă el ştia mai bine decât oricine ce e, de fapt, bucuria. La fel de bine cum ştia ce e suferinţa. Sau libertatea. Pentru că numai cine nu suferă nu ştie să se şi bucure cu adevărat! El, Poetul, cel care s-a ridicat de la suferinţa sa la suferinţa tuturor celorlalţi, la suferinţa Lucrării şi a Bisericii sale, a ştiut înaintea noastră că singura libertate e cea a demnităţii, a fidelităţii faţă de Dumnezeu, în toate ale Sale… Pentru că fidelitatea e, înainte de toate, demnitate, credincioşie.
Într-o vreme în care s-au ivit o mulţime de predicatori, Dumnezeu a hăruit Neamul acesta şi cu câţiva martiri. Au fost mulţi care au vorbit frumos, meşteşugit atunci, ca şi acum, despre suferinţă, despre mărturisirea lui Hristos cu preţul jertfei supreme!
Însă puţini au fost aceia care au şi fost gata să se facă vector de mucenicie pentru aceasta!
„Orice suferinţă care nu este în acelaşi timp şi cunoaştere este inutilă”, remarca extrem de pertinent cineva. Fratele Traian s-a dovedit un exemplar cunoscător al suferinţei şi duioasei bucurii pe care ţi-o dăruiesc părtăşia cu Sfinţii. El e unul din acei oameni pentru care, atunci când pământul nu îţi mai oferă nimic, descoperi Cerul, în toată splendoarea şi binecuvântarea lui! Iar, atunci când a descoperit acest dumnezeiesc adevăr, solia sa a fost una deplin asumată! De atunci, a înţeles că urcuşul omului către Dumnezeu se face mult mai uşor nu aducând, în primă etapă, omul în cer, cât pogorând cerul în om, de unde apoi sufletul îşi va regăsi puterea şi dulceaţa urmării lui Hristos.
De-a lungul ultimilor ani, a ultimilor vremuri, au fost recunoscuţi unii sfinţi. Sau, altfel spus, unii sunt sfinţi. Alţii… merită să fie.
Acum câţiva ani, când am ajuns la mormântul fratelui Traian, crucea era umbrită de pânză de păianjen. Era chiar înaintea unei adunări de comemorare. Imaginea aceasta m-a urmărit apoi…
Ne abandonăm înaintaşii în cimitire şi sfinţii în calendare. Ne-am închis mărturisitorii şi stâlpii de lumină ai Lucrării în morminte,
ca să fim noi mai slobozi în lume. Ne sunt mai de preţ aducerile-aminte despre ei, decât trăirea prezenţei lor vii între noi.
Cred că de aceea fratele Traian Dorz nu a mai avut răbdare să aştepte libertatea… Sau s-a aplecat către Acasă tocmai pentru că ştia că Acolo avem nevoie mult mai mult de el, pentru vremile ce vor urma. În sinaxarul înaintaşilor Lucrării se pregătea încă de atunci o Sărbătoare. Cântările Veşniciei, începute aici, pe pământ, îşi aşteptau nemărginita rezonanţă în Cer. Colindul Mizieşului trebuia să treacă, la modul cel mai propriu, în cântare nemuritoare.
Iar poemelor iubirii le-a sosit veşnicia de a fi rostite, absolut maiestuos, Mirelui pentru care poetul şi-a încrustat slovele dragostei sale în ofranda de sânge a Aiudului, Gherlei, Peripravei…
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea Poetului. Sfinţilor lui Dumnezeu nu le putem număra niciodată anii. Le putem doar aduna lacrimile, le putem simţi roada rugăciunii, le regăsim pas cu pas puterea mărturisitoare şi îi ţinem între noi prin apartenenţa, conformitatea noastră la felul lor de vieţuire. Aceasta e adevărata co-memorare a fratelui Traian. O memorare împreună, o evaluare smerită a ceea ce păstrăm în noi din fratele Traian.
El a pogorât cerul în noi, pentru ca în noi să se nască dorul de Cer. Ne-a dăruit punctul de pornire şi ne-a încredinţat că se duce să doarmă, doar puţin, la sânul Tatălui, la punctul terminus al neputinţelor noastre.
Fie-ne adormirea sa, în sfârşit, spre trezirea noastră!
Romeo PETRAŞCIUC
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 25 (949) 16-22 IUNIE 2014
Romeo Petrasciuc – Fratele Traian Dorz se cere co-memorat by Radio Oastea Domnului on Mixcloud
1 Comment