Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fraţii mei dragi, când are omul nevoie de ajutor?

Fraţii mei dragi, când are omul nevoie de ajutor?

Fraţii mei dragi, când are omul nevoie de ajutor?

„Doamne, foloseşte-ne unde ai Tu nevoie de noi şi cât e ne­voie”. N-am căutat să ştim dacă drumurile acestea costă privegheri, costă lacrimi, costă dureri şi atâtea strângeri de inimă, ci am plecat în Numele lui Dumnezeu.

Şi i-am rugat pretutindeni pe unde am fost pe fraţii lucrători să ne însoţească cu rugăciunile lor, că de ei depinde de multe ori bunul mers al adunării, în măsura în care ei pot să pregătească sufletele pentru primirea lui Hristos, pentru primirea Duhului Sfânt şi pentru păstrarea curăţiei duhovniceşti în adunarea lui Dumnezeu. Să ştiţi, fraţilor, că sunteţi o comoară pentru Domnul. Şi facă Domnul să ne simţim şi noi la vârsta bărbăţiei lui Hristos. Să nu trecem cu vederea uşor pe un om care trăieşte în unele păcate de neîngăduit!

Fraţii mei dragi, când are omul nevoie de ajutor? Când merge pe picioare sau când cade? Să n-aşteptăm fraţii să cadă! Să-i pregătim înainte de a cădea. Pentru că, dacă-i hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu şi vedem în ei o viaţă din Dumnezeu, atunci nu vor cădea. Dar să nu ne obişnuim cu vechiul cântec al altora, când un om a căzut şi e de lepădat şi îl scoţi afară. Nici Mântuitorul n-a procedat altfel. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a căutat pe oamenii pierduţi, dar nu pe cei care au cunoscut odată Cuvântul şi apoi au căzut. Pe aceştia nu i-a mai căutat. Căci dacă am păcătuit după ce am cunoscut, după ce am primit deplina cunoştinţă a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat. Căci pe aceştia nu-i iartă Domnul; şi chiar dacă fraţii caută să-i aducă în adunare, sunt o povară pentru adunare. Repet din nou: ei sunt o „proteză” în Corpul lui Hristos. Biserica n-are nevoie de proteze. Corpul lui Hristos n-are nevoie de proteze, ci are nevoie de mădulare vii, de mădulare naturale, de care să se poată folosi oricând este nevoie. Pe care Dumnezeu să Se poată baza şi să Se poată încrede în ei. Fratele Nica şi fratele Ghiţă sunt nişte fraţi de nădejde în Ezeriş şi în părţile acestea ale Banatului. Priviţi-le viaţa şi roadele lor, căci după acestea se pot cunoaşte adevăraţii credincioşi. De aceea cuvântul lor să fie totdeauna cu har, dres cu sare. Să fie judecat şi luminat de Duhul lui Dumnezeu. Tot aşa trebuie să se spună şi despre cei care lucrează împreună cu Dumnezeu, cum s-a spus despre Domnul Iisus: „El le vorbea ca unul care avea putere”. Aşa a vorbit Hristos şi aşa a făgăduit Apostolilor: „Să nu plecaţi din Ierusalim până ce nu vă vedeţi îmbrăca cu putere de sus”.

Iudeii L-au întrebat mereu: „De unde ai luat Tu puterea aceasta?”. L-au întrebat pe Domnul, pentru că totuşi, chiar dacă nu voiau să creadă în El, tot vedeau o putere deosebită. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta!”.

Tu, fratele meu şi sora mea, care îţi place să te lauzi, la tine ce fel de putere se poate vedea? Puterea pe care o avea şi Domnul şi care uimea mulţimile sau puterea firii pământeşti, a îmbătării că ai fost şi tu odată cineva?…

Această putere trebuie să se vadă în fiecare mădular. După cum fiecare mădular, mână sau picior, are o putere pe care noi nu o vedem, dar simţim acea putere în mişcare. După cum vântului care bate nu i se vede culoarea, dar vedem pomii mişcându-se şi îndoindu-se şi după asta ne dăm seama că afară bate vântul. Când vom vedea într-o adunare mişcându-se sufletele, îndoindu-se şi zbătându-se în lanţurile vrăjmaşului, ne dăm seama că începe să lucreze Dumnezeu, bate vântul, Vântul cel Ceresc, Vântul Duhului Sfânt, care face întâi trezirea. Nu mai lasă pe nimeni să doarmă în somnul păcatului, căci vine înnoirea, schimbarea, vine Soarele-Hristos, Care umple sufletele de dragostea lui Hristos, de ascultarea Voii lui Dumnezeu. Acolo-i creştere! Ca brazii care cresc pe vârful munţilor, unde nu se găseşte pământ să-şi înfigă rădăcinile, ci cresc în crăpăturile stâncilor… Fac cumva şi tot îşi înfig rădăcinile în crăpăturile stâncilor. Din ce se mişcă vântul mai puternic, îşi înfig rădăcinile mai adânc în stâncă, pe vârful de stâncă, şi rămân neclintiţi acolo sus, deasupra tuturor… şi nu-i mai atacă nici furtunile păgâne, pentru că ei au rădăcini adânc înfipte…

Aşa suntem şi noi în Hristos – sau aşa ar trebui să fim! Bradul şi-a înfipt rădăcinile în stâncă! Noi să ne înfigem rădăcinile noastre tot mai adânc în Stânca noastră, Hristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a chemat şi pe noi în Lucrarea aceasta peste care au venit furtuni pe care unii le-au gustat din plin. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, pentru că pe aceste suflete le vedem astăzi mai înrădăcinate şi mai statornice… Au devenit suflete mai iubitoare de Dumnezeu şi care nu se mai tem de furtunile care vor veni pe lume, pentru că ei sunt înrădăcinaţi în Hristos. Aici trebuie să ajungem cu toţii!

Noi nu vom fi scutiţi de furtuni, fraţii mei dragi, dar L-am rugat pe Dumnezeu şi Îl rugăm întotdeauna să ne întărească în mijlocul tuturora, să le putem răbda şi suporta fără cârtire şi cu smerenie. Aşa cum a spus Moise odinioară pentru poporul răzvrătit: „Doamne nu-i şterge din Cartea Ta, mai bine şterge-mă pe mine din Cartea Ta, dar iartă poporul Tău”. A fost dragostea dintre păstor şi turmă. Dintre conducător şi cei conduşi! Aceasta-i dragostea noastră pentru Lucrarea aceasta. Am cerut în atâtea rânduri Domnului: „Doamne, scuteşte-i pe fraţi de lucrul acesta, mai bine loveşte-ne pe noi! Mai bine pune-ne pe noi în faţa furtunii. Mai bine închide-ne pe noi în cuptorul acesta, numai scuteşte, Doamne, poporul Tău, adunarea aceasta. Că sunt suflete slăbuţe, sunt suflete care n-au crescut. Sunt suflete care acuma cresc; e un tineret încă slab, viitorul de mâine acuma se pregăteşte. Prin tinerii voştri, viitorul acuma se dezvoltă.”

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe aceşti tineri, ca de acum, de tineri, să îmbrăţişeze Stânca-Hristos; pentru ca atunci când vor veni furtunile de mâine sau alte necazuri, ei să fie gata să le sufere cu răbdare.

4. ORBUL VINDECAT DE DOUĂ ORI

din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la adunarea de la Reşiţa – 1974

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!