Mărturii Meditaţii

DIN VIŢĂ DE EROI

Avram Iancu

„…. Ca centurion care făcea parte din garda „Regelui Moţilor“, Nicolae Trifa intra deseori în cabinetul regal, unde, printre alte cărţi, dosare şi hărţi, era şi o carte, de altfel o „Psaltire“, primită de Iancu de la Şaguna cu dedicaţia şi iscălitura Înaltului Mitropolit român.

Dumitru Trifa – tatăl Părintelui Iosif

În ajunul pregătirii pentru marele atac, în Câmpeni, unde era venit Alexandru Iancu, a venit şi mama lui Iancu.

Pr.Iosif Trifa

Astfel, împreună cu Iancu, în cabinetul lui mai erau şi tatăl său şi mama sa. Acolo, înainte de despărţire – el urmând să se mai consulte cu comandanţii lui de oşti – toţi trei au îngenuncheat şi Iancu a citit din Sfânta Carte, iar la ridicarea de la rugăciune toţi trei s-au îmbrăţişat şi au sărutat Psaltirea.

„«Niciodată în viaţă, nu am uitat – zicea moţul Nicolae Trifa – această oră sfântă în care şi eu mi-am plecat genunchii împreună cu regele moţilor, în faţa Regelui lumii întregi, în camera alăturată».

Aşa a fost Iancu în legăturile familiale.

Nouă însă, ostaşilor lui, ne insufla îndrăzneală şi avânt, prezenţa lui ne transforma întotdeauna din pui de moţi în pui de lei….”

Citiți în continuare aceasă filă de istorie aici:

DIN VIŢĂ DE EROI

DIN VIŢĂ DE EROI (II)

DIN VIŢĂ DE EROI (III)

DIN VIŢĂ DE EROI (IV)

Lasă un răspuns