„Aduceţi-vă aminte că zi şi noapte n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi”…
Suntem călători, s-a mai spus, ştim fiecare. Avem nevoie – şi tinerii, şi ceilalţi mai în vârstă – avem nevoie unii de alţii şi avem nevoie de sfaturi.
Sfaturile sunt cei mai buni povăţuitori.
Cei care au ascultat sfaturile au ajuns bine.
Cei care n-au primit sfaturile au ajuns rău. Şi foarte rău, rău de tot.
Ce puţini sunt sfătuitorii pe pământ!
Şi ce puţini sunt adevăraţii sfătuitori!
Ce puţine sunt sfaturile care au putere şi ce multe dintre sfaturile care, dacă ne sunt date, rămân mereu fără nici o putere!
Fraţii mei dragi! Sfătuitu-va pe voi cineva în viaţa voastră?
Pavel, pe efeseni, îi sfătuieşte cu lacrimi.
De ce, frate Pavele, ai folosit lacrimile?
Sau ce folosesc sfaturile pe un ton ridicat?
Ameninţând şi strigând, n-au nici o putere şi rămân fără nici un rezultat.
De ce, Pavele, tu, la sfaturile tale, ai folosit lacrimile? Ţi-ai adus aminte de psalmistul care zice că numai cine seamănă cu lacrimi, acela va secera cu bucurie?
Fraţii mei dragi şi surioare iubite!
Dacă voi sunteţi aci, este mila lui Dumnezeu şi sunt şi sfaturile pe care le‑aţi primit cu lacrimi de la cineva.
Poate veţi uita de multe în viaţă. Dar oricâte veţi uita, să nu uitaţi sfaturile pe care le-aţi primit.
Efesenii multe vor fi uitat, dar lacrimile lui Pavel nu le-au uitat niciodată.
Ele au rămas, ca şi până la noi să ajungă, în zilele noastre, să ne aducem şi noi aminte de cei care ne-au sfătuit cu lacrimi.
Soră iubită, frate drag! Dacă tu ai fost sfătuit cu lacrimi de cineva, poate îţi vine rândul, ţi-a venit sau îţi va veni, ca să sfătuieşti şi tu pe cineva.
Poate sfaturile tale de multe ori nu au putere.
Poate sfaturile tale rămân de multe ori fără nici un rost şi vei spune şi tu mereu: „În zadar i-am spus, că nimic nu se prinde… Că nu înţelege… Că nu ascultă”…
Sora mea iubită, fratele meu drag, fă ceea ce a făcut Pavel. Foloseşte lacrimile în sfaturile tale. Pentru că, dacă noi de multe ori am sfătuit pe cineva şi nu am fost ascultaţi, poate a fost – şi cauza este – că prea puţine lacrimi am pus în sfaturile noastre… Da, aşa de puţine, aşa de puţine lacrimi am pus în sfaturile noastre şi de atâtea ori n-am secerat cu bucurie.
De atâtea ori a trebuit să secerăm apoi cu lacrimi… Cât mai avem însă de călătorit pe pământul acesta, fraţii mei dragi şi surori iubite, fraţii mei tineri, cei care mai aveţi lângă voi pe cineva care veghează asupra voastră ziua şi noaptea şi care v-a sfătuit cu lacrimi, preţuiţi-i, ascultaţi-le sfaturile, căci ele au putere să vă dea adevărata fericire, ca să fiţi lângă Hristos şi să-I fiţi ascultători cu bucurie.
Şi voi, fraţilor dragi cărora v-a venit rândul să sfătuiţi, nu încetaţi osteneala şi slujba voastră. Până când inima vă va bate în trupul vostru, până veţi mai avea doi genunchi să se plece, până veţi mai avea doi ochi ca să plângă, sfătuiţi‑i pe dragii voştri – şi sfătuiţi-i cu lacrimi.
din vorbirea fratelui Popa Petru ( Săucani ) la inaugurarea unei case din Beiuș – iunie 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
