Când Adevărul ne descoperă, mustrându-ne starea noastră, pentru ca să ne facă să-i înţelegem rostul şi menirea, noi ar trebui să spunem: „Mulţumesc”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, scriind: „Fraţilor, mulţumesc pentru toată partea pe care o luaţi în Evanghelie de atunci de când aţi auzit Cuvântul!”.
Şi Duhul şi mireasa zic: «Vino!». Şi cine aude să zică: «Vino!». Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia Apa Vieţii fără plată! (…) Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: «Da, Eu vin curând». Amin! Vino, Doamne Iisuse!”
Fraţilor, acestea sunt cuvintele care au rămas de peste veacuri. În ce măsură ele au fost primite, crezute, trăite?
Pentru aceea, în fiecare generaţie, celor care L-au iubit, L-au aflat, L‑au ascultat, L-au slujit şi L-au urmat, El le-a descoperit Lumina, prin Duhul Lui, Care încredinţează pe oricare vine la El de Adevărul pe care trebuie să-L primească, să-L creadă şi să-L urmeze… Care este Lumină şi descoperă în inima şi în sufletul fiecăruia adevărul, adică ceea ce este cu adevărat în om.
Noi stăm în faţa Adevărului. Adevărul nu are nevoie nici de propte, nici de păreri, nici de apărători, pentru că el se apără singur.
Adevărul s-a apărat singur totdeauna, chiar şi atunci când părea că s-a sfârşit cu El, când stătea în faţa judecătorilor şi, lovindu-L peste Faţă, I-au spus: „Care este Adevărul? Ce este Adevărul?”.
Şi El tăcea şi nu răspundea nimic. Atunci Adevărul era dispreţuit şi părăsit de toţi, chiar şi de ai Lui. El se apăra. Adevărul se apăra prin El Însuşi. Dar, fraţilor, Adevărul nici nu cruţă. Atunci când Natan a trebuit să spună pe faţă şi când a trebuit să-l arate cu degetul pe David pentru păcatul lui, Adevărul n-a cruţat. Atunci când a trebuit să-i spună Irodiadei pe faţă, Adevărul n-a cruţat, pentru că ea făcea ceea ce nu trebuia… El n-a cruţat.
Vedeţi, noi de multe ori, în cuibul nostru cald şi plăcut, şi frumos, ne complacem să stăm şi să nu fim incomodaţi şi însărcinaţi cu nimic.
Când Adevărul ne descoperă, mustrându-ne starea noastră, pentru ca să ne facă să-i înţelegem rostul şi menirea, noi ar trebui să spunem: „Mulţumesc”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, scriind: „Fraţilor, mulţumesc pentru toată partea pe care o luaţi în Evanghelie de atunci de când aţi auzit Cuvântul!”.
Partea pe care voi trebuie să v-o faceţi este care v-aţi făcut-o. Şi El să vă dăruiască putere. „Şi mă rog ca dragostea voastră să meargă crescând în cunoştinţă şi în pricepere, pentru ca să fiţi păziţi până în ziua venirii Lui.”
Fraţilor, şi Duhul, şi Mireasa zic: „Vino!”.
O, dacă Duhul Cel care caută să ne descopere Voia, Cel care ne încredinţează de Adevăr, Cel care vrea să ne facă părtaşi cu El nu ne spune nimic?
Dacă nu ne spune nimic, înseamnă că e şi un semn de întrebare. Dacă noi nu simţim impulsurile Duhului, puterea Duhului şi lacrimile Duhului. Pentru că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
La început, despre cei care au fost trimişi să vestească Cuvântul lui Dumnezeu, spune în Faptele Apostolilor aşa: „Ei vorbeau nu de la ei, ci ceea ce le dădea Duhul să vorbească”, adică să facă de cunoscut Taina, să-L facă de cunoscut pe Iisus. Pentru că numai în Numele Lui este descoperită mântuirea sufletelor şi a vieţii noastre.
Orice ţi se pare, orice alt mijloc, nu ne poate face ca să putem înţelege şi să putem pătrunde aceste lucruri atât de minunate. Numai când Domnul ni le face cunoscut…
În Evanghelia după Luca, altundeva, se spune că cei şaptezeci s-au întors bucuroşi pentru că şi dracii le erau supuşi. Dar Domnul le spune: „Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri!”. Fraţii mei, bucuraţi-vă nu pentru că dracii vă sunt supuşi, ci pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri.
În Cartea Apocalipsa, în capitolul 20, ultimul verset spune aşa: „Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc”.
„Bucuraţi-vă pentru că numele vostru e scris în ceruri!”
Frate şi soră! Aici este toată taina vieţii şi mântuirii sufletelor noastre. Pentru că noi aici putem crede într-un fel sau altul. Putem umbla într-un fel sau altul. Ne putem permite într-un fel sau în altul. Dar când numele nostru este scris în ceruri, aceasta este pecetea pe care Duhul lui Dumnezeu a pus-o peste inima, sufletul şi viaţa noastră.
Pentru că aşa am auzit aici: „El va şterge orice lacrimi din ochii noştri. Ei vor vedea Faţa Lui şi numele Lui va fi scris pe frunţile lor”.
Dacă Numele lui Iisus este scris pe frunţile şi pe viaţa noastră, atunci tăria şi puterea Lui ne vor însoţi pretutindeni şi peste tot. Dragostea Lui este aceea care ne va însoţi, care ne va acoperi, care ne va curăţa, care ne va sfinţi şi ne va pregăti.
Doi prieteni s-au întâlnit după 20 de ani. Şi unul dintre ei, când l-a văzut prima dată pe celălalt, i-a spus:
– Bună ziua, domnule doctor!
Celălalt îl întrebă mirat:
– Dar de ce-mi spui „domnule doctor”? … Eu nu sunt doctor…
– Bine, dar atunci când ne-am despărţit noi pentru ultima dată, spuneai că tu te-ai pregătit şi vrei să te faci doctor; că pe orice cale vrei să ajungi doctor. Şi eu am crezut că tu eşti doctor.
– Bine, eu am crezut, am făcut tot ce am putut, dar nu am ajuns…
Fraţilor, noi adesea era să peticim viaţa noastră. Vrem ca noi să facem şi să dregem noi. Să aranjăm lucrurile în aşa fel, încât să ne placă, să ne convină nouă… Dar dacă nu vine naşterea de sus, dacă nu vine puterea lui Dumnezeu, în zadar.
Dacă nu ne încredinţează Duhul lui Dumnezeu, dacă El nu spune „Vino!”, dacă El nu te cheamă, dacă El nu te trimite, dacă El nu te sfinţeşte, noi putem face într-un fel sau în altul, dar asta ţine puţin trece repede şi se sfârşeşte. De aceea, ce Dumnezeu a făcut, aceea rămâne.
Săptămâna trecută am fost la soţie la spital şi acolo m-am întâlnit cu o soră cu care nu ne-am văzut de 24 de ani. Când ne-am întâlnit după aceşti 24 de ani, ne-am dat mâna şi am zis: „Slăvit să fie Domnul!” Şi am ştiut de unde nu ne-am mai văzut… Când ne-am întâlnit, mi s-au umplut ochii de lacrimi…
Ce a fost? Ce este la mijloc?…
Acolo unde este puterea şi dragostea Domnului, acolo chiar timpul şi împrejurările le putem trăi. Unii trec într-o parte şi unii într-alta… Dar dacă am rămas în El, aceasta va face să trăim şi să simţim.
Indiferent că suntem în necaz, în frământări (că fiecare le avem într-un fel sau în altul, fiecare ne avem poverile noastre, frământările noastre), dar dacă trăim cu Domnul acolo unde am fost puşi ca să ne facem partea noastră, în locul şi în starea prin care să putem slăvi, binecuvânta, mări Numele şi puterea dragostei Lui, nimeni şi nimic nu ne poate despărţi. Că apostolul ne spune: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Moartea, necazurile, lipsurile, îngerii, puterile, veacul de acum, veacul viitor?”. Nu ne va despărţi nimic. Acolo unde El a spus – dacă numele nostru este scris în cer – nimeni şi nimic, frate şi soră, nu ne poate şterge.
Şi bucuria noastră este nu pentru că ne putem vedea, că ne putem întâlni, ci pentru că numele nostru este scris în ceruri! Că Celui care vine, Duhul şi Mireasa Îi zic: „Vino, Doamne Iisuse!”.
din vorbirea fratelui Valer Irinca (Cărpiniş – Simeria)
la nunta de la Avram Iancu – mai 1980
33. „NUMELE SCRISE ÎN CERURI”
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1
