Oastea Domnului este ceea ce noi numim o luptă împotriva vrăjmașului chiar cu prețul vieții. Cuvântul „luptă” mă duce cu gândul la armată. La acele uniforme purtate cu atâta demnitate de cei ce fac parte din această unitate, de timpul petrecut mai mult în slujba țării decât acasă cu familia. Cumva o asociez cu o tablă de șah în care pionii sunt soldații, nebunii sunt slujitorii altarelor, turele sunt înaintașii, caii sunt cei responsabili de fiecare grup de soldați, regina e sufletul nostru, iar regele este Dumnezeu- Veșnicul nostru Comandant Suprem.
Poate va părea o comparație neinspirată, dar am asociat așa pentru că soldați suntem noi, trup și suflet , ființe vii ce luptăm zi de zi cu ceea ce este în jurul nostru. Slujitorii altarelor țin calea dreaptă și sunt datori să ne protejeze și să împiedice vrăjmașul de a se apropia de rege de regină. Am făcut această asociere pentru că amândoi nebunii merg doar pe culoare și asta este și responsabilitatea slujitorilor bisericii-să țină calea dreptei credințe căci doar așa ne pot păzi și pe noi.
Înaintașii i-am considerat potriviți pe marginea tablei pentru că ei ne ghidează și ne păzesc din „umbră”. Aparent au un loc nesemnificativ, dar oricând se cere ei pornesc în atac să apere cauza prin umbra lor lăsată prin scrieri și învățături. Caii sunt ofițerii responsabili de fiecare grup de ostași care mereu vor încerca să îi țină pe aceștia pe drumul cel bun, neînfricați să apere cauza și să ducă solia mai departe.
Regina am numit-o sufletul nostru pentru că la a doua venire Domnul ne va lua pe noi ca mireasa Lui și vom primi cununa împărătească neveștejită. Ce mare binecuvântare va fi pentru sufletele ce vor face parte din mireasa lui Hristos! Nu există fericire mai mare pe lumea aceasta!Regele, Comandantul nostru Suprem, Dumnezeul cerului și al pământului este Cel cu autoritate supremă peste tot ce există. Lui i se supune orice fărâmă de creație și El trebuie ascultat în orice vreme și orice loc și iubit mai mult ca propriul suflet.
Dar revin la înaintași. Am spus despre ei că ne ghidează pașii de acolo din neființă, unde se bucură de răsplata rânduită lor pentru toate jertfele făcute aici pe pământ. Sfântul Apostol Pavel mereu îndrumă: „aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!” (Evrei 13,7).
Citind în cartea Hristos-mărturia mea despre tinerețea Psalmistului Golgotei am aflat ca el nu a ezitat să își închine viața Domnului. Ba mai mult și dăruit viața total cauzei, asemenea unui soldat. Acest soldat a început a transmite informații despre acest front al luptelor duhovnicești tuturor celor ce au dorit să îl asculte și să se alăture în luptă, sub îndrumarea Duhului Sfânt. Informațiile privind luptele și miile de cuvinte de încurajare au trezit în mii și sute de mii de suflete adormite și le-au făcut ostași în lupta cu păcatul.
Poezia devenise tot mai cerută și de asemenea i se ceruse cântări de luptă care să ajute în lupte spre a aduce tot ai multe victorii în numele Domnului. Acest soldat a devenit brusc responsabil de această comunitate de luptători care se dedicau tot mai mult cauzei. A venit și vremea când toată povara de a transmite informația se lăsase pe umerii lui subțiați de chinuri, mâinile erau tot mai slăbite pentru ogorul pământesc, dar veșnic tot mai neobosite în lucrul ceresc.
În una din poeziile sale, Duhul l-a îndemnat să scrie așa; „în dragostea lui Dumnezeu, nimic nu-i jumătate, nici în ce dă, nici în ce vrea, tot cere și tot poate”. Se spune că atunci când Dumnezeu are de făcut o lucrare cu un om, acesta este pregătit de dinainte de a face lucrarea cum este scris în poezia Scrisoare despre jertfă: „Dar fiindcă pe măsura unei astfel de cerințe, întrunind desăvârșirea, nu sunt pe pământ ființe- hărăzindu-Și-le jertfă, Însuși El le curățește… El fiind Cel care-aduce, El fiind Cel ce primește!”.
Pe copilul Său, fratele nostru înaintaș ascultător și iubitor de Tatăl său l-a curățit asemenea unei bucăți de aur încă de la naștere trecându-l prin fel și fel de încercări și dureri spre a-l pregăti de lucrarea ce i-o rândui-se. Adeseori îl pun pe fratele Traian în oglindă cu Iov, căci amândoi au dus crucea fără cârtire și au binecuvântat pe Domnul ca și Psalmistul David „voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmi 34, 1).
E mare lucru ca un suflet să înțeleagă că Dumnezeu are un plan cu el și mai mult de atât să înțeleagă ce lucrare are de făcut și cum; ”noi știm c-avem un rost pe lume și știm c-avem un veșnic Țel; vrem pe Hristos și-al Lui Sfânt Nume slăvit în cel mai dulce fel”. Opera sa e plină de laude aduse lui Dumnezeu. E imposibil să nu se remarce faptul că orice scriere a sa începe cu o rugăciune de laudă pentru Dumnezeu că îl ajută și că îl simte aproape, că nu îl părăsește și se termină tot așa cu mulțumiri, laude și binecuvântări pentru Binefăcătorul său.
Acum am rămas „să ducem noi Lucrarea unită și frumoasă” așa cum ne-a lăsat-O până va reveni pe norii Cerului împreună cu pr. Iosif pe care l-a considerat tatăl său ce l-a născut la Hristos, cu toți înaintașii, cu toți Sfinții care din veac au bineplăcut Domnului, cu Maica Preaiubită și tot norul de martori.
Frate preaiubit, nu îți înceta rugăciunile tale către Domnul pentru noi, soldații dezertori care am rămas în urmă și care deși suntem slabi și necredincioși ne dorim să te revedem și să trăim veșnicia împreună cântând fericiți Celui ce Și-a dat Fiul la moarte spre a ne putea mântui. Amin!
„Dar oamenii cerești s-au dus-și parcă pe vecie,
Cu cât întrebi mai mult de ei, tot mai puțin se știe.”
Slăvit să fie Domnul!
de Donici Valentina
articol în cadrul CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU ”TRAIAN DORZ”
