Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home FRUMUSEŢEA INIMII NOASTRE

FRUMUSEŢEA INIMII NOASTRE

FRUMUSEŢEA INIMII NOASTRE

Fiţi cu o purtare plină de bunăvoinţă şi prietenie îndatorată faţă de fiecare semen al vostru, în orice loc, în orice situaţie, în orice fel.
Fără a aştepta pentru asta nimic în schimb şi fără a vă supăra dacă, în loc să vi se dea măcar o cât de mică atenţie pentru asta, aţi întâlni priviri dispreţuitoare
sau gesturi urâte,
sau chiar cuvinte de ocară…
Mulţumirea sufletească pentru gestul vostru să vă fie de-ajuns. Răsplata lui Dumnezeu va urma sigur, după răsplata conştiinţei voastre.

1. Tu, care ai crescut cu mâncarea fraţilor
şi te-ai îmbrăcat cu haine de la fraţi,
şi ai învăţat cu bani de la ei,
şi ai ajuns la postul înalt, unde te îngraşi şi te lauzi, prin ajutorul frăţesc
– de ce eşti acum nerecunoscător, nesimţit şi netrebnic, dispreţuind familia duhovnicească la care i-a fost milă de tine şi te-a ajutat să-ţi poţi scrie şi tu ceva lângă numele tău?
Nici o viaţă nu-i atât de vrednică de dispreţ din partea tuturora ca a aceluia care dispreţuieşte şi uită binefacerile prin care a ajuns să fie şi el ceva.

2. Lăudărosule îngâmfat şi nerecunoscător, – acum poţi să-i dispreţuieşti pe cei care te-au ajutat, numindu-i inculţi, înapoiaţi, neştiutori şi ferindu-te de ei;
aceasta este cea mai neruşinată dovadă despre „cultura” ta… şi despre simţămintele „înalte” la care ai ajuns prin ea.
Vai de cel care numeşte răul bine (Isaia 5, 20),
care-l uită pe binefăcătorul său
şi care-i dispreţuieşte pe înaintaşii săi. Pe fruntea lor este semnul urât al josniciei, – dar ei încă nu-l văd. În curând însă se va arăta tuturor – şi în veci nu se va mai şterge…

3. Fiul meu, fiica mea – voi fiţi recunoscători totdeauna şi nu uitaţi datoria de a vă arăta frumoasele simţăminte faţă de cei ce v-au făcut sau vă fac bine.
Şi nu numai faţă de ei, ci şi faţă de oricine ar avea nevoie în vreun fel,
sau chiar şi dacă n-ar avea nevoie,
de bunăvoinţa voastră, – gândindu-vă că numai în felul acesta veţi putea plăti şi voi bunăvoinţa pe care v au arătat-o vouă alţii.

4. Fiţi binevoitori faţă de toţi oamenii ca şi cum le aţi fi fiecăruia dator aceasta.
Blândeţea voastră, căldura inimii voastre, bunul-simţ al purtării voastre, cuviinţa purtării voastre, delicateţea gesturilor voastre – toate să vă arate nobleţea caracterului vostru,
superioritatea sufletului vostru,
frumuseţea inimii voastre.

5. Fiţi cu o purtare plină de bunăvoinţă şi prietenie îndatorată faţă de fiecare semen al vostru, în orice loc, în orice situaţie, în orice fel.
Fără a aştepta pentru asta nimic în schimb şi fără a vă supăra dacă, în loc să vi se dea măcar o cât de mică atenţie pentru asta, aţi întâlni priviri dispreţuitoare
sau gesturi urâte,
sau chiar cuvinte de ocară…
Mulţumirea sufletească pentru gestul vostru să vă fie de-ajuns. Răsplata lui Dumnezeu va urma sigur, după răsplata conştiinţei voastre.

6. Binele are în el însuşi, de la Hristos, răsplata lui pentru inima care îl făptuieşte.
Orice altă plată îi scade din valoare. Şi din măreţie. Şi din frumuseţe.

7. Dacă împreună cu familia noastră suferim prigonirile credinţei,
dacă împreună purtăm durerile Evangheliei,
dacă împreună ne împărtăşim din Cuvântul Domnului, din Trupul şi Sângele Domnului, din cântările şi rugăciunile Domnului, din darurile şi binecuvântările harului Său
şi dacă împreună trebuie să purtăm sarcinile sau ocara lui Hristos,
– de ce atunci să nu ne dăm fiecare toate silinţele ca să ajungem la aceeaşi credinţă a inimii
şi la acelaşi fel de vorbire al gurii
cu toţi fraţii noştri şi cu toată Lucrarea Domnului în care zicem că suntem?

8. Cine nu-şi dă toate silinţele să fie aşa va fi judecat şi osândit de tot Cuvântul lui Dumnezeu, care fiecăruia dintre noi tot asta ne-o cere şi ne-o porunceşte de la începutul şi până la sfârşitul lui şi al nostru: să fim una într-un gând şi o inimă cu toţii.
Fiul meu, fiica mea, noi să-l ascultăm şi să fim aşa.

9. Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu aşa nişte furtuni satanice şi aşa nişte cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minţi care să gândească la fel,
nici două inimi care să simtă la fel,
nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci se cere mai mult ca oricând privegherea şi rugăciunea.

10. Atunci fiecare vorbeşte în felul lui, crede în felul lui şi umblă în felul lui.
Nimeni nu mai ascultă pe nimeni.
Nimănui nu-i mai pasă de nimic.
Nici unul nu mai ţine seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Vai ce vârtej satanic bântuieşte atunci peste tot! Şi peste toţi!

11. Atunci Cuvântul şi Adevărul lui Dumnezeu este sucit şi răsucit fără nici o teamă,
fraţii sunt dispreţuiţi fără nici o ruşine,
dragostea este călcată fără nici o milă,
Hristos este nesocotit fără nici o grijă,
iar diavolul [este] fără nici o piedică.
Dumnezeul nostru, ai milă de ai Tăi mai ales atunci.

12. O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea şi ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea şi adunarea lui Hristos!
Ce joc îşi bate atunci satana de tot ce este al lui Dumnezeu!
Şi ce urâtă dovadă dau în faţa lumii şi a necredincioşilor, despre credinţa Domnului nostru Iisus Hristos,
toţi acei care până atunci s-au lăudat peste tot că ei sunt lumina lumii şi că ei sunt sarea pământului…
O astfel de vreme peste adunarea credincioşilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului,
este o întunecare a minţii tuturor,
este o prăbuşire în starea cea mai rea.

13. De fapt, totdeauna la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau fraţii lucrători ai Domnului… Ci la temelia tuturor dezbinărilor şi certurilor de partide din Biserica Domnului este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăţia dragostei faţă de Hristos,
iar cugetul stricat răstălmăceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi face dezbinări
din pricină că nu mai vede şi nu mai înţelege limpede. Fiindcă ochii lui sunt orbiţi de păcat.

14. Când ochii sunt orbiţi de păcat, atunci cel care îi vede păcatul îl mustră, iar cel care face păcatul şi-l apără.
Şi unul, şi altul spun la fratele mai mare, iar acela trebuie să ia o atitudine ori pentru unul, ori pentru altul.
Ce grijă mare se cere când stai între aceştia doi să faci o judecată dreaptă!

15. Cel învinuit pentru păcat, de obicei, îşi caută nu pocăinţa, ci caută sprijinitori. Şi se duce de spune ce vrea el altui frate, ducând vorbele rele la unul despre altul…
Şi astfel se creează partidele, apoi zavistiile, apoi dezbinările, ura şi nimicirea. Toate din păcat, – dar niciunul nu vorbeşte contra păcatului, ci contra celor care-l mustră.

16. Nimic pe lumea asta nu poate rămâne ascuns: nici dragostea, nici ura, nici binele, nici răul,
nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată şi altcineva care să-l vadă şi să-l spună.

17. Ce bine este când într-o biserică, într-o adunare, într-o familie mai sunt şi suflete care nu se lasă ispitite! Care nu se lasă trântite în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaştina comună.
Care, când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc şi luptă cu toate puterile lor contra răului…

18. Nu vorbiţi lumii despre fraţi.
Nu vorbiţi cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiţi bârfind, judecând, clevetind, până ce nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuirea, şi nu spre pierzarea celui căzut.
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.

19. Când, după toate încercările nereuşite, sufletul căzut nu vrea şi nu vrea deloc să asculte, – atunci el se dovedeşte un fiu al pierzării.
Şi atunci rupe-o îndată cu el, cum spune Scriptura. Ca să nu te faci şi tu vinovat de păcatul neascultării lui.

20. În vremile binecuvântate ale credinţei, unul zice – şi toţi ceilalţi ascultă.
În vremile rele ale credinţei, fiecare zice – şi nimeni nu ascultă.
Când dragostea este fierbinte într-o adunare frăţească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simţire, toate minţile au un gând…
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm fierbinte, fă ca între noi şi ai noştri să fie totdeauna aşa.
Amin.

Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!