Iisus Biruitorul, anul XXXVI, nr. 25 (1523), 16-22 iunie

O chemare de schimbare a vieţii   

Nu o să mai repet descriind felul cum a rânduit Dum­nezeu să ajung la acea minunată Adunare, din 12 februarie 1989, student fiind atunci la Teologia Ortodoxă din Sibiu, însă aş vrea să spun cu apăs că, după ce l-am ascultat vor­bind, atunci, pe fratele Traian Dorz, cuvântul frăţiei sa­le, asupra mea, a avut un impact deosebit. Deci omul lui Dumnezeu, Traian Dorz – în momentul în care a început să prezinte, ca un trăitor în Duh şi Adevăr, cuvântul potrivit pentru locul în care ne aflam, lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa – mi-a deschis mintea şi inima să constat că, abia acolo, în cimitirul din Dumbrava Sibiului, am devenit cu adevărat teolog, deşi eram în anul IV la Teologie. Cu­vântul pe care-l rostea fratele Traian avea o legătură direc­tă cu Dumnezeu. Frăţietatea Oastei Domnului, atunci şi acolo, crea exprimarea Cincizecimii.

Pot să spun că întâlnirea cu acest sfânt părinte con­temporan, Traian Dorz, a edificat în fiinţa mea ce este tru­­pul şi ce este sufletul care caută şi aşteaptă, însingurat, o viaţă-ntreagă, ca omul să poată atinge dimensiunea spirituală pe care Dumnezeu a puso-n om; şi cu care omul moare, fără să ştie că trebuia să facă doar un pas. Deci pot să spun că acest mare contemporan, teolog, a reuşit, pentru întâia dată, să creeze în fiinţa mea o stare de spovedanie tainică, un fel de alertă – Acum ori niciodată!… Şi, în această situaţie, eu m-am văzut nevoit să accept „lecţia de teologie” de la „catedra” de pe mormântul Pă­rintelui Iosif Trifa pe care o „conferenţia” şi „susţinea” Traian Dorz, omul lui Dumnezeu. Am văzut atunci, acolo, oameni cu o pregătire sacră, pe care i-am ascultat, fără răsuflare, văzând – cu câtă sobrietate şi ţinută academică – susţin un „curs de teologie”. Nu am de spus decât cuvânt de apreciere despre toţi „profesorii” – pe care i-am avut atunci şi acolo – de o adevărată înaltă clasă. O adevărată ştiinţă teologică pe care dânşii, la orice „materie” ar fi fost, o prezentau magistral.

Fratele Traian Dorz a „conferenţiat” atunci, prezen­tând ştiinţa exactă şi matematică, pe care o primisem la teologie, dar mai punând ceva din părtăşia pe care el a avut-o în relaţia cu Dumnezeu. Deci vorbea ca un teolog, dar aducea înalta teologie la inima şi mintea unor copii, a unor începători. Acolo, Sf. Scriptură, Maica Domnului şi Sf. Părinţi au gestionat această comemorare, această pomenire care s-a concretizat liturgic, complet, prin slujba de parastas. Am primit şi eu, după slujba de parastas, un pacheţel, în care se afla, pe lângă altele, o pâine „japo­neză” (cum se numea atunci) şi colivă. Dar marea pomană pe care a făcut-o Dumnezeu e că participanţii – printre care şi eu – au primit mai întâi hrana spirituală, apoi şi pe cea materială. Atunci, m-am edificat, m-am lămurit ce-nseamnă să citeşti cu inima, ce-nseamnă să reţii ce se ascunde în spatele unui crâmpei dintr-un verset; m-am lămurit că acest om, într-o formă sau alta, L-a văzut pe Dumnezeu, L-a ascultat şi L-a urmat. Inima mea a tre­săltat de bucurie, îmi venea să strig, în gura mare: „Fra­ţilor, nu ştiu cine sunteţi, dar eu sunt mai mult decât încân­tat şi onorat de prezenţă! Am venit pentru ceva şi am dat de cu totul altceva!” Şi zic acum că, dacă ştia satana că se va petrece cu mine tocmai invers de ce plănuia el, ar fi stat în banca lui. Atunci, eu am acceptat, la îndemnul fratelui Traian Dorz, chemarea de schimbare a vieţii, ceea ce satana nicicum nu voia. Am devenit edificat că trebuie să nu mai fiu într-o masă de numiţi creştini, ci să fac un pas mai mult, să-L urmez pe Hristos. Şi acest moment important, atunci şi acolo, mi l-a oferit fratele Traian Dorz, căruia îi mulţumesc acum şi în vecii nesfârşiţi.

Doamne, Îţi mulţumesc că mi-ai trimis o boabă de har, prin acest plăcut al Tău, fratele Traian Dorz!

Pr. Dr. Conf. Constantin ONU (Ierom. Meletie)