Mărturii Meditaţii

GÂNDURI din perioada Postului Patimilor Mântuitorului

Perioada Postului Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos a adus cu sine, în acest an – 2020 –, o situaţie în care creştinii ortodocşi români – iubitori de Dumnezeu, de Biserică, de Liturghie, de ţară – nu s-au mai putut închina în locaşurile lor sfinte şi nu au mai putut aprinde lumânări la mormintele părinţilor lor.

A fost, în acelaşi timp, această perioadă şi o radiografie pe care cei dornici sincer să o vadă au avut acest prilej să cugete şi la radiografia proprie şi la radiografiile celor din jur.

Simţurile noastre, în special văzul şi auzul, au fost bombardate în acest Post Sfânt de tunurile numite televizor, radio, internet şi am lăsat aceste tunuri să tragă, deşi ştiam mulţi dintre noi că ar fi trebuit să le punem şi pe ele la post, adică să le înfrânăm. Drept urmare a faptului că nu ne-am păzit simţurile, în special cele două, s-au clocit în sufletele noastre ouăle fricii, ale neliniştii, ale necredinţei. Din cauza fricii de boală, de moarte, de perspectiva lipsei de hrană trupească, am uitat de Dumnezeu, din nou căzând în aceeaşi tulburare în care au căzut Apostolii când se aflau cu Mântuitorul în corabie pe marea învolburată. Făcând aşa, ne-am pus din nou pe noi pe primul plan, uitând că El, în acest Post, pătimea pentru noi, că El a înviat din morţi pentru noi şi că, prin rănile Lui, noi ne-am vindecat.

Creştinii s-au împărţit din nou în tabere. Unii au făcut negoţ mai mult cu cele sfinte în acest timp, adică au postit mai mult, unii au ţinut post negru trei zile, alţii şapte zile, alţii au citit patru-cinci acatiste pe zi, alţii au pus ceasurile să sune la miezul nopţii şi au citit psalmi în genunchi în faţa icoanei cu candela aprinsă, unii au ascultat slujbele ascunşi prin cimitire, alţii au rămas în case cu inima frântă de dor după Liturghie, nevoind să-l pună pe preot în situaţii grele, pe când alţii n-au simţit dor de Biserică, neavându-l nici înainte. Însă unii, de vreme ce au avut mai mult timp pentru ei, au făcut grătar în Săptămâna Patimilor şi au dat drumul la boxe, alţii au renunţat la post, de vreme ce, s-au gândit ei, nu mai aveau cum ajunge la Împărtăşanie. Alţii n-au venit în Duminica Crucii la slujbă, gândindu-se că are loc afară, în ploaie, plângând apoi, căci în duminica următoare nu au mai avut acelaşi privilegiu şi mărturisind că s-au simţit ca fecioarele neînţelepte din pilda Mântuitorului care au găsit uşa încuiată. Alţii s-au temut că, în locul nemuririi, primesc din Potir ,,leacul morţii”. În Vinerea Mare, s-au adunat opt creştini la Prohod, pentru că a fost permis, ca la înmormântare, să fie acest număr şi s-au gândit ei că Prohodul e înmormântarea Domnului… Unii, de vreme ce n-au putut veni la Înviere, au lăsat pe locurilor lor din biserică fie o candelă, fie o floare. Fiecare a făcut cum a simţit sau cum nu a simţit.

Cu certitudine însă, bisericile satelor şi oraşelor noastre au fost mai curate. Nu a mai avut cine să vorbească fără rost în timpul slujbelor, nu au mai sunat telefoanele în biserici şi astfel toată grija cea lumească a fost lepădată mai mult acum. Ştim că, în noaptea sfântă a Învierii, spaţiul public a fost cu mult mai curat şi că nu au mai avut loc petreceri desfrânate în el.

Au trăit credincioşii noştri iubitori de Dumnezeu şi Biserică, în acest timp, fiind lipsiţi de Liturghie şi Împărtăşanie, cuvântul Domnului: „Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” (Mt 26, 11), când, fiind spălat de femeia păcătoasă cu mir de mare preţ, Apostolii au reproşat că nu s-a vândut acel mir şi banii să se dea săracilor. Am cântat tainic precum evreii de demult, care, fiind în robie, se gândeau la slujbele lor, la rugăciunile lor, la templul lor: ,,La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion” (Ps 136).

Cu toate acestea, vă îndemnăm să rămâneţi în pacea lui Hristos, să vă păziţi simţurile, nedând, de acum încolo măcar, drumul la televizor, radio, internet, pentru a fi mai liniştiţi, după cum spun Sfinţii Părinţi (,,Liniştea cea bună naşte roade bune”), hrănindu-vă mai mult cu cuvintele Domnului, care ne spun, după Înviere: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 20). Apoi să vă rugaţi astfel: „Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să aducă pe toţi lângă Tine. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti şi sufleteşti. Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte. Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme. Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi. Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve. Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze. Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi. Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte. Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi. Pomeneşte, Doamne, pe ierarhii noştri, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi care sunt în vreme de război. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc. Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi. Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte, să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război. Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei. Amin!” Hristos a înviat!

Pr. Nicolae ALBOAIE

Lasă un răspuns