Noaptea Învierii are emoţia bucuriei pascale, iar Lumina lui Hristos luminează tuturor şi veşnic. Este o vreme de bucurie şi lumină! Însă a fost cea mai tristă slujbă săvârşită de mine, ca preot, fără candelele vii ale Biserici – prezenţa credincioşilor noştri!
Fără credincioşi, Biserica este tristă, ca o petală ce cade dintr-o floare. Este un pustiu într-o încăpere văruită în alb, este un loc binecuvântat părăsit, un copac înflorit fără cântul păsărilor…
Au curs lacrimi şi în Biserică, dar şi pe feţele dumneavoastră, acolo unde aţi primit Lumina şi de unde glasurile răspundeau: Adevărat a Înviat!
S u n t stări sufleteşti greu de descris în cuvinte sărace… După porţi, în curţi şi aproape de troiţe, aţi înecat lacrima cu bucuria primirii luminii…
Sunt clipe pe care nu le vom uita cu siguranţă curând…
De Înviere, ne împărtăşeam toţi credincioşii care rămâneam la Dumnezeiasca Liturghie. Anul acesta, ne-am împărtăşit toţi cei prezenţi, puţini, foarte puţini, dar împreună pentru toţi, şi toţi pentru fiecare.
Biserica aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca locaş de închinare… Însă Dumnezeu a îngăduit să primească jertfa dumneavoastră, lacrimile şi darurile care au ridicat-o şi apoi au zugrăvit-o şi împodobit-o frumos. Aici, am fost martor la modul în care Dumnezeu lucrează Casa Sa prin oameni. Am înţeles treptat acest lucru. De multe ori ni se părea că era greu tare şi atunci venea ajutorul divin prin sufletele dumneavoastră.
Frumos pentru Hristos! Biserici pentru oamenii lui Dumnezeu.
Acum sunt goale de prezenţa dumneavoastră, a ctitorilor ei, însă pline de harul Sfinţeniei Duhului Sfânt. Dacă paşii secolului acesta nu vor merge spre Biserica lui Hristos, întreb: – Unde vor merge?
Neputinţa mea şi nepriceperea mă fac lipsit de grai în faţa răspunsului pe care trebuie să îl dau în faţa conştiinţei de a sluji lui Hristos-Dumnezeu.
Cred că nu va mai dura mult această situaţie şi ne vom întoarce din nou la Biserica noastră.
Cred că ne vom apropia cu mai multă preţuire pentru tot ceea ce am neglijat de multe ori, în special participarea la Dumnezeiasca Liturghie şi trăirea tainică a prezenţei lui Hristos în spaţiul mistic al Bisericii.
„Părinte Sfinte, greşit-am mult înaintea Ta şi nu mai suntem vrednici să ne numim creştini!…” Deschide-ne inima, ca să ne rugăm adevărat în bisericile Tale, înmulţeşte-ne credinţa în Învierea Ta şi fă-ne slugi vrednice ale Tale!
Sus inima, fii ai Învierii!
Pr. Ioan BÂRGĂOANU
