Cea mai mare fericire pentru o familie este să-L aibă pe Hristos. Dar nu numai pe un timp oarecare, ci pentru totdeauna, ca Stăpân, Cârmuitor, Domn și Mântuitor. Ce minunat! Hristos în familie. Nu există nici o casă, nici o colibă, nici un bordei, oricât de sărăcăcioase ar fi ele, unde Hristos să nu poată intra. Fiindcă EI nu se uită la înfățişarea dinafară a casei ci la inima care-i deschide. Şi dacă El este bucuros să intre în coliba inimii noastre, tot aşa El vrea să intre şi să rămână şi în casa noastră, în familia noastră pentru a ne face cel mai mare bine ce ni s’ar putea face: Să ne facă pe toti fericiți.
Sunt atâtea familii unde, mai nainte,certurile, neînţelegerile, sudalmele şi răutățile se țineau lanț. Case unde se trăia ca în iad. Când au primit însă pe Hristos, totul s’a schimbat. Pacea, bucuria, bunăînțelegerea, răbdarea, îngăduința au luat locul celorlalte.
Ce fericire ca însuşi Dumnezeu să locuiască întro familie! De-acum vie furtuni, vie încercări şi necazuri! Dacă Hristos e la cârmă, noi ne vom afla în siguranță şi pace în orice vreme. Cu El împreună, marea vieții va fi trecută cu bine.
Hristos în familie!
Gândindu-ne la acest lucru, amintirile ni se duc la casa lui Lazar şi a surorilor lui, Marta şi Maria din Betania. Ne gândim la prima zi când Mântuitorul a trecut pragul casei lor, a stat la masa lor, a vorbit cu ei, le-a împărtăşit gândurile inimii Lui şi le-a dăruit dragostea Lui, iar ei, la rândul lor, le-au dat-o pe a lor.
Astfel, din prima zi ei L-au cunoscut, L-au iubit şi le-a rămas prieten al casei şi vietii lor întregi .. De-acum, casa lor era pururi deschisă pentru El. Îl aveau la inimă, îl iubeau. Şi aveau de ce. De când L-au cunoscut, viața lor a fost binecuvântată în chip deosebit. Când au avut o întristare, El i-a mângăiat; bucuria, El le-a sfințit-o ; urâtul şi plictiseala au plecat de când El le-a trecut pragul.
Bucuria lor cea mai mare era să-L aibă pe El în casa lor, să-L privească, să-I asculte cuvântul, Maria mai ales, când El venea, ştia să lase totul şi să-I asculte cuvintele pline de har. Şi ascultarea ei a rămas ca o plidă veșinică pentru toti cei credincioşi. Iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua dela dânsa”
Dar durerea nu i-a cruțat nici pe aceşti copilaşi credincioşi, pe această familie a Domnului. Aici pe pământ şi El a avut din belşug parte, de durere, suferință şi necaz. Iar moartea Lui a fost cea mai grea şi mai dureroasă din toate câte-au putut fi veodată. De aceea, cei credincioşi nu se lasă a fi biruiți de întristare, când paharul durerii le atinge buzele.
Totuşi, mângâerea pe care El n’a avut-u în timpul Calvarului, o pot avea ei, fiindcă El este cu ai Săi în tot timpul şi ei pot merge la El întotdeauna, cu tot ceeace îl mişcă şi le strânge inima.
Aşa a fost şi la casa din Betania în ziua când Lazăr a fost bolnav şi apoi mort şi îngropat.
Surorile se vor fi tânguit că Prietenul lor nu vine să tămăduiască pe Lazăr. Au trimis după El şi El a întârziat. Totuş, de departe, El veghea asupra casei celor iubiți ai Săi. N’avea să se întâmple nimic altceva decât ceeace El putea să îngăduie.
Voi copii al Domnului, tu mamă, tu tată credincios, ce ziceți voi când sabia încercării trece prin casa voastră, când solia morții vă ia una sau alta din odraslele voastre? Sunteți nemulţumiți? Vă tânguiți ? Cârtiți ?
O, nu, nu-i potrivit acest lucru pentru voi care ați crezut în Domnul. Surorile din Betania când au înţeles că Iisus vine, s’au dus la El …plângând. Mergeți cu durerea voastră, cu lacrimile voastre, cu sbuciumările şi neliniştea voastră, la El. Lacrimile credinței şi durerii au totdeauna răsunet în inima Lui.
În fața mormântului lui Lazăr, împreună cu Marta şi Maria lăcrăma și ceilalți dar lăcrăma și Iisus. „Iisus plângea” (loan 11.35). Aşa simțea EI împreună cu alţii. Aşa lua El parte la durerea celor iubiţi ai Săi. Aşa îi mângâia EI, pentruca apoi să le bucure inima prin minunea Sa, prin desfăşurarea puterii Sale minunate. Eu, Eu vă mângăi, zice Domnul, cum mângâie o mama pe copilul ei, asa mângâie Domnul pe copiii Săi.
Deci, întotdeauna, mergeți la El. Învățați să alergați la El şi la sprijinul Lui.
Hristos în familie! Este El şi în familia ta tată şi mamă cetitor al acestor rânduri? Dacă da, atunci ştiu că voi şi copiii voştri sunteți cele mai fericite ființe de pe pământ. Dacă El este în casa voastră, atunci stiu că acolo nu sunt certuri, beții, minciuni şi alte păcate. Cu multă plăcere, chiar îngerii vin să stea împreună cu voi, să vă slujească Și să vegheze asupra voastră. Acolo nu se stinge rugăciunca și nici cântările duhovniceşti. lar Biblia se deschide în ficcare zi, fiindcă voi nu trăiți nu-mai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. (Matei 4).
Dar dacă tu tată, mamă sau tu tanăr, tânără sau copilaş, eşti singurul care-I ai pe Hristos iar ceitalți ai tăi îi sunt străini sau vrăjmaşi, suferi mult. Inima ta are o rană care strigă spunând : Priviți, o voi toți câți treceți pe cale şi vedeți de este durere ca durerea mea. Şi cum să nu te doară când cei mai iubiți ai tăi, pe care i-ai vrea fericiți aici şi dincolo, nu vreau să ştie de Cel mai bun, de Cel mai blând, de Cel mai iubitor Stăpân, Domn şi Măntuitor, pentru a sluji în schimb vrăjmaşului Lui şi al lor, păcatului, eului lor şi satanei.
Voi puteți face totuş ceva pentru ai voștri. Şi trebuie să faceți. Mai întâi rămâneți credincioşi Domnului vostru. Trăiți cu El, astfel ca vieața voastră să vorbească despre El. Fiți blânzi, răbdători, iubitori, aşa precum v’a învățat El în Predica de pe Munte (Matei 5).
Apoi: Rugați-vă pentru ai voştri care nu sau întors. Până în sfârşit Dumnezeu vă va asculta. Poate vor veni. Trebuie să vină.
În sfărșit : Suferiți. De multe ori răbdarea mamei a întors pe tata. Răbdarea fiicei a întors pe mama. Şi rând pe rând, după timp, casa s’a schimbat. Nu dis-perați. rugăciune, la răbdare, stăruință şi iubire să cucerim fiecare casa noastră pentru Hristos.
Cetitorule! Vrei? Vino să începem chiar azi! (m)
Din ”Familia creștină”, Anul 1. Nr. 2 – Iulie 1941
înscrisă la Trib. Bihor Secția III sub Nr. 1/1941
Revistă de Literatură creştină şi Informaţie
Redacția : Com. Mizieş, Beiuş, jud. Bihor, Director : TRAIAN DORZ