Orice lucru își are valoarea lui însuși.
Leul, dacă a fost leu în viață, rămâne leu și în moarte, pe veci.
Dar dacă puiul lui este o mâță, mai bine ar fi să tacă, să nu se mai laude și să nu mai spună nimănui că este fiul unui leu!
Să nu-și mai înjosească măcar părintele, fiindcă îl coboară degeaba, îl înjosește degeaba, căci prin asta tot nu se mai poate ridica pe sine.
Dacă spuneți: ”Noi suntem sămânța martirilor și a mucenicilor!…” iar voi sunteți niște bețivi, niște netrebnici, niște eretici, niște comedianți, credeți voi oare că ați convins pe cineva să vă creadă că sunteți ce vă lăudați?
Credeți că vi s-a ridicat prețul în ochii cuiva prin laudele voastre?
Credeți că veți putea fi priviți mai mult decât sunteți?
Vă spun: nu! Ci mai degrabă veți fi și mai disprețuiți și mai vinovați, când nu trăiți la înălțimea lor.
Traian Dorz, din „Hristos – Luminătorul nostru”, Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2004, pg. 193
