Iisus Biruitorul, anul XXXVI, nr. 20 (1518), 12-18 mai

Împreună-vieţuind cu sfinţii

E atât de minunat să vieţuieşti între sfinţi! Şi e atât de păgubitor pentru noi că nu ştim mai niciodată să preţuim aceste vecinătăţi binecuvântate, cu oamenii lui Dumne­zeu! Mă uitam, zilele trecute, peste anumite notiţe, însem­nări, înregistrări, intersectări cu părinţi şi fraţi care au dat seama pentru ceea ce suntem astăzi ca Biserică şi Lucrare a lui Dumnezeu. Fericiţii noştri înaintaşi, mulţi dintre ei, nu am nicio rezervă că se alătură cu credincioşie sfinţilor.

De curând, au fost canonizaţi 16 cuvioşi şi mărturisitori români. Sunt doar o mică parte din norul de martori şi măr­turisitori ai Neamului acestuia. Pentru mergerea noastră statornică pe cale, vor urma alţii. Nădăjduim că, atunci când şi cei ai Lucrării Oastei vor îngădui, îi vom cinsti aşa cum se cuvine. Pentru nevrednicia noastră, nu ni s-a dat să îi avem încă în sinaxare. O ştim, o simţim cu durere. Ceea ce ne mângâie însă e că fraţi de-ai noştri nu doar că au fost contemporani cu noii sfinţi români canonizaţi, ci le-au fost apropiaţi, sfătuitori, împreună-lucrători în ogorul Dom­nului. Şi mă gândesc acum la fratele Simion Gheorghiţă sau la sora Sanda, care au fost îndrumaţi spre Oastea Domnului de către Sfântul Mărturisitor Arsenie de la Pris­lop. Sau la fratele Traian, care a avut o comuniune spe­cială cu Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Sau la fraţii de oarecând din Bucureşti, care se strângeau în jurul Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim sau a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, când vorbim de fraţii de la Arad. Şi şirul lor ar putea continua.

Zilele trecute, reciteam câteva însemnări de acum vreo 15 ani, după o înregistrare cu Părintele Nichifor Todor de la Sibiu. Editura Oastea Domnului i-a şi publicat, ani în urmă, un volum de predici. Era unul din preoţii care iubea necon­diţionat Lucrarea. Şi unde fraţii se adunau, la solicitarea sa, în adunare. Pe vremea lui Ceauşescu, se apucase de construit o biserică măreaţă. Pentru care a fost hărţuit şi bătut, vreme de cinci ani. Văzând cât de măreaţă începe să fie construcţia, autorităţile comuniste locale sistează lu­crările şi decid demolarea bisericii. La puţin timp, sosesc câteva escavatoare, buldozere şi alte astfel de „răutăţi” şi se organizează să dărâme lăcaşul. În prima zi, a plouat torenţial, şi nu au putut face nimic. În următoarele zile, ca un făcut, se strică utilajele. Apoi ancorările cu care sunt legate utilajele de părţi din biserică. Antologic rămâne episodul în care însuşi Ceauşescu, aflat în vizită la Sibiu, trecând pe lângă biserica pe care părintele se străduia din greu să o ridice, în ciuda opoziţiei îndârjite a autorităţilor comuniste locale, opreşte, intră în curtea bisericii şi salută înălţarea sfântului lăcaş, asigurându-l de toată aprecierea şi susţinerea sa. De atunci, a avut tot sprijinul. Şi minunea s‑a înfăptuit. Părintele Nichifor a ucenicit la trei sfinţi: Sf. Cuv. Mărturisitor Arsenie Boca, Sf. Mărturisitor Dumitru Stă­ni­loae (căruia i-a şi fost secretar o vreme) şi Sf. Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. De unde şi această for­ţă de nestăvilit pentru Biserică. Mi-a mărturisit-o, cu ceva ani înainte de a se înveşnici: „Mi s-a sădit atracţia pentru cele religioase din exemplul părinţilor, din citirea foilor Lumina Satelor, apoi din Iisus Biruitorul şi din rugăciunile părin­ţi­lor. Mama era analfabetă, şi nu ştia să ne îndrume prea mult, dar noi învăţam din viaţa ei cum să creştem şi să trăim“.

Mărturii ca cea a Părintelui Todor Nichifor găsim pre­tutindeni în istoria Oastei Domnului. Multe dintre ele, nu­mai sfinţii şi fericiţii noştri înaintaşi le ştiu. Ceea ce ştim însă noi cu certitudine e că ai noştri au vieţuit şi împreu­nă‑lucrat cu sfinţii deja recunoscuţi şi asumaţi de Biserică. Sfinţii noi canonizaţi îi vor chema şi pe ai noştri lângă ei. Aşa cum au făcut-o şi câtă vreme au fost între noi. Ne ră­mâne doar să ne facem partea noastră. Aceea de a fi vred­nici de cinstirea lor.

Fratele Romeo PETRAŞCIUC