Iisuse, când purtat de patimi
pe calea lumii rãtãceam
când nici iertarea şi nici pacea
nici dragostea nu-Ţi cunoşteam.
Mi-au spus-o mulţi în multe feluri
cât eşti de Bun şi plin de har,
cã fericirea Ta şi pacea
şi bucuria n-au hotar.
C-a Ta iubire n-are margini
nici început şi nici sfârşit
cã nimeni şi nimic ca Tine
nu-i vrednic a mai fi iubit.
Cã Frumuseţea Ta întrece
a-nchipuirii orice zãri
cã eşti Izvor de nesecate
şi veşnic noi înviorãri…
Mi-au spus atâţi şi-atât Iisuse
de tot ce-n Tine pot afla
când inima pe veşnicie
întreagã Ţie voi preda…
– Dar astãzi când mã scald în harul
şi-n slava care mi-ai adus
Iisuse, nici a mia parte
din cât simt eu, ei nu mi-au spus!
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
