Iisuse, știu cã-n viața asta
odatã va veni o zi
din care lungile suspine
și zbuciumãri, se vor sfârși.
C-atunci solia ușurãrii
va duce izbãvitul lut
în calda țãrnii-mbrãțișare
din care-odatã s-a nãscut.
Cã tot ce-n lume-a fost trãire,
mișcare, lacrimi, simțãmînt
le-ngroapã-n ultima durere
întâiul bulgãr de pãmânt…
Dar o, cu toate-acestea Doamne
aceastã zi o chem demult,
din lunga-ncãtușare-a firii
și-a lutului sã simt cã-s smult.
Cã trec prin porțile acestea
ce-n partea asta sunt de fer
cã ies de cealaltã parte
de aur, de smarald, de cer…
Cã zbor cu albe-aripi prin soare
mai sus, mereu mai sus, mai sus
pân-la Izvoarele Luminii
ce ies din umbra Ta Iisus…
Cu ce cântãri de bucurie
Iisuse-atunci Te voi slãvi,
scãpat din cea mai neagrã noapte
la cea mai strãlucitã zi!…
Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”
