Vorbirea fratelui Ioan Opriş
de la nunta de la Simeria – 27 iulie 1985
(…) Scumpe surori şi cei dragi şi scumpi [pentru care] ne-am strâns aici să aibă sufletul plin de această mângâiere şi bucurie, şi sfinţenie.
Dacă ieri mi-ar fi zis cineva: „Te duci mâine aci, la nuntă la Simeria, că doar e aproape, la nouă kilometri?”, cred că aş fi fost în stare să răspund de o mie de ori: „Nu pot! Nu pot!”. Cum sunt aici, numai Domnul ştie – slăvit să fie Numele Lui!
M-am uitat aici la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Mai presus de toate, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii”. Nu ştiu, gânditu-m-am vreodată sau niciodată: cum să te îmbraci… să te îmbraci cu dragostea? Că-i legătură a desăvârşirii. Nu spune că-i o haină a desăvârşirii, cu care te‑ai putea îmbrăca. Ci este o legătură a desăvârşirii. Şi imediat mi-a venit în gând cuvântul de la sfânta biserică ce zice aşa, la marile praznice: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia!”. Deci iată, iată haina! Căci El este dragostea noastră. El este iubirea noastră. Domnul Iisus este puterea, lumina, harul nostru, totul nostru.
Fraţilor dragi şi surori scumpe, îmbrăcaţi-vă cu dragostea. Deci poate şi dragostea să fie o haină, pentru că dragostea însăşi este Hristos. Şi acolo, la biserică, zice aşa: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”. V-aţi îmbrăcat în Hristos. Deci a te îmbrăca în Hristos sau a te îmbrăca în dragoste e una şi aceeaşi lucrare, acelaşi lucru.
Mi-a fugit gândul departe, departe, cu vreo doisprezece ani în urmă. Eram la o nuntă. Nunta s-a făcut în 17 februarie şi era frig. Nunta s-a ţinut la noi în curte, că era o fiică a mea cea care se mărita. Şi doi fraţi (unul e prezent aci şi unul a plecat la cele veşnice) se ţineau de capul meu şi ziceau:
– Cum vrei să faci tu nunta acuma iarna, în 17 februarie, sub cerul liber? Că tu ai nişte căsuţe mici… unde [vor încăpea], că lumea o să vină? (…) De ce ai invitat ţara întreagă? Zic:
– Eu n-am invitat pe nimeni.
– Cum n-ai invitat? Că toată ţara vrea să vină!
– Dragii mei, eu n-am invitat pe nimeni. Dacă mă acuzaţi că am invitat, atunci admit că am invitat vreo douăzeci de persoane. Or, pentru douăzeci de persoane am loc în casă. Dar [atât de mulţi] nicidecum eu n-am invitat.
Şi atunci, dragii mei, a venit lumea şi am mers la biserică. Preotul care i-a cununat pe copiii mei (căci acum ai mei sunt, ginerele fiind din Moldova), părintele de-aici din Simeria, de la biserica de la şosea, a ţinut o predică după nuntă. Atâta ştiu că plângea. Când vorbea, plângea. Şi în mijlocul nostru se găsea o femeie din Moldova. A venit din curiozitate, să vadă Ardealul şi să vadă şi o nuntă a ostaşilor. Şi atunci a stat şi a ascultat. S-a uitat la preot că plângea.
După ce s-a dus acasă, se întâlneşte cu păstorul de la ea din comună, cu preotul, care-i zice:
– Ţaţo, ce-ai făcut? Am auzit că şi dumneata te-ai stricat de cap de când te‑ai dus în Ardeal! Te-ai dus în Ardeal să vezi Ardealul, să vezi o nuntă… trebuia să ai grijă!
– Părinte dragă, ştiţi cine m-a „înnebunit” pe mine de cap? Un preot ca dumneata! Care ţinea predica plângând.
Şi a întrebat-o:
– Ce s-a întâmplat cu dumneata? Ce s-a întâmplat acolo?
– Uite, îţi spun adevărul: când l-am văzut pe preotul acela şi l-am ascultat ce frumos a vorbit, cum îi îndemna pe oameni să se hotărască pentru Dumnezeu, plângând, atunci eu am simţit, din călcâie şi până în creier, ca un curent electric că se urcă şi se coboară şi iar se urcă, şi iar se coboară. Şi atunci am zis către satana: „Adio pe veci! Pe veci! [Am rupt] orice legătură cu tine!”.
Şi a plecat, şi i-a dat pace.
Fraţilor dragi, hotărâţi-vă pentru Domnul Iisus! Hotărâţi-vă pentru Hristos! Hotărâţi-vă pentru viaţa veşnică! Cu Dumnezeu nu aveţi de pierdut niciodată şi nimic. Fără Dumnezeu pierdem totul. Pierdem şi pământul de sub noi odată…
Să ne dăm toată silinţa ca, de la asemenea binecuvântate oaze, ospeţe duhovniceşti, să nu plecăm nici unul acasă aşa cum am venit. Să nu plecăm nici unul sărac. Cum spune Cuvântul lui Dumnezeu în Apocalipsa, capitolul 3: „Fiindcă zici că eşti bogat, te-ai îmbogăţit şi nu duci lipsă de nimic, şi nu vezi că eşti sărac, nenorocit, orb şi gol”. Nu vezi? Păi omul fără Dumnezeu aşa este! Sărac, orb, nenorocit şi gol. Cercetează-te bine tu, care poate nu te-ai împăcat… careva. Noi nu ştim cine. Dar acela care nu s-a împăcat încă cu Dumnezeu, cât e de gol, cât e de sărac, cât e de orb, cât e de nenorocit… Caută şi te împacă cu Dumnezeu! E o ocazie atât de sfântă!
Acum permiteţi-mi, lăsaţi-mă să vă spun că într-o zi, împreună cu un frate (care-i şi el aici), veneam de la o nuntă din Moldova şi intram în altă nuntă. Asistaserăm o jumătate de zi la o nuntă şi pe urmă am trecut cu maşina dincolo, la cealaltă nuntă. Şi acolo era o altă mulţime… extraordinar. Că n-a fost chip să putem intra în adunare. N-a fost chip. Şi am stat acolo la margine, aşa cum se cuvine să stăm. Şi acolo la margine am văzut-o pe o femeie că plângea grozav, că la mijloc se predau suflete lui Hristos (multe, multe suflete s-au predat). Şi femeia asta stătea în margine şi se vedea oarecum dezmoştenită, că pe ea n-o ia nimeni în seamă. Şi plângea grozav. Şi-i zic:
– Auzi, dumneata Îl iubeşti pe Domnul Iisus?
– Vreau să-L iubesc, dar eu nu ajung acolo la mijloc, să mă rog şi eu, să declar şi eu, să spun şi eu ceva…
– Zi numai atâta, din toată inima şi din tot sufletul: „De azi încolo şi eu Îl iubesc pe Domnul Iisus!”.
Şi a zis femeia. Şi imediat peste ea a venit harul lui Dumnezeu, s-a liniştit, era bucuroasă, era fericită! Aşa vine bucuria din partea lui Dumnezeu.
Fraţilor, nu-i mai frumos de o mie de ori aşa, decât aşa cum face [lumea]? (…)
Nunta cu Domnul Iisus e sfântă, e dreaptă, e curată, e binecuvântată! Măi fraţilor, măi! Nunţile cu Dumnezeu, o nuntă cum a fost cea din Cana Galileii… Ce frumos ne-a spus şi fratele că a văzut acolo unul din vasele din Cana Galileii pe care au avut poruncă slugile să le umple cu apă şi Domnul Iisus le-a binecuvântat. Da! A prefăcut apa în vin. Şi a rămas [de atunci] acea amforă, acel vas pe care îl ţineau acolo, probabil în familie, pentru curăţenie. Şi Domnul Iisus a spus: „Toate vasele acestea, şase, le umpleţi cu apă”.
Dragii mei! Aici nu vedeţi frăţiile voastre, nu vedeţi… nu vedeţi, iubiţilor, că e harul lui Dumnezeu aci? Nu mâncare, nu băutură, nu nimic! Şi suntem plini de viaţă veşnică şi de dragoste. Cui nu are răbdare, Dumnezeu îi înmulţeşte şi răbdarea. Cui îi e foame, i se şterge şi foamea. Numai nu îi e foame; nu îi e sete; n‑au oamenii timp de lucrurile acestea. Ci tremură de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu; de al Evangheliei lui Hristos; de al mântuirii lui Hristos; de al fericirii pe care o îmbie El şi celui din urmă: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi”. Toţi! Fratele meu, nu uita că şi tu eşti chemat! Şi tu, când a zis El: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da vouă odihnă. Luaţi jugul Meu că-i bun şi sarcina Mea că-i uşoară.” Dar se poate un jug mai dulce, un jug mai bun?…
Astăzi îi spuneam unui tânăr – stătea cu ţigara în gură – şi zic către el:
– Am fost îmbiat undeva [cu promisiunea] că mi se dă libertate, că îmi dă drumul să plec acasă dacă fumez o ţigară. Şi am spus: „Şi aşa îmi daţi drumul. Nu! Nu fac aşa ceva!”.
Dragii mei, nu se poate! A fi cu Dumnezeu înseamnă să fii în felul cel mai curat, cel mai frumos, cel mai cinstit. „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, zice Sfântul Apostol Iacov, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor! Curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!”
Fraţilor, slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 5
