Home În amintirea fratelui Moise Velescu

În amintirea fratelui Moise Velescu

În amintirea fratelui Moise Velescu

Fratele Moise Velescu s-a născut în comuna Cicir, din judeţul Arad, la data de 27 februarie 1921.

În 2 februarie 1951 s-a căsătorit cu sora Eliţa, buna şi scumpa noastră soră din Vărşand, jud. Arad, cu care împreună au făcut multe şi tainice binefaceri pentru mulţi cunoscuţi sau necunoscuţi, fraţi şi copii ai lui Hristos.

După ce s-au predat în slujba Domnului, ei şi-au pus cu totul în această slujbă nu numai viaţa lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor şi timpul lor. Încă de la început, casa lor din Arad, str. Turturicii, nr. 7, a devenit casa de oaspeţi a Domnului Iisus pentru toţi fraţii care aveau drumuri şi trecere pe acolo, dintr-o parte în alta a ţării. Fratele Traian Dorz îndeosebi le va păstra o veşnică preţuire şi recunoştinţă pentru că încă de la începutul închisorilor sale, din 1947 şi până în anii ultimelor încercări, de-a lungul multor zeci de ani, aceste două suflete nobile şi scumpe au fost statornice în a-l căuta pe la toate închisorile şi spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul şi pentru Lucrarea Oastei Sale.

Lună de lună, în anii cei grei, fratele Moise şi sora Eliţa şi-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la uşile închisorilor ori spitalelor spre a căuta cu câte un pachet pe suferinzii Domnului, ori pe familiile acestora rămase acasă fără hrană, fără îmbrăcăminte sau lemne de foc…

Adeseori, împreună cu fratele Şandor de la Beliu şi soţia acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer şi sora Fica de la Simeria, ei au avut grijă să nu rămână necercetată nici o casă şi nici o familie rămasă fără fratele care era în încercare pentru Domnul. Adesea îşi aduceau acolo ultimul aliment din cămara lor şi ultimul bănuţ din pungă… Niciodată nu vor fi uitate înaintea lui Dumnezeu aceste jertfe şi osteneli ale acestor minunate inimi binefăcătoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului să le răsplătească El, Singurul Care poate fi în măsură să le răsplătească, după mulţimea îndurărilor şi bogăţiilor Sale.

În afară de această muncă de ajutorare deosebită ca a oricăror alţii, tot aşa de frumoasă şi de binefăcătoare a fost şi munca şi jertfa lor de posturi şi rugăciuni, la fel de susţinute pentru fraţii şi familiile celor încercaţi. Ori pentru răbdarea şi biruinţa Lucrării Domnului, care era atât de încercată şi prigonită de zeci de ani de zile.
În acei ani de mari frământări şi necazuri, fratele Moise şi sora Eliţa, împreună cu alţi fraţi şi surori din jurul lor, au organizat schimburi de rugăciune necurmată. Douăzeci şi patru de echipe de fraţi şi surori erau aşezaţi pe schimburi de câte o oră în fiecare zi şi noapte. Când le sosea ceasul anumit, cei care alcătuiau schimbul de rugăciune auzeau ceasul sunând şi se sculau, aşezându-se pe genunchi în faţa Domnului şi Cuvântului Său. Şi rămâneau îngenuncheaţi un ceas, rugându-se cu lacrimi şi cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era în suferinţă, după numele său. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare în parte. Petrecând astfel tot acest ceas în cereri şi în mijlociri stăruitoare pentru viaţa, pentru statornicia în credinţă, pentru putere de răbdare, pentru încrederea, nădejdea şi dragostea fiecărui suflet ajuns în încercări grele din pricina Evangheliei. Şi aceasta zi de zi, lună de lună şi an de an, până când Domnul răspundea rugăciunilor lor, aducând înapoi pe prinşii de război ca nişte râuri de miazăzi, cum spune Psalmul…

– Ce fericiţi eram – spunea fratele Moise după aceea – când ne venea ora să îngenunchem, preluând noi solia rugăciunii, când ştiam că în acel ceas şi în acel minut alţi fraţi şi alte surori ale noastre se ridicau de pe genunchi după ceasul lor de rugăciune. Şi tot aşa, când noi ne ridicam după ceasul nostru, ştiam că în loc îngenunchează alţii, preluând în faţa Domnului solia această sfântă de la noi. Ce minunată şi neuitată va rămâne vremea acestor ani pentru noi toţi cei care am luat parte la această fericită şi dumnezeiască sarcină. Niciodată n-am fost atât de fericiţi şi atât de tari duhovniceşte – şi cred că niciodată nici nu vom mai fi cum am fost atunci! Şi cu toate că eram de atâtea ori zdrobiţi de oboseală după munca grea a zilei, ori lipsiţi după toată împrăştierea lucrurilor noastre, totuşi niciodată n-am fost nici bolnavi, nici flămânzi, nici doborâţi. Puterile noastre se înnoiau din zi în zi, bunurile noastre se înmulţeau văzând cu ochii, iar bucuriile sufletelor noastre erau de nedescris…

După trecerea acelor vremuri de încercare, sufletele scumpilor noştri de pe strada Turturicii au rămas la fel de apropiate şi de tinere în dragostea lor ostenitoare şi jertfitoare pentru Domnul şi pentru fraţi.
Cei doi fii ai lor, Iosif şi Neluţu, crescuţi şi ei de nişte astfel de părinţi, au moştenit aceeaşi dragoste şi bunăvoinţă faţă de fraţi, lucrând şi ei după puterile lor în tot ce au văzut ani de zile făcând părinţii lor.

Fratele Moise, având de la Domnul şi darul scrisului încă din copilăria sa, a scris frumoase poezii, din care unele au devenit cântări. El a colaborat astfel de-a lungul anilor cu diferite inspiraţii duhovniceşti încă din 1941 pe la revista „Familia Creştină” şi „Isus Biruitorul”. În afară de aceasta a mai avut frumoase lucrări pentru hrana şi întărirea sufletească îndeosebi a tineretului din Lucrarea Oastei Domnului.

Toată frumoasa şi neuitata pildă a fratelui Moise pentru împlinirea unora dintre cele mai plăcute virtuţi creştineşti înaintea lui Dumnezeu, mai ales binefacerea şi rugăciunea – va rămâne o dovadă neuitată despre slujirea adevărată a unui suflet care, făcându-le pe toate acestea în modul cel mai frumos şi mai vrednic, a ştiut totuşi să fie şi să rămână cel mai smerit şi mai modest suflet de frate şi de ostaş al Domnului.

Să le răsplătească Domnul cu toată bogăţia şi dragostea Sa şi alor lui, acum şi în vecii vecilor! Amin.

Traian Dorz – Fericiţii noştri înaintaşi

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *