15. Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată…
Îţi simţeam inima cunoscută, bătând dureros şi fierbinte pentru mine, la uşa mea, aşteptând.
16. Dar am tăcut nemişcat.
Îţi auzeam suspinul adânc şi Îţi bănuiam mâhnirea amară,
dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.
17. Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic, dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele, cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfăţişarea Ta îmi vorbea mai sfâşietor ca orice glas.
18. Atunci Ţi-am strigat: Du-Te! N-a fost de-ajuns cât am suferit până acum din pricina Ta?
19. Mama mea şi fraţii mei m-au bătut şi m-au lovit atât de greu şi de îndelung. Priveşte-mi făptura palidă de vânătăi şi de răni pe care, în casa celor ce mă iubeau, le-am primit din pricina Ta.
20. Numele meu a ajuns o ocară şi toţi mă arată cu degetul, luându-mă în râs şi batjocorindu-mă din pricina Ta.
21. Până şi secăturile dispreţuite mă dispreţuiesc.
22. Beţivii m-au pus în cântecele lor, iar desfrânaţii îşi fac semne, arătându-mă cu degetul când merg pe drum, din pricina Ta.
23. Până la marginile cetăţii se vorbeşte numai despre mine.
24. Femeile guralive şi iscoditoare îmi scot tot felul de vorbe rele.
25. Trecătorii se uită pe furiş, cu ochi miraţi şi vicleni, spre casa mea, şoptindu-şi sau strigându-şi tot felul de întrebări şi răspunsuri jignitoare despre mine, din pricina Ta.
26. Orice văd şi orice aud mă chinuie.
Tot ce fac este rău.
Tot ce dau este respins.
Tot ce gândesc este judecat şi ocărât din pricina Ta.
27. Dragostea Ta mi-a ajuns o povară. N-o mai pot purta. Du-Te!
Şi Ţi-am întors spatele, cu duşmănie.
28. Am auzit paşii Tăi întorcându-se cu amar şi îndepărtându-se zdrobiţi.
29. Ştiam că nimic pe lume nu mai poate fi atât de amar zdrobită ca inima Ta, atunci.
30. Dar nu-mi păsa. În mine era o inimă străină care Îţi vorbea în nebunie, ca unui vrăjmaş.
Nu ştiam…
Faţă de-un prieten dulce, tu să ai, în vremi amare,
bunătatea nesfârşită şi iubirea cea mai mare.
Când se află-n vremuri bune, omul crede şi nu crede,
dar iubirea ta curată numai la necaz ţi-o vede.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
