1. Îmi mai aduc încă şi acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă.
2. Şi nu voi putea să uit niciodată înştiinţarea dragostei Tale care lupta cu întunericul să nu mă cuprindă de tot.
3. – Adu-ţi aminte cât de mult te-am iubit! – îmi ziceai Tu.
Gândeşte-te de unde am venit pentru tine!
Şi aminteşte-ţi cu ce preţ te-am răscumpărat!
4. Ridică-te, scoală-te, vino, deschide-Mi iarăşi inima ta şi braţele tale!
5. Tu nu trebuie să fii al nimănui altcuiva, nici măcar al tău însuţi, căci Eu te-am răscumpărat cu un preţ nespus de mare.
6. Ascultă-Mi glasul Meu – şi inima ta să găsească toată plăcerea ei în căile Mele!
7. Numai Eu îţi pot da ţie adevărata şi întreaga fericire aici şi în veşnicie; nimeni altcineva.
8. Nu-ţi lăsa inima înduplecată de ispită şi nu-ţi deschide braţele spre păcat! Păcatul este nefericirea ta. Nefericirea îţi va zdrobi viaţa.
9. Revino la dragostea ta dintâi! – îmi ziceai Tu. Numai în Mine vei afla adevărata iubire, numai Eu ştiu să te fac cu adevărat fericit.
10. Tot ce este al Meu va fi şi al tău. Ai să vezi slava pe care o am Eu şi Eu te voi face părtaş la ea…
11. Locul unde stai – îmi ziceai Tu – este un loc primejdios. Şi starea în care ai ajuns acum este o stare aducătoare de nimicire.
12. Lasă-ţi toată sărăcia acestei locuinţe şi smulge-te din ispita acestei stări!
13. Primeşte îndemnul Meu şi alege înălţimile Mele!
14. Ceea ce ochiul tău n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima ta n-a putut să bănuiască te aşteaptă la Mine. Vino!…
Va urma…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu