ÎN ŞCOALĂ SAU ÎN BISERICĂ să se ţină adunările Oastei Domnului?

În preafrumoasele rapoarte ce tipărim despre adunările Oastei Domnului din largul ţării, se scoate aproape în toate la iveală că aceşti preavrednici şi de Dumnezeu iu­biţi ostaşi, fiind ei fii credincioşi şi neclintiţi ai sfintei noastre Bise­rici Ortodoxe, peste tot locul, dacă în zi de duminică sau de săr­bătoare are loc adunarea lor, ei întâi şi-ntâi merg la sfânta bise­rică, unde nu numai că ascultă sfânta slujbă, dar cei ce ştiu cântă în strană sau chiar în cor, iar apoi, pentru ţinerea adunării însăşi, trec în şcoală.

Asupra acestui lucru am dori o înţelegere, care ni se pare mai po­trivită scopului. Spunem ce am vă­zut într-un oraş din Mitropolia ort. a Ardealului, la Orăştie. Aici Oa­stea Domnului s-a înfiinţat aşa ca în cele mai multe locuri, răsărind din sânul poporului ca o semănătură căzută pe pământ bun.

S-au adunat întâi 2, 3 inşi la care a prins gândul bun propovăduit prin aceste foi de la Sibiu, apoi mai multicei şi, aflând că şi în co­muna vecină Căstău se găsesc câţiva dornici de a întemeia Oaste de lepădare de păcate şi de slăbi­ciuni, pornirea a prins. Într-o zi, îndată după sf. Paşti, s-au înţeles cei din Căstău cu cei din Orăştie să se adune în curtea unui frate bun din Orăştie şi la adunarea lor să poftească şi pe preoţi – care nu aflaseră încă de aceste adunări. S-a dus unul din cei doi preoţi şi, aflându-i pe oameni în curte, în jurul unei mese lungi, cu cărţi de rugă­ciuni, le-a zis:

– Mă bucur foarte mult că vă văd la aşa lucru frumos şi plăcut lui Dumnezeu. Dar de ce aci în curte, afară, unde se aude zgomotul din uliţă, [unde] poate veni vreme tulbură­toare? De ce nu veniţi la bise­rică? Am fi făcut împreună ve­cernia şi apoi vorbeam de cele ce doriţi.

– Mă rog, credeam că nu ne primiţi bucuros, că am auzit că pe unele locuri nu-i lasă pe ostaşi în biserică, ba nici în şcoală…

Şi primind lămurirea că aici vor fi primiţi cu toată dragostea, îndată au plecat, bucurându-se, cu preotul în frunte. Şi, luând parte la vecernie, au ţinut apoi cea dintâi adunare mai de seamă aici, în sfânta biserică. Şi de atunci în toate du­minicile şi sărbătorile, adunările Oastei din acest oraş (la care vin adeseori şi cei din comuna vecină) se ţin tot în biserică!

Şi, în vreme ce până atunci ve­cerniile se ţineau numai rar sau deloc, că nu le cerceta poporul (ca la oraşe), de atunci vecerniile de duminică sau sărbători, după prânz, sunt tot mai cercetate, aproape ca sfânta Liturghie.

Şi – asta voiam s-o scoatem la iveală –, la aceste vecernii urmate de program al Oastei Domnului (cântări, predică anume, tâlcuiri, ci­tiri, declamări, rugăciuni) vin de două şi trei ori mai mulţi creştini dintre cei neînscrişi în Oaste, pe câţi ostaşi sunt.

Şi aceştia la biserică vin, căci în biserică îşi au unii scaunele lor, dar tuturor le e loc cunoscut şi drag sfânta biserică, şi-i largă şi cu­prinzătoare. Vin ca pentru vecernie şi rămân şi la şedinţa Oastei. Şi vezi doamne şi domnişoare, şi multe femei şi bărbaţi care în şcoală n-ar merge, că li s-ar părea loc străin şi oarecum mai puţin primitor decât casa lui Dumnezeu. În biserică stau bucuros, ascultă şi vin iar şi iar, semn că le place. Şi aşa, azi o inimă dintre acestea de oaspeţi de la şedin­ţele Oastei, mâne alta e mulţumită de ce aude şi vede. Şi mai încolo se simte atrasă şi ea spre evlavioasa grupare.

Ţinerea adunărilor Oastei în bise­rică, în auzul tuturor celor ce – nefiind înscrişi – le ascultă totuşi, sunt şi un fapt liniştitor pentru bunii apărători ai legii străbune, că aceşti ostaşi nu sunt oameni câtuşi de puţin depărtaţi de sfânta lege şi de Biserica ei; că de ar fi, nu aici s-ar aduna. Ci-s chiar fii foarte cre­dincioşi Bisericii, doar cu lepădarea de unele păcate care mai ispitesc pe alţi fraţi creştini. Şi aşa zvonu­rile rele ce le răspândesc unii ne­pricepuţi sau răuvoitori ai Oastei se risipesc de sine, ca fumul de faţa focului…

Peste săptămână, se ţin şi în oraşul de care vorbim adunări de seară, miercurea şi vinerea, în şcoala de sub conducerea zelosului direc­tor şcolar dl. Creţu. În aceste adu­nări, ostaşii învaţă cântări, se de­prind în citiri, în declamări (spu­nere de versuri) şi altele, ca probe pentru adunarea sărbăto­rească de duminica.

Ei bine, la aceste adunări în şcoală vin numai ostaşi şi foarte puţini creştini de ceilalţi. Pe când în biserică vine lume multă! – ceea ce e pentru mine dovadă că toată acea lume acolo se simte mai bine, mai lângă Domnul, în sfântă Casa Lui.

Sunt de o sută de feluri foloa­sele adunărilor în biserică, faţă de cele ţinute în case singuratice, fie şi în şcoală. Unde mai pui că în şcoală nici nu încap mulţi. (Vezi ra­portul de azi din Sepreuş şi Gai, unde lumea nu a încăput în şcoală). Mai adaug că vara se face căldură ne­suferită, pe când biserica e peste tot locul mai încăpătoare şi mai răcoroasă. (Iarna poate fi încălzită, cum se încălzesc azi multe biserici.)

Pentru acestea şi multe alte cu­vinte, suntem de părere ca adună­rile sărbătoreşti ale Oastei să se ţină peste tot locul în biserică, chiar şi acolo unde şi când preotul n-ar putea fi de faţă. Numai peste săptămână adunările cele ca de în­văţătură şi de pregătire să se ţină şi în alte case.

Cercaţi şi credem că vă veţi în­credinţa uşor că mai bine va fi aşa.

I.M.
«Oastea Domnului» nr. 45 / 9 nov. 1930, p. 1

din ”Gazetarul credincios Ioan Marini”
Articole apărute între anii 1930 şi 1938
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017