din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Dej – 12 octombrie 1981
Se vorbeşte despre îndrăzneală!… Îndrăzneala, şi ea, este o virtute mare, sfântă şi înaltă. Copiii lui Dumnezeu, şi ei, au avut o îndrăzneală sfântă în toa-te.
Dacă ne gândim la David… ce îndrăzneală a avut copilul acela… o îndrăz-neală mare! O îndrăzneală care l-a făcut să facă lucruri mari.
Dacă ne gândim la Ioan Botezătorul, şi omul acesta sfânt a îndrăznit să-l mustre pe Irod. N-a îndrăznit nimeni, ci numai el.
Dacă ne gândim la Petru şi la Ioan, şi la Iacov din Faptele Apostolilor, când îndrăznesc în faţa celor mari să ridice numele lui Iisus şi să spună lămurit: „Voi L-aţi răstignit, dar L-a înviat Dumnezeu şi noi suntem martorii Lui”… Doamne, ce îndrăzneală sfântă!
Dar există şi o îndrăzneală satanică.
Există, fraţii mei! Şi am vrea să luăm câteva citate din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi să învăţăm. Pe vremea lui Moise, Dumnezeu îl trimite pe acesta la Faraon, spunându-i:
– Moise, ce ai tu în mână?
– Un toiag.
– Aruncă-l în faţa lui Faraon, când vei ajunge acolo. Şi toiagul lui Moise s a făcut şarpe şi Faraon s-a îngrozit…
Dar îndrăznesc vrăjitorii să vină, să facă şi ei tot aşa. O, ce îndrăzneală diavolească! Nu ştiau vrăjitorii oare că Moise era de partea adevărului? Că ceea ce făcea Moise era voia lui Dumnezeu? Şi totuşi ei se împotriveau, ca să-l ducă pe Faraon şi să-l facă să-şi împietrească inima.
Ce îndrăzneală, ce cutezanţă! Ei ştiau şi totuşi au făcut, şi totuşi s-au dus aşa…
Priviţi la Izabela!… Femeia aceasta stricată a îndrăznit să dărâme altarele Domnului când a ajuns la un loc de frunte. A îndrăznit ca să omoare pe toţi proorocii Domnului.
O, Ahab, ce nenorocit ai fost! Căci şi asupra ta va cădea tot blestemul acesta. Nu ţi-ai găsit tu în Israel o soţie bună? Şi a trebuit să-ţi aduci din altă parte o străină care să nenorocească întregul Israel?
O, fraţii mei tineri, să învăţaţi din lucrul acesta! Căutaţi-vă întotdeauna lângă inima voastră să aveţi o inimă ca şi a voastră, din casa părinţilor voştri, din neamul vostru sfânt, căci numai aşa veţi fi fericiţi.
Îndrăzneşte Iuda să-L sărute pe Stăpânul, trădându-L, vânzându-L!… Ce îndrăzneală, ce cutezanţă! O, Iudo, de ce ai ales tu tocmai sărutul ca să faci fapta cea mai mârşavă, cea mai groaznică, pe care n-a îndrăznit nimeni până la tine să o mai facă?
O, Iudo, dacă nu ai avea tu urmaşi niciodată! De n-ar mai săruta nimeni făţarnic niciodată… Cum nu ţi-a ars buzele când L-ai atins în chip nelegiuit şi trădător, să-L săruţi pe Stăpânul tău?
Îndrăzneală!…
Îndrăznesc Anania şi Safira să-L mintă pe Dumnezeu şi mor. Îndrăznesc prea mulţi, fraţii mei, rău… Îndrăznesc rău…
Îndrăznesc copiii să-i mintă pe părinţi…
Îndrăznesc să le mintă pe mamele lor…
Îndrăznesc elevii să-şi mintă învăţătorii.
Îndrăznesc soţii să-şi mintă soţiile.
Îndrăznesc soţiile să-şi mintă soţii.
Îndrăzneşte creştinul să-L mintă pe Dumnezeu, spunând: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să I-o dăm” – şi nu-I dă nimic.
De atâta vreme, fraţilor, şi noi am zis, şi noi am strigat: „Doamne, şi noi Îţi dăm viaţa noastră întreagă Ţie!”…
Anania şi Safira au dat numai o jumătate şi au murit pe loc. Nu vă miraţi că veţi găsi pe drumul frăţiilor voastre morţi şi aici, şi acolo… Ei sunt din aceia căzuţi care L-au minţit pe Dumnezeu.
Petru i-a spus Safirei: „Picioarele celor care l-au înmormântat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine”…
O, binecuvântate picioare, voi, de-a lungul vremilor, să-i luaţi pe oamenii aceştia care L-au minţit pe Dumnezeu. Să-i luaţi din drum, ca, acei care vin cântând, acei care vin frumos, acei care vin pe urmă să nu se lovească de ei. Aşa păţesc cei ce L-au minţit pe Dumnezeu!
Şi îndrăzneşte slujnica din Faptele Apostolilor capitolul 16 să spună un adevăr… Asta-i culmea! Tocmai prin acest adevăr pe care-l spune, să înşele adevărul, să defaime adevărul, să-L defaime pe Hristos. Spunea slujnica mulţimii: „Oame¬nii aceştia sunt robii Dumnezeului Preaînalt. Ei vă vestesc vouă taina mântuirii”.
Adevărat a spus ea, că aşa era. Un adevăr a spus această slujnică, această vrăjitoare… dar în acest adevăr era ceva ascuns, era ceva dubios, era ceva care să răstoarne adevăratul Adevăr.
Ea voia ca oamenii aceştia să fie slăviţi şi înălţaţi, nu Numele Aceluia pe care oamenii trimişi de Dumnezeu voiau să-L înalţe.
O, fraţii mei dragi, îndrăzneala aceasta diabolică… Mulţi au îndrăznit şi mulţi au lucrat în felul acesta.
Îndrăzneşte şi în vremile noastre câte o slugă, câte o slujnică să mărturi-sească poate câte o frântură dintr-un adevăr. Dar tocmai prin această frântură, ca să facă Adevărul să fie păgubit şi înjosit, mărturisesc un adevăr răsturnat…
Îndrăznesc acei care-şi uită primul legământ şi primul Botez să vorbească despre un alt botez…
Îndrăznesc, fraţii mei dragi, îndrăznesc…
Îndrăznesc acei care-şi uită părinţii să vorbească despre minuni, ca să-i în-cânte pe ceilalţi să-şi uite şi ei părinţii.
Îndrăznesc acei care-şi uită fraţii să vorbească despre alţi fraţi. Îndrăznesc acei care-şi uită limba lor maternă, limba în care au crescut… limba aceea dulce şi scumpă care le-a cântat şi a plâns la leagănul lor drag – şi să vorbească alte limbi, străine, pe care să nu le înţelegi.
Cineva spunea zilele trecute: „Am fost în Ungaria, că avem acolo neamuri, avem rudenii, şi există acolo nişte români care nu mai ştiu limba lor maternă. Nu mai vorbesc româneşte…”.
Cum se poate, frate, cineva să-şi uite limba lui? Cineva să-şi uite casa lui? Cineva să-şi uite ceea ce el altădată cu atâta dragoste a îmbrăţişat? Ceea ce altădată cu atâtea lacrimi a fost plătit de cei care ne-au adus până aici? Această limbă sfântă, această limbă dulce, această limbă pe care nu putem s-o uităm niciodată…
Limba aceasta despre care au spus şi cei de dinaintea noastră: „orice limbă să mărturisească Numele lui Iisus, că nu este alt nume dat oamenilor prin care să fim mântuiţi decât Numele lui Iisus!”…
Numele Lui să fie slăvit şi binecuvântat!
Fraţii mei dragi, ne gândim şi de data aceasta, şi în locul acesta, şi să ne întrebăm fiecare (şi eu mă întreb pe mine, să te întrebi şi frăţia ta, fiecare dintre noi care suntem la o nuntă): cum stăm cu aceste lucruri de care vorbim?
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2
