Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Intraţi cu îndrăzneală, cu credinţă şi cu evlavie în Templul Domnului.

Intraţi cu îndrăzneală, cu credinţă şi cu evlavie în Templul Domnului.

Intraţi cu îndrăzneală, cu credinţă şi cu evlavie în Templul Domnului.

7. Când eşti plin de încredere în Dumnezeu
şi plin de îndrăzneală în hotărârea de a-L sluji credincios pe Domnul Iisus în Templul Lui Sfânt, în Biserica şi credinţa părinţilor tăi,
– nimeni nu te mai poate opri. Atunci nimeni nu trebuie să te poată opri.
Te poate opri cineva din Templu, însă, numai când nu eşti cinstit:
când cu gura spui că eşti – dar nu eşti cu toată inima pentru El. Atunci da, te poate opri. Atunci da, – trebuie să te oprească!

8. Te poate învinui cineva numai când nu-ţi faci datoria faţă de templu
şi nu-ţi îndeplineşti cinstit tot ce se cuvine faţă de Casa lui Dumnezeu. Atunci da, trebuie să fii învinuit.
Dar când eşti cu un cuget curat faţă de Dumnezeu
şi îţi împlineşti cinstit şi din inimă ceea ce eşti dator faţă de Casa Lui,
– atunci nu ai nevoie şi nu ai voie să te mai temi de nimeni.
Atunci nu are voie – şi nici nu are nevoie – să te mai învinuiască!

9. Intraţi cu îndrăzneală, cu credinţă şi cu evlavie în Templul Domnului.
Staţi cinstit acolo
şi mărturisiţi cu hotărâre cuvintele vieţii noi, ale vieţii sfinte, ale vieţii în Hristos,
– fiindcă aceasta este porunca lui Dumnezeu.
Îndrăzniţi, Hristos v-a trimis acolo!
El este cu voi – şi veţi birui.

10. Orice cârtire şi orice murmurare la orice om vine dintr-o nemulţumire sau din mai multe.
Orice nemulţumire vine dintr-o nedreptate sau din mai multe.
Şi orice nedreptate vine dintr-un păcat sau din mai multe.
Între credincioşii adevăraţi, acestea nu trebuie să se întâmple niciodată,
– fiindcă ei, având dragostea care niciodată nu-şi caută folosul său, nu numai că nimeni nu va nedreptăţi pe nimeni, dar fiecare va căuta folosul fiecăruia.
Astfel toţi sunt fericiţi şi nimeni n-are motiv să murmure, să cârtească, să se plângă.

11. Nu întotdeauna este bine, fiindcă nu toţi câţi vin într-o adunare duhovnicească au Duhul Sfânt.
Şi nu toţi cei ce vin în staulul lui Hristos sunt oile Lui.
Mai sunt acolo şi câini, săriţi peste gard.
Mai sunt şi şerpi, băgaţi pe sub gardul Lucrării Domnului;
– iar toţi aceştia, vorbind o limbă străină de a popo-rului sfânt,
având o fire străină şi o ţintă străină,
– vor face totdeauna lucruri care dau naştere la murmurare, la cârtiri, la rele, la tulburări şi la rătăciri.

12. Despre primele tulburări făcute în Biserica creştină, Sfânta Scriptură spune că le-au provocat cei ce vorbeau greceşte… Aceştia erau evrei veniţi din alte părţi şi strămutaţi în Ierusalim de prin Asia Mică, Egipt şi din coloniile greceşti din Răsărit…
Aceştia au venit în Ierusalim, dar nu vorbeau nici limba lui,
nici n-aveau obiceiurile lui,
nici nu se uniseră cu duhul lui. Mai păstrau încă în ale lor tot ceea ce avuseseră de la străinii de pe unde erau împrăştiaţi şi dintre care veniseră în Ierusalim.
Ce mult rău fac şi în poporul lui Hristos cei care vorbesc limbi străine de duhul Lucrării Domnului! Cei veniţi cu obiceiuri şi cu vorbe de la alţii!

13. O, ce mare lucru este ca orice suflet care vine în Ierusalim, adică intră în adunarea Domnului, să lase tot ce avea când era în lume,
tot ce învăţase acolo, în limba aceea, în obiceiurile acelea, în felul acela
– şi, odată venit în poporul Domnului, să devină un om nou, cu limba lui, cu firea lui, cu tot felul lui de a fi, devenind una atât în gânduri, cât şi în simţuri cu fraţii lui în Hristos, între care a venit şi între care trebuie să stea.

14. Grija şi supravegherea asupra unităţii frăţeşti trebuie să o aibă în primul rând fiecare de sine însuşi.
Fiecare credincios sau credincioasă care se strămută din firea cea veche în firea cea nouă,
din păcat în har,
din felul deşert de vieţuire al lumii acesteia în felul cel duhovnicesc de vieţuire al lui Hristos
trebuie să se cerceteze mereu pe sine însuşi, pentru a se vedea dacă este în credinţă sau nu este.
Dacă este Hristos în sine sau nu este.
Dacă umblă prin Duhul Sfânt sau nu umblă.

15. Dacă unora nu le place să se cerceteze pe ei înşişi, atunci trebuie să aibă grija aceasta fraţii care îi văd, care îi aud, care îi ştiu.
Să caute aceştia să-i ajute să ajungă a se cerceta şi a se îndrepta,
– mai înainte de a fi prea târziu…

16. Mântuitorul ne-a poruncit acest lucru când a zis: Dacă vezi pe fratele tău că păcătuieşte, mustră-l între tine şi el.
Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine doi martori…
Dacă nu te ascultă nici aşa, – spune-l Bisericii…
Iar dacă nu ascultă nici de Biserică, desparte-te imediat şi pe totdeauna de el (Mt 18, 17).

17. Ce bine ar fi fost dacă şi noi am fi ascultat de cuvântul poruncitor al Domnului nostru
şi ne-am fi despărţit de la început de cei ce nu ascultă nici de fraţi şi nici de Biserică!
De toţi care au venit şi în Ierusalimul Oastei, dar n au vrut niciodată să-şi schimbe nici limba străină, nici obiceiurile altora, nici simţămintele,
ci îşi schimbă numai puţin părul sectarist de pe din afară, ca să semene cu lâna frăţească a adunării noastre.

18. Să vă fie această lecţie amară de învăţătură mă-car vouă, celor ce veniţi după noi,
– pentru ca să nu păţiţi şi voi la fel şi pentru ca măcar voi să fiţi scutiţi de durerile şi de pagubele pe care le-am îndurat noi
din pricină că nu am fost destul de treji şi veghetori asupra Ierusalimului Sfânt, la curăţia căruia avem dato-ria să veghem cu toţi ochii noştri mai deschişi.
19. Dacă undeva este o nedreptate din partea unuia – şi nu este tot atâta răbdare şi renunţare din partea ce-luilalt, acolo totdeauna se va lăsa tulburare şi cârtire.
Se poate că la început a fost asta, o vreme.
Dar când o sfoară se întinde prea mult, ea se rupe la acela care trage mai tare.

20. Scumpii mei fraţi şi surori, nu vă nedreptăţiţi niciodată, nici unul pe nici unul…
Nu vă nedreptăţiţi întru nimic, nici pe faţă şi nici în ascuns,
nici trupeşte şi nici sufleteşte,
– fiindcă nedreptatea împotriva fratelui este un păcat strigător la cer.
Lasă mai bine ceva de la tine, decât să iei ceva de la el.
Dacă trebuie să împarţi, dă-i lui partea cea mai ma-re.
Dacă trebuie să alegi, ia tu partea cea mai slabă.
Dacă trebuie să începi, ia tu partea cea mai mică.
Dacă trebuie să iei, rămâi tu cel mai din urmă.
Pâinea pe care o dăruieşti altuia, aia te va sătura cel mai bine. Şi haina pe care o laşi altuia te încălzeşte cel mai plăcut.
Cu o fărâmă nu te saturi, dar poţi să-ţi câştigi un prieten şi să-ţi obligi un vrăjmaş.
Doamne Iisuse, ajută-ne să facem cum ai făcut Tu.
Amin.

Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!