Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Care este fericirea întâi şi ce înţeles are?

Care este fericirea întâi şi ce înţeles are?

Care este fericirea întâi şi ce înţeles are?

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne învaţă ca prima virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor, adică pentru a dobândi fericirea, este sărăcia cu duhul.

Dar ce înseamnă „sărăcia cu duhul”?

După cum tălmăceşte Sfântul Ioan Gură de Aur[1], cuvintele «săraci cu duhul» înseamnă «smeriţi de bună voie», adică lipsiţi de trufia minţii şi de nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au căzut îngerii cei răi îi primii oameni. Ele nu arată deci pe cei neîntelepţi, neştiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Creştinii care cunosc şi urmează pe Hristos sunt „învăţati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) şi „fii ai luminii… nu ai întunericului” (I Tes. 5, 5), întrucât au dobândit învăţătură dumnezeiască de la Biserică, prin harul Sfântului Duh (I Cor. 5 ş.u.).

Săraci cu duhul sunt creştinii care, cugetând necontenit la desăvârşirea dumnezeiască, îşi dau seama cât de departe sunt ei de ea; cei ce îşi dezlipesc de bună voie inima de bunurile pământeşti, îşi golesc mintea de cunoştinţele cele de arte şi îşi eliberează sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel sărăcită, mintea să dorească a fi umplută cu bunurile cereşti, cu bogăţia ştiinţei dumnezeieşti şi cu iubirea celor veşnice. Aceşti creştini, oricât ar fi de virtuoşi, nu se cred niciodată desăvârşiţi, ci râvnesc şi se străduiesc fără încetare să urce treaptă cu treaptă, cât mai sus, pe scara desăvârşirii.

Pătrunşi de convingerea că nu au nimic de la sine şi că nu pot înfăptui nimic pentru mântuirea lor fără ajutorul şi harul lui Dumnezeu şi că, atâta vreme cât petrec în trup, sunt încă departe de fericirea veşnică, creştinii imploră necontenit îndurarea harului lui Dumnezeu.

Răsplata făgăduită celor smeriţi este împărăţia cerurilor, adică fericirea veşnică, pe care, prin credinţă şi nădejde, ei o gusta lăuntric încă pe pământ, dar deplin o vor avea numai în viaţa viitoare, prin părtăşia la fericirea veşnică.

Smerenia este deci prima virtute ce se cere creştinului. Fără ea, nimeni nu poate trăi o viaţă cu adevărat creştină; fără ea, nimeni nu poate nici măcar intra în această viaţă creştină, pentru că îi lipseşte dorinţa de a se lupta cu păcatele şi de a dobândi virtutea. Fără smerenie, creştinul nu se află în stare de a simţi nevoia harului dumnezeiesc şi prin aceasta se lipseşte tocmai de ceea ce are neapărată trebuinţă.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!