Iată ce gândeşte sufletul meu: dacă eu iubesc atât de puțin pe Dumnezeu şi sufletul meu tânjeşte cu atâta tărie după Domnul, cât de mare trebuie să fi fost întristarea Maicii lui Dumnezeu, când a rămas pe pământ după Înălțarea Domnului?
Ea n-a aşternut în scris întristarea sufletului Său, şi ceea ce știm despre viața ei pe pământ e puțin, dar trebuie să ne dăm seama că nu e cu putință să înțelegem plinătatea iubirii ei pentru Fiul şi Dumnezeul ei.
Inima Maicii Domnului, toate gândurile şi tot sufletul ei erau preocupate de Domnul; dar i-a mai fost dat şi altceva: ea iubea norodul şi se ruga fierbinte pentru oameni, pentru noii creştini, ca Domnul să ne întărească, şi pentru toată lumea, ca toți să se mântuiască. În această rugăciune era bucuria şi mângâierea ei pe pământ.
Nu înţelegem în deplinătatea ei iubirea Maicii lui Dumnezeu, dar ştim aceasta:
cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferințele sufletului;
cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa;
cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea;
cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa.
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei
