Cum s-au convertit medicul C-tin Banu şi profesorul I. Creangă
După ce s-a obişnuit cu regimul din închisoare, fratele Marini, cu Biblia în mână, a început să circule printre deţinuţi, vorbindu-le despre Dumnezeu. Apoi, cu acordul preotului, a început un program de evanghelizare în capela închisorii. Dar spaţiul era insuficient pentru deţinuţii tot mai mulţi care veneau cu dragoste şi plăcere la acest program.
„…Aşa se face că într-una din zile – spune medicul Banu, un condamnat pentru activităţi politice – m-am întâlnit faţă în faţă cu fratele Marini în curtea închisorii. Auzisem despre activitatea lui religioasă printre deţinuţi şi doream să-l provoc la o discuţie pe teme de credinţă, întrucât eu nu stăteam prea bine la acest capitol, fiindcă angajarea mea în politică a anihilat sentimentul credinţei în Dumnezeu, cu toate că în copilărie participam la slujbele din biserică alături de părinţii mei ortodocşi.
Dar, aflându-mă în faţa fratelui Marini – care nu mai era doar un ortodox de rând – chipul lui senin şi blând şi cu figură de Evanghelist îmi dădea sentimentul că m-am întâlnit cu un sfânt. În acel moment, toate contra-argumentele mele faţă de adevărata credinţă în Dumnezeu s-au prăbuşit, simţind că ceva se răstoarnă în fiinţa mea. Apoi, după ce l-am fixat bine cu privirea, l-am întrebat cine este şi de unde vine. După ce mi-a răspuns prin cuvântul lui calm, i-am zis: «Cum se face că ai ajuns dumneata aici, printre atâţia indivizi certaţi cu legea, fiindcă, după figură, nu arăţi să fii un asemenea om».
Fratele Marini mi-a explicat apoi motivele pentru care a ajuns la închisoare. Ştiam şi eu ceva, doar din auzite, despre Oastea Domnului, dar nu-mi puteam imagina să se ajungă la asemenea sancţiuni din partea autorităţilor de stat contra unor membri ce-şi desfăşoară paşnic o activitate de îndrumare a oamenilor către Dumnezeu.
Din acel moment, împreună cu profesorul Creangă, ne vedem zilnic cu fratele Marini la programul religios pe care îl ţinea cu deţinuţii. Şi capela închisorii, ca niciodată, duminică de duminică era arhiplină la predica lui.“
La şcoala de reeducare pentru minori
„În cadrul închisorii, relatează învăţătorul Marini, există şi o secţie de minori, condamnaţi pentru fapte penale, precum şi o şcoală de reeducare pentru aceşti copii cu grave devieri de comportament. Într-o zi m-a întâmpinat profesorul şcolii, adresându-mi-se:
– Am înţeles că dumneata ai calitatea de învăţător şi ai ajuns aici din motive de religie, iar acum faci educaţie cu Biblia la aceşti puşcăriaşi. Eu sunt profesor la şcoala de reeducare a minorilor din cadrul acestei închisori. Am o misiune foarte grea de îndeplinit, întrucât aceşti copii au un comportament ieşit din comun şi aproape că nu-i pot stăpâni. Aş vrea ca dumneata să mi te alături şi să te ocupi de educaţia lor, aşa cum văd că te ocupi de adulţi.
– Bine, i-am zis eu profesorului, mergem să vedem copiii.
Când am ajuns la uşa sălii de clasă, înăuntru se auzeau zgomote şi bufnituri. Când s-a deschis uşa, copiii au încremenit la vederea unui străin alături de profesorul lor. S-a aşternut liniştea deplină, după care profesorul m-a recomandat copiilor, că mă voi ocupa eu de ei pe o perioada de acum încolo într-un mod mai deosebit, cerându-le să fie cuminţi şi ascultători. Apoi, profesorul a plecat şi m-a lăsat între copii. După ce s-au aşezat în bănci, fiecare la locul lui, am început investigaţia, ca să ştiu cum să procedez cu ei, după ce le cunosc problemele. M-am apropiat de sufletele lor, le-am devenit prieten şi astfel s-a creat o punte de legătură între mine şi ei, ceea ce a făcut ca să fiu ascultat. Mai ales orele de lecţiuni biblice au început să-şi arate roadele. Au învăţat despre copilăria şi viaţa Domnului Hristos, precum şi despre sacrificiul pe care El l-a adus pentru mântuirea oamenilor – şi pentru ca şi ei să devină mai buni şi mai cuminţi. Copiii au devenit atenţi şi receptivi şi răspundeau la întrebări în timpul orelor. Îmi puneau şi întrebări la care ei nu găseau răspuns.
Aşa au trecut zile şi săptămâni, până a venit şi ziua ieşirii mele pe poarta închisorii, după ce mai întâi au fost eliberaţi cei trei fraţi din Săsciori cu care am fost în proces.
Dar, înainte de plecare, profesorul m-a căutat într-una din zile şi mi-a zis:
– Domnule Marini, câtă putere de convingere aţi avut asupra acestor copii! Sunt ca hipnotizaţi. Din nişte sălbatici pe care nu-i mai puteam stăpâni, se manifestă acum ca nişte mieluşei şi doresc să mai reveniţi între ei. Cum să vă pot mulţumi?
– Mulţumirea s-o aduceţi lui Dumnezeu, i-am zis eu, şi Domnului Iisus Hristos, Care prin puterea Duhului Sfânt i-a îmblânzit pe aceşti sărmani copii. Iată „hipnoza“ sub care s-a produs această schimbare. Eu n-am făcut altceva decât să le vorbesc despre iubirea Mântuitorului Iisus, Care a îmblânzit, încă din vremea Sa, oameni mult mai răi decât ei. Şi, ca atare, acelaşi Iisus, Care îi iubeşte tot atât de mult şi pe ei, vrea să le îndrepte viaţa.
Acum, domnule profesor, dacă doriţi binele acestor copii, ceea ce am început împreună, continuaţi Dumneavoastră după plecare mea. Şi, ca să aveţi succes în continuare, să vă întoarceţi la Dumnezeu, să cercetaţi Biblia şi astfel să deveniţi un bun credincios şi un exemplu pentru aceşti sărmani copii. Când veţi apărea cu Biblia în şcoală, atunci nu veţi mai folosi bâta ca mijloc de educare, ca până acum. Aceşti copii sunt lipsiţi de dragostea celor din jur. Încercaţi să le-o redaţi şi veţi reuşi.“
va urma
Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002
