Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini – fapte şi întâmplări (XII)

Ioan Marini – fapte şi întâmplări (XII)

Ioan Marini – fapte şi întâmplări (XII)

Seara întâi de priveghere

Sunt prezenţi în primul rând fraţii cei mai apropiaţi fratelui Marini şi care n-au lipsit din preajma lui în ultimele zile de viaţă.

După o rugăciune plină de lacrimi, a luat cuvântul fratele Simion Ardeleanu de pe Valea Trotuşului, judeţul Bacău, amintind de misiunea fratelui Marini prin Moldova în timpul secetei din vara anului 1946, de mulţimea care-l înconjura şi de faptul că nu vor uita niciodată mângâierea ce le-a adus-o în cele mai grele împrejurări din viaţa lor.

Au mai vorbit şi alţi fraţi, după care fratele Traian Dorz a spus: „Domnul a îngăduit să se aştearnă umbra unei tristeţi. Dar, chiar şi acum, să ştim că Iisus este învierea şi viaţa şi că cine crede în El, chiar dacă ar fi murit, va trăi (Ioan 11, 22-26). Umbrele vor trece în curând şi nimeni niciodată nu va răpi bucuria noastră care – pentru moment – copleşeşte tristeţea care ne-a cuprins pe toţi.“

Seara a doua de priveghere

Ca la un pelerinaj, sosesc fraţii din împrejurimi: din Cărpiniş, Ighiel, Cricău, Batiz, Şibot, Vinerea, Hunedoara, Sebeş, Lancrăm, Pian, Purcăreţi etc.

S-a vorbit şi s-a cântat până noaptea târziu. Într-un mod cu totul deosebit au vorbit fraţii Dorz şi Opriş, arătând marea pierdere pentru Lucrarea Oastei prin plecarea dintre noi a fratelui Ioan Marini, un gol ce se va resimţi peste ani.

Ziua înmormântării – duminică, 2 februarie 1947

De-abia acum începe să curgă mulţimea fraţilor din întreaga ţară, care, din dorinţa de a-l conduce pe fratele Ioan Marini pe ultimul drum, au înfruntat frigul şi condiţiile grele de călătorie. Iată-i din Sibiu pe Titus Trifa, directorul foii «Isus Biruitorul», dr. C. Banu, care l-a tratat pe fratele Marini, fratele maior Gaşpar, care l-a găzduit în casa şi familia sa, Vasile Roşianu, Vasile Diac şi fratele Ioan Fulea, care l-a sprijinit şi ajutat pe fratele Ioan Marini când acesta se afla la Sibiu; din Sighişoara, fratele Diac Ioan şi alţii; Ioan Capătă – din Petrila, Silviu Hărăguş, Farcaş Grigore din Turda – misionarul ce cutreiera ţara pe bicicletă. Şi pelerinii soseau mereu, inundând străzile din Săsciori ca la adunările din timp de vară.

Subsemnatul lipseam de la durerosul eveniment, întrucât mă aflam internat în spital la Sibiu.

Căminul cultural, unde erau depuse sicriele, devenise neîn­căpător, aşa încât o mare parte din mulţime a rămas pe afară. Iar la numărul lor, se adăugau mereu consătenii din Săsciori, precum şi fraţii veniţi din împrejurimi.

După o simplă slujbă ţinută de către preotul Gh. Buzea din Săsciori, la căpătâiul fratelui Ioan Marini şi al tatălui – care a ajutat şi sprijinit Lucrarea Domnului în primul rând cu fapte, muncind din greu pământul din care scotea pâinea, pe care apoi o împărţea cu fraţii călători, cu flămânzii şi săracii – a urmat adunarea de doliu.

*

Redăm în continuare cuvântul fraţilor care au adus un ultim omagiu celui care a fost pentru ei şi pentru Oastea Domnului un adevărat suflet de apostol.

Cuvântarea doctorului C-tin Banu din Sibiu

Dr. Banu din Sibiu, care cu eforturi şi dăruire a făcut tot ce omeneşte a fost posibil pentru a-l salva pe fratele Ioan Marini cât era pe patul suferinţei, a ţinut să descrie marele caracter al acestuia, spiritul său de sacrificiu, altruismul de care a dat mereu dovadă; viaţa sa de om al rugăciunii, de pionier al păcii şi iubirii între oameni, cu alte cuvinte, fiinţa sa predată cu totul în slujba Domnului – un adevărat copil al lui Dumnezeu şi un discipol devotat al Părintelui Iosif Trifa, care pleca dintre noi la numai 39 de ani.

Fratele Marini – spunea vorbitorul – a renunţat la viaţa lui personală, la orice interes pământesc, pentru a se dedica total Evangheliei. Prin predicile lui înflăcărate, pline de har, a adus la picioarele crucii lui Hristos, la mântuire, o mulţime de suflete.

Ca unul care i-am fost foarte apropiat încă din clipa când m-am întors la Dumnezeu, apoi timpul cât l-am tratat mă fac să privesc cu mare durere şi întristare plecarea lui dintre noi. Prin dispariţia fratelui Ioan Marini, Mişcarea Oastei Domnului pierde o a doua mare personalitate, după Părintele Iosif Trifa, şi lasă un mare gol ce se va simţi peste ani. Credinţa şi integritatea sa morală au făcut ca Mişcarea Oastei Domnului pe care a slujit-o cu devotament ani îndelungaţi să-şi poată menţine linia trasată de Părintele Iosif Trifa. Şi, ca să se poată consacra întru totul acestui ideal, a renunţat la viaţa lui personală, la catedra din învăţământ, pentru a prefera – în schimb – lipsuri, prigoane, cătuşe şi închisori. Dar a înţeles că acesta era drumul pe care s‑a angajat şi n-a dat înapoi niciodată. Era conştient că suferă din partea celor care l-au ostracizat şi pe Părintele Trifa. Apoi mai spunea: Lucrarea Oastei are nevoie de oameni cu spirit de sacrificiu de tipul Părintelui Iosif Trifa. Trecutul e o punte spre viitor. Tocmai pentru ca prezentul să nu se înece.

Cei care l-au cunoscut pe fratele Ioan Marini l-au admirat fiindcă au văzut în el un mare om spiritual şi mai ales inspiratorul şi făptuitorul unor acte de filantropie pentru semenii săraci şi lipsiţi.

Pentru tot ce a fost şi a înfăptuit fratele Marini, se impune a-l readuce în memoria acelora care l-au cunoscut, şi mai cu seamă, de a-l impune atenţiei generaţiilor tinere, ca un model de adâncă moralitate şi credinţă, prin puternica lui personalitate şi înalta spiritualitate a acţiunilor sale, ca un mare vestitor al Evangheliei, ca un îndrăgostit de Hristos.

Întrebat odată cum înţelege modul de a ajuta mereu pe alţii, el a răspuns: „Cine se dezbracă pentru săraci, Îl înveşmântează pe Hristos“.

O dată cu plecarea fratelui Marini dintre noi, s-a dus şi o bună parte a vieţii mele.

Fratele Marini avea o capacitate extraordinară de a vedea peste tot prezenţa lui Dumnezeu şi de a încerca să-i facă şi pe alţii s-o simtă. El se dăruia lui Dumnezeu întru totul şi de aici credinţa sa în necesitatea unei rugăciuni permanente, întrucât Dumnezeu este permanent în toate.

Numele fratelui Marini se contopeşte pe deplin cu Mişcarea Oastei Domnului pentru care şi-a sacrificat fără rezerve întreaga lui viaţă. Datorită acestui fapt, Părintele Iosif Trifa i-a acordat toată încrederea, încredinţându-i probleme de răspundere la sfaturi de taină în vremea conflictului de la Oaste. De numele fratelui Ioan Marini se leagă multe fapte şi acţiuni ce angajează Lucrarea Oastea Domnului, într-o perioadă de peste douăzeci de ani de rodnică activitate.

Fratele Marini trăia mereu cu grija faţă de prezenţa lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus în viaţa lui de zi cu zi. De aici, puterea rugăciunii şi a faptei de caritate prin care s-a dăruit chemării dragostei pentru aproapele, indiferent de credinţa şi condiţia socială a celui lipsit, mergând până la a se neglija pe el, pentru a-i putea ajuta pe alţii.

Era mereu într-un ascendent moral şi spiritual şi de aici capacitatea lui de a vesti, de a da forţă sufletelor şovăitoare.

Bunătatea sufletului său, capacitatea lui de participare la necazurile altora i-au creat un fel de faimă şi apreciere.

Prezenţa lui Iisus mereu şi pretutindeni era atât de adâncă în el, încât întreaga lui fiinţă nu trăia decât pentru a face şi mai simţită această prezenţă.

„Dumnezeu Se poate uni cu tot ceea ce există în afara răului. Iar adevărată cheie a vieţii creştine este aceea de a trăi mereu în prezenţa Lui, prin ascultare de cuvântul Său“, declara fratele Marini. Apoi mai afirma: „Orice cerinţă care ni se prezintă este de fapt un mesager al Domnului. Dăruirea totală de sine, din dragoste pentru Dumnezeu, nu se poate realiza fără o dezlipire totală de bunurile din această lume, întrucât cuvântul lui Dumnezeu, adresat oamenilor, este o expresie a dragostei Sale; iar dacă Dumnezeu este dragoste, atunci răspunsul omului către Dumnezeu se cere a fi pe măsură. Şi, ca să scape de primejdia şi dezastrul ce o aşteaptă, omenirea trebuie să vină la Hristos şi să-I accepte învăţăturile în spirit pacifist şi umanist. Altă soluţie de salvare nu mai există“.

 

Răspunsul afectuos la dragostea lui Dumnezeu constituie secretul spiritualităţii şi atitudinii apostolice a fratelui Ioan Marini, care vedea în cel sărman pe Hristos suferind.

Aceasta era calea crucii pe care el a urmat-o şi pe care a mărturisit-o cu sinceritate şi dragoste şi altora.

O mare parte a vieţii sale, fratele Marini a dăruit-o acţiunilor de binefacere în favoarea săracilor, a bolnavilor, a oropsiţilor soartei, pentru a le alina suferinţele.

Pentru aceasta, el nu s-a dat în lături de la nici un sacrificiu şi nu a refuzat nici un apel de ajutor. Prin toate acestea, fratele Marini s-a pus în slujba împărăţiei lui Hristos. Viaţa lui e plină de mărturii care ilustrează această dăruire, o viaţă trăită într-o continuă uitare de sine, precum şi o dăruire de sine totală pentru acest apostolat pe care şi l-a asumat deplin.

Ofranda voluntară şi deplină a lui însuşi, prin dragoste, se înfăptuise deja până la stingerea sa din viaţă.

Dacă această înaltă misiune s-a înfăptuit, aceasta înseamnă că fratele Marini a arătat încredere deplină în harul lui Dumnezeu, singurul în stare de asemenea fapte mari. În acţiunile sale apostolice, garanţia o găsea în rugăciunea unită cu Hristos, care desăvârşea lucrarea harului divin înlăuntrul sufletelor.

Niciodată fratele Marini nu a făcut ceva anume doar ca să placă, să atragă, să culeagă aplauze. Era prea mult pătruns de duhul smereniei şi al modestiei, pentru a se complăcea în asemenea situaţii. Apostolatul nu era pentru el o tehnică sau o metodă anume, ci doar încredere în Duhul Sfânt, Care poate pogorî în sufletele oamenilor.

Animat de cel mai înalt spirit divin, încă de la începutul activităţii sale, de prin anii ’20, alături de Părintele Iosif Trifa, în Lucrarea Oastei Domnului îl vedem pe fratele Marini, oferin­du‑se pentru a deveni un organ prin care să se răspândească puterea harului lui Hristos, capabil de orice cutezanţă şi de orice sacrificiu pentru a aduce suflete la crucea lui Hristos.

Era de o fermitate de nezdruncinat, din momentul în care exigenţele carităţii sau afirmarea adevărului era în joc, dar de o delicateţe şi o bunătate de nedescris faţă de cei cărora le vestea Evanghelia. Iată, aşadar, cum apărea fratele Marini în timpul apostolatului său. El aştepta totul de la Duhul Sfânt, Care, de altfel, l-a însoţit în toată activitatea lui în lucrarea Evangheliei, prin prigoniri de tot felul, în lanţuri şi închisori, acolo unde şi eu am avut fericirea să-l întâlnesc în anul 1942, la închisoarea din Sibiu, unde executam o pedeapsă pentru activităţi politice.

După această întâlnire, s-a produs o cotitură în viaţa mea, care m‑a făcut apoi să ies pe poarta închisorii cu totul alt om, fiindcă fratele Marini a reuşit să dărâme toţi idolii ce tronau în fiinţa mea. Zile şi nopţi s-a luptat cu duhurile rele ce mă stăpâneau. Mă punea pe genunchi în capela închisorii din Sibiu şi mă învăţa cum să mă rog şi să cer lumină de la Duhul Sfânt pentru schimbarea vieţii mele. Nu voi uita niciodată rugăciunile lui pline de putere şi har, care au avut un efect profund asupra mea, precum şi asupra altor colegi de puşcărie. L‑a impresionat îndeosebi şi pe preotul închisorii cu care fratele Marini a colaborat în tot timpul detenţiei, aşa încât la eliberare a lăsat un gol în urma lui acolo, în capela închisorii, cât şi în rândul deţinuţilor.

În linii mari, gândirea fratelui Ioan Marini se poate vedea atât din cuvântările lui, cât şi din tot ce a scris. Cei care l-au cunoscut în persoană îşi amintesc bine acest lucru. Era atent şi prudent cu privire la sfaturile pe care le dădea altora, ca nimic să nu umbrească persoana Domnului Iisus. El a fost pentru noi o pildă vie de urmat, o cale dreaptă şi clară spre ceea ce este Hristos şi Biserica sa, spre Împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea fratelui Marini faţă de oameni, în general, nu era un sentiment obişnuit, ci era în adevăr flacăra dumnezeiască aprinsă în el de Duhul Sfânt, de aceea putea aprinde şi pe alţii pentru Hristos.

Prin cele aproape cincizeci de publicaţii: cărţi, reviste, broşuri pe care le-a tipărit în timpul vieţii sale, prin esenţa lor pur duhovnicească, cititorii pot fi luminaţi şi orientaţi spre calea desăvârşirii credinţei.

Cuvântul lui scris se înfige ca o săgeată în mintea şi inima celor care-l pricep, ca o lumină de soare pe deasupra întuneci­mii vremurilor. O forţă de gândire şi de luptă pe frontul Evangheliei.

Un dar al nostru zămislit din durerea celor umiliţi, care n‑au pierdut nădejdea.

Un om care filtra durerile altora prin sufletul lui, spre a le putea oferi apoi alifia tămăduitoare.

Acesta a fost, este şi va rămâne pentru noi, cel care a fost fratele Ioan Marini, care ne va grăi de acum din veşnicie.

Memoria lui va fi cinstită doar de iubitorii de adevăr, de dreptate, de iubire de Dumnezeu şi de aproapele, calităţi cu care era înzestrat şi care îl vor aşeza în Panteonul marilor bărbaţi ce L-au urmat pe Hristos.

Fraţii Marini, tatăl şi fiul, se duc astăzi dintre noi, zi mohorâtă de doliu, viers jalnic de clopote, viers de durere străbate văzduhul răscolit de viscol şi ger, nori de plumb brăzdează cerul, împrăştiind lacrimi îngheţate. Moartea a frânt două vieţi, care au însemnat un duel cu puterea răului. Ei s-au mutat în lumea fără întristare şi suspinare, unde vor afla adevărata odihnă.

Ne aflăm astăzi aici în Săsciori pentru a-l conduce pe ultimul drum pe iubitul nostru frate Ioan Marini, alături de tatăl său, întrucât Domnul a hotărât ca împreună să-i ia la El, pentru ca dincolo, în veşnicie, să se întâlnească cu mama, plecată şi ea puţin mai devreme.

Acum, copleşiţi de o mare durere, ne despărţim astăzi, zi de doliu pentru întreaga Lucrare a Oastei Domnului, de cel ce a fost pentru noi toţi fratele Ioan Marini, cu credinţa că ne vom reîntâlni în împărăţia dragostei lui Iisus, unde va fi şi Părintele Iosif Trifa.

Adio şi la revedere, frate Marini!

Din vorbirea fratelui Silviu Hărăguş

Ne găsim la căpătâiul celui mai mare vestitor al Evangheliei, pe care noi am avut fericirea să-l cunoaştem prin părţile noastre şi cu care noi am bătătorit drumurile ţării… Ne aducem aminte de toate alergările, ostenelile şi durerile lui. El ne-a întrecut pe toţi. Să făgăduim aici lângă sicriul lui, în faţa lui Dumnezeu, spre Care ne-a călăuzit Părintele Trifa şi fratele Marini, că vom merge pe calea lui Hristos aşa cum au mers ei până la capăt.

Vorbeşte fratele Traian Dorz

Sunt cincisprezece ani de când l-am întâlnit pe fratele Ioan Marini la Sibiu. Aveam abia 17 ani. Doi ani mai târziu, planul lui Dumnezeu ne-a înfrăţit pentru totdeauna la aceeaşi masă de scris şi de lacrimi, lângă patul marelui nostru „Neemia“, lângă jertfa care era în fiecare zi o luminoasă pildă pentru noi. Câte n-am trăit împreună cu Părintele Trifa; cine oare le-ar putea scrie pe toate?

A urmat apoi sfârşitul din februarie 1938, când Părintele Iosif a plecat dintre noi. Câte mâini haine s-au repezit să rupă Oastea şi câţi nu s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi! Nouă ani am fost alungaţi pe drumurile acestei ţări, din cetate în cetate, de la Sibiu la Oradea, apoi la Arad, apoi la Cluj, la Bucureşti, la Beiuş… Ne uitam de atâtea ori în jurul nostru şi adesea nu auzeam decât urlete de glasuri vrăjmaşe. Mulţi s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi…

Dar Dumnezeu Însuşi ne-a apărat. Şi, peste ruinele sfâşierilor şi luptelor noastre, El a făcut ca Oastea Lui să primească o nouă şi mare revărsare de har. Iar astăzi ea merge din biruinţă în biruinţă, ajungând pe înălţimi pe care nu le bănuiam altădată.

Şi va merge încă, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu.

De aceea, înnoim din nou legământul din 12 februarie 1938, de a merge până la capăt pe drumul bătătorit de fraţii noştri.

Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!